Directorul CFR Călători, Ovidiu Vizante, a explicat reacția pe care a avut-o în legătură cu trenul rămas opt ore în câmp. Acesta spune că „a fost un moment de lipsă de concentrare pe fondul oboselii acumulate după o noapte petrecută la serviciu”.

“A fost un moment de lipsă de concentrare pe fondul oboselii acumulate după o noapte petrecută la serviciu, sub nicio formă nu vreau să se înțeleagă că aș fi indiferent la disconfortul pasagerilor”, a explicat Vizante.

Acesta a asigurat toți pasagerii că, mai ales în situații dificile, compania a depus și depune toate eforturile pentru a depăși dificultățile survenite cât mai rapid.

Explicația sa vine după ce premierul Florin Cîțu a reacționat și printr-o postare pe Facebook la declarațiile directorului CFR legate de incidentul în urma căruia zeci de copii au stat blocați ore întregi într-un tren operat de compania pe care o conduce.

”Dacă directorul CFR ar fi lucrat la Guvern, acum era acasă”, precizează Florin Cîțu prin intermediul unei postări pe Facebook.

Directorul CFR a fost întrebat de ce o locomotivă nu a ajuns timp de 8 ore la un tren în care erau blocați și 30 de copii.

Citeste si:
Un director de la Ministerul Transporturilor a fost reținut de DNA
Un director de la Ministerul...

„Și de ce mă întrebați pe mine? Noi am pus la dispoziția CFR-ului această locomotivă. Dacă a fost un pom căzut pe linie, locomotiva nu poate, din păcate, sări peste pom. Eu vă spun ce informații am eu. Încercați să vorbiți cu responsabilii, cei care conduc circulația. (...) Încercați dumneavoastră să găsiți la ora aceea soluții! Încercați să găsiți transbordare la ora 00:00, la 1.000 de călători, câți sunt într-un tren. (...) Eu sunt în funcție, eu iau deciziile. De ce trebuie să veniți dumneavoastră să îmi spuneți ce trebuia să fac dacă vă spun că nu se putea face?”, a declarat Ovidiu Vizante.

Sursa foto: SRCF Craiova/ CFR Insfrastructura

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri