Deși este de doar 10 luni în România, E.S. Maciej Lang, noul ambasador al Poloniei la București a avut suficient timp să învețe limba română, în care se exprimă aproape cursiv, și să descopere care este cea mai mare bogăție a acestei țări: oamenii. Într-un interviu acordat Wall-Street, polonezul a explicat ce apreciează cel mai mult la români și la România – țară în care chiar el a cerut să fie trimis -, precum și despre evoluția relațiilor economice dintre cele două țări și perspectivele de colaborare pe viitor.

“România a fost mereu pentru mine o țară fascinantă și unică, tocmai de accea am ales România pentru această nouă misiune. Cred că cea mai mare bogăție pe care o are această țară sunt oamenii, felul în care aceștia păstrează tradiția și cum se raportează la istorie, fiind, în același timp, deschiși către tehnologie și dezvoltare”, declară diplomatul polonez, a cărui prima vizită în România a fost în 1990, imediat după Revoluție.

Regretul lui Maciej Lang este că a sosit în România într-o perioadă cu restricții de călătorie și nu a apucat să vadă foarte multe locuri despre care a citit înainte de a veni în misiunea de aici.

“Iubesc călătoriile și în mod normal până acum aș fi vizitat toată țara, însă am reușit să văd doar Craiova, Timișoara, Cluj și Sibiu. Sunt foarte impresionat de ceea ce am văzut, în special de monumentele istorice și de arhitectură”, mai spune ambasadorul polonez care se arată impresionat și de București, acel București cunoscut “la pas”, pe străduțe retrase, ferite de zgomotul de fond al unui oraș mare.

Relațiile economice româno-poloneze “nu s-au lăsat impresionate” de pandemie

În ciuda pandemiei, cooperarea economică dintre Polonia și România a crescut anul trecut, aproximativ 100 de companii poloneze intrând în 2020 pe piața locală. Industria alimentară, de îmbrăcăminte şi încălţăminte atrage în mod special firmele poloneze, dar şi investiţiile în sectorul industrial sunt în creştere.

Momentan circa 1260 de companii cu capital polonez sunt prezente pe piața din România. Anul trecut au venit aici companii din industia chimică, industria alimentară și industria de fashion.

- E.S. Maciej Lang, noul ambasador al Poloniei la București -

În plus, companiile poloneze participă la licitaţii organizate de autorităţile locale româneşti şi de instituţiile centrale. Solaris are deja succes în industria transporturilor publice, iar, recent, firma PZL Mielec, care produce elicoptere Black Hawk, a participat la o licitaţie organizată de Ministerul Afacerilor Interne al României. Astfel de elicoptere sunt utilizate de unităţile antiteroriste ale poliţiei poloneze şi de forţele speciale ale armatei poloneze. În cazul câştigării licitaţiei, PZL Mielec, în colaborare cu Romaero, va deschide un centru regional de service, întreţinere, reparaţii şi inspecţie pentru elicopterele Black Hawk.

O altă companie foarte importantă în Polonia – PKN Orlen, lider pe piața poloneză a produselor petroliere – este în prezent în căutare de oportunități de business în România. Un alt domeniu în care companiile poloneze ar putea să se dezvolte pe piața locală este tehnologia.

Polonia are experiență în sectorul înaltei tehnologii și în digitalizare, de aceea companiile poloneze pot oferi soluții noi pentru administrația publică din România. De asemenea, firmele poloneze au experiență în domeniul plăților electronice și în soluții tehnologice pentru smart city.

- E.S. Maciej Lang, noul ambasador al Poloniei la București -

Potrivit datelor furnizate de oficialul polonez, anul trecut schimburile comerciale dintre cele două țări au ajuns la 7,27 miliarde de euro, Polonia fiind al cincilea partener comercial al României.

“Este o trăsătură foarte interesantă: importăm și exportăm aproape aceleași lucruri unii de la ceilalți – mașini, aparatură, produse alimentare, ceea ce arată că cele două economii sunt strâns legate”, mai spune diplomatul polonez.

Maciej Lang (născut în 1968 în Piotrków Trybunalski) este diplomat, politolog și jurnalist, doctor în științe umaniste. Înainte de a venit în România a fost ambasador al Republicii Polonia în: Turkmenistan (2007–2009), Afganistan (2009–2012), Kazahstan (2015–2016) și Turcia (2016–2018). De asemenea a fost subsecretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe (2018–2020). Este expert în zonele din Asia Centrală, Orientul Mijlociu, inclusiv Iranul și în problemele petroliere din regiune și vorbește fluent engleză, persană, franceză, italiană, rusă și, mai nou, română.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Roxana Grosu
Roxana a absolvit Facultatea de Litere , fiind și traducător autorizat de engleză și franceză. Are o experiență de peste 15 ani în presă și comunicare, este grammar nazi și pasionată de istoria artei. Ca jurnalist, a lucrat pentru publicații precum Businessmen's, Bucharest Business Week , România Liberă - unde a fost editor coordonator - și Wall-Street.ro . De-a lungul carierei jurnalistice, Roxana a scris pe domenii precum diplomație , turism , aviație , retail ,...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri