Pasagerii cursei aeriene de la Bologna nu şi-au găsit bagajele de cală când au ajuns miercuri pe Aeroportul Internaţional Iaşi, a anunţat purtătorul de cuvânt al aeroportului ieşean, Elena Troia.

"Compania aeriană care a operat cursa Bologna - Iaşi în data de 4 august se va asigura că toţi pasagerii care au ajuns pe Aeroportul din Iaşi (ora aterizării - 00,25) îşi vor putea recupera bagajele în cel mai scurt timp", a declarat purtătorul de cuvânt al Aeroportului Iaşi, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, bagajele pasagerilor care urmau să călătorească la Chişinău au ajuns la Iaşi.

"Cel mai probabil, personalul care s-a ocupat de manipularea bagajelor le-a inversat", a precizat purtătorul de cuvânt al Aeroportului Iaşi.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri