Fermierii anunţă proteste în toată ţara, după Sărbătorile Pascale

Asociaţia Forţa Fermierilor va demara, imediat după Sărbătorile de Paşti, demersurile de organizare şi autorizare a unui protest public al agricultorilor români atât în Bucureşti cât şi în principalele judeţe agricole ale României, din cauza subfinanţării cronice a sectorului.

Consiliul Director al Asociaţiei Forţa Fermierilor a aprobat vineri constituirea unui grup de lucru care să se ocupe, începând cu 10 mai 2021, de structurarea demonstraţiilor publice ale agricultorilor. Tema acţiunilor de protest va fi: "Guvernanţilor, cu ce v-au greşit fermierii? Subfinanţare cronică: Agricultura, lovită din toate părţile!", scrie Agerpres.

În aceste context, Asociaţia Forţa Fermierilor propune tuturor organizaţiilor profesionale, patronale şi sindicale din sectorul agroalimentar să se alăture acestei acţiuni. "Suntem, la propriu, în al doisprezecelea ceas, pe marginea prăpastiei iar pentru fermierii români dezastrul nu este doar pe termen scurt, agricultura riscă să intre într-un declin accelerat, pe termen mediu şi lung. Este momentul ca mediul asociativ din agricultură să vorbească într-o singură voce", susţin reprezentanţii asociaţiei.

Potrivit preşedintelui Asociaţiei Forţa Fermierilor, Vlad Macovei, alocările bugetare pentru programele de sprijin s-au înjumătăţit în 2021, faţă de 2020, despăgubirile de secetă nu au fost acordate, iar depozitele regionale şi sistemele de irigaţii riscă să fie scoase complet din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

"Fermierii sunt loviţi din toate părţile. Despăgubirile de secetă nu s-au acordat, alocările bugetare pentru programele de sprijin s-au înjumătăţit faţă de 2020, depozitele regionale şi sistemele de irigaţii riscă să fie scoase complet din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Producătorii din sectorul vegetal sunt în imposibilitatea de a fructifica anul agricol prezent. Văcarii şi oierii dau ultimatumuri ministrului Adrian Oros. Sectorul de creştere a porcilor este în colaps. Legumicultorii sunt cu banii tăiaţi şi primesc, în schimb, doar promisiuni pe hârtie. La Ministerul Agriculturii, oficialii se consultă numai cu cine au chef, din mediul asociativ. Acesta este tabloul care ne face să credem că cineva îi urăşte, efectiv, pe fermierii români. Şi nu înţelegem de unde acest dispreţ pentru aceşti actori esenţiali din mediul privat, care asigură securitatea alimentară a acestui popor. Cu acest dispreţ la adresa sectorului agroalimentar, vom deveni complet necompetitivi la nivel european. În toate statele din UE, fermierii sunt sprijiniţi şi protejaţi cu peste măsură, doar la noi, nu. Despre ce relansare economică vorbim, cu fermierii aduşi în sapă de lemn?!" a spus Vlad Macovei, preşedintele Asociaţiei Forţa Fermierilor.

Citeste si:
"Căsătoreşte-te într-un supermarket" - protest al patronilor de...
"Căsătoreşte-te într-un...

Acesta susţine că revendicările membrilor Asociaţiei Forţa Fermierilor nu au conţinut politic, iar organizaţia nu va permite transmiterea de mesaje politice, indiferent că vor veni de la Putere sau din Opoziţie.

Asociaţia Forţa Fermierilor a organizat, în 18 şi 22 februarie 2021, două acţiuni de pichetare a sediului Ministerului Agriculturii pentru a protesta public faţă de neincluderea în Legea Bugetului de Stat din acest an a despăgubirilor de secetă, în ciuda promisiunilor repetate ale ministrului Agriculturii, Adrian Oros.

Asociaţia Forţa Fermierilor este o organizaţie profesională din sectorul agroalimentar, care reprezintă intereselor tuturor sectoarelor din agricultură şi are, în rândul membrilor săi, toate categoriile de fermieri, indiferent de mărimea fermei, de domeniul de activitate şi de regiune geografică.

Citeste si:
Soluția lansată de un IT-ist român: cum poți controla sera direct...
Soluția inteligentă lansată...
Sursa foto: Shutterstock
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri