Vicepremierul Dan Barna a spus că ar fi de acord cu adoptarea unor măsuri asemănătoare cu cele din Franța. Acesta a declarat la Digi24 că ar prinde bine intrarea în restaurante cu adeverință de vaccinare.

„Din punctul meu de vedere ar prinde foarte bine intarea în restaurante cu adeverință de vaccinare. Eu nu văd nicio discriminare aici. Eu m-am bucurat de reacția francezilor, o comunitate care se suține și este responsabilă”, a spus Barna.

Vicepremierul spune că această modalitate pare să funcționeze în Franța unde, în ziua în care au anunțat că medicii sunt obligați să se vaccineze și va fi conditionată intrarea în restaurante și baruri, aproape un milion de francezi s-au înscris la vaccinare.

Dan Barna a declarat pe 13 iulie că susţine orice măsură, oricât de fermă, care ar putea încuraja vaccinarea anti-COVID-19 în România, menţionând că în prezent nu există posibilitatea vaccinării obligatorii împotriva noului coronavirus.

Afirmaţia a fost făcută în contextul în care unele state din Europa, printre care şi Franţa, intenţionează să introducă obligativitatea vaccinării anti-COVID-19 pentru lucrătorii din domeniul sanitar.

Citeste si:
Dan Barna, despre situația CFR: Este o zi neagră a căilor ferate
Dan Barna, despre situația...

Sursa foto: Agerpres Foto

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri