Un al doilea cetăţean român, angajat al unei agenţii NATO, a fost evacuat din Afganistan, în cursul nopţii de joi spre vineri, de către aeronava Forţelor Aeriene Române, informează Ministerul Afacerilor Externe.

Potrivit sursei citate, românul se afla deja pe aeroportul internaţional din Kabul, iar odată cu el au fost preluaţi şi alţi trei cetăţeni ai unor state aliate: un bulgar, un britanic şi un american.

Aeronava militară de transport a Forţelor Aeriene Române a aterizat în cursul nopţii pe aeroportul internaţional din Kabul. Ca şi în cazul primului zbor, pe lângă personalul militar s-a aflat la bord şi o echipă consulară mobilă a MAE. După preluarea pasagerilor, avionul a decolat către Islamabad unde a ajuns în siguranţă. Cetăţeanul român evacuat va fi găzduit momentan la Islamabad, urmând a fi repatriat în România.

Sursa Foto: Ministerul Apararii Nationale
MAE precizează că aeronava Forţelor Aeriene Române va continua staţionarea la Islamabad, fiind pregătită să se deplaseze din nou la Kabul pentru evacuarea altor cetăţeni români, atunci când aceştia vor ajunge în aeroportul internaţional.

De asemenea, adaugă sursa menţionată, autorităţile române din cadrul Celulei de criză interinstituţionale continuă demersurile complexe, pe canale specifice, pentru asigurarea transferului către aeroport a altor cetăţeni români. Celula de criză menţine permanent legătura cu cetăţenii români aflaţi în diversele locuri din Kabul.

MAE subliniază că în capitala afgană sunt în continuare condiţii de securitate deosebit de dificile şi periculoase care nu au făcut posibil accesul altor români spre aeroport până la momentul decolării aeronavei. În aceeaşi situaţie se află şi alţi cetăţeni ai unor state europene sau aliate care nu au putut ajunge la aeroport pentru a fi preluaţi de aeronavele trimise de statele lor.

Potrivit comunicatului transmis de minister, Celula de criză interinstituţională a efectuat deja demersurile pentru identificarea, validarea şi contactarea unor cetăţeni afgani, foşti colaboratori ai trupelor române pe perioada desfăşurării misiunii acestora în Afganistan, respectiv studenţi bursieri ai statului român cu studii în derulare sau care au fost acceptaţi la studii în România. În măsura în care vor putea ajunge în aeroportul din Kabul, aceştia vor fi evacuaţi cu aeronava românească.

Sursa foto: Ministerul Apararii Nationale

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri