Furtuna de seara trecută, dar și alcoolul au blocat, la propriu, circulația trenurilor. Dan Barna, vicepremierul României, a declarat că ”este o zi neagră a căilor ferate române”.

”Este o zi neagră pentru căile ferate române. De altfel, a fost o zi dramatică pentru familiile celor aflați în tren”, a declarat Barna, invitat la Digi24.

Totuși, vicepremierul a privit lucrurile și dintr-o perspectivă tragi-comică, spunând că s-ar putea face un film cu locomotivele care s-au defectat pe drum, la intervale scurte de timp.

Totodată, acesta a precizat că situația arată nevoia acută de finanțare în infrastructura căilor ferate din țară.

Directorul CFR, bun de dat afară?

Ieșirea ușor agresivă a directorului CFR nu i-a adus prea multe laude, însă enervarea în public a acestuia a atras zidurile de apărare ale USR-PLUS.

Citeste si:
Dacian Cioloș vrea ca USR să propună premierul
Dacian Cioloș vrea ca USR să...

Barna dă și el vina pe momentele tensionate și pe noaptea nedormită.

”A fost o exprimare nefericită, însă omul era acolo încă de seara, din cauza furtunii. O vorbă neinspirată nu ține loc de garanție”, insistă Barna, îndemând la înțelegere.

În plus, vicepremierul precizează că trebuie luate în calcul două aspecte, în această situație:

  • oamenii trebuie judecați după ce fac, nu după ceea ce zic,
  • directorul CFR este proaspăt numit în funcție (maximum trei luni de mandat).

”Îl vom evalua după șase luni sau un an și vom decide asupra lui. Trebuie să ne gândim, totuși, și la faptul că o reformă atât de amplă nu poate fi implementată în atât de puțin timp”, a adăugat Barna.

Citeste si:
Câți români s-au vaccinat până azi. Situația la zi a vaccinării
Câți români s-au vaccinat...

Tot el mai spune și că acțiunea de deblocare a fost îngreunată de faptul că au fost evenimente simultane, pe de o parte, furtuna, pe de altă parte, accidentul.

„Nu erau 20 de călători într-un tren, pe care să îi poți transporta cu un autocar; era vorba despre circa 300 de persoane. A fost o situație neobișnuită, care, din fericire, nu se întâmplă în fiecare zi”, a conchis Barna.

Directorul CFR a fost întrebat de ce o locomotivă nu a ajuns timp de 8 ore la un tren în care erau blocați și 30 de copii.

„Și de ce mă întrebați pe mine? Noi am pus la dispoziția CFR-ului această locomotivă. Dacă a fost un pom căzut pe linie, locomotiva nu poate, din păcate, sări peste pom. Eu vă spun ce informații am eu. Încercați să vorbiți cu responsabilii, cei care conduc circulația. (...) Încercați dumneavoastră să găsiți la ora aceea soluții! Încercați să găsiți transbordare la ora 00:00, la 1.000 de călători, câți sunt într-un tren. (...) Eu sunt în funcție, eu iau deciziile. De ce trebuie să veniți dumneavoastră să îmi spuneți ce trebuia să fac dacă vă spun că nu se putea face?” a declarat Ovidiu Vizante

Citeste si:
Trenul de mare viteză al României este gata de omologare
Trenul de mare viteză al...

Sursa foto: Guvernul României/ Facebook

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri