Florin Cîțu a precizat că opinia sa este că personalul din domeniul sanitar, educație, dar și alte zone bugetare, trebuie să se testeze periodic dacă nu s-au vaccinat.

”Nu doar personalul medical, ci și cel din educație, MAI, MApN și administrație trebuie ori să se vaccineze, ori să avem varianta cu testarea. Nu putem să mergem mai departe ca până acum. Este opinia mea și vom găsi soluția cea mai bună. Nu s-a renunțat la varianta testării personalului medical”, a declarat premierul Florin Cîțu, punctând faptul că executivul este în căutarea unor soluții privind această situație.

El a declarat că vrea ca anul şcolar să înceapă cu prezenţă fizică şi să continue în acelaşi format.

"Am avut două lucruri pe care le-am spus la început. Am spus - şi rămân ferm pe acestea: vreau ca anul acesta anul şcolar să înceapă cu prezenţă fizică şi să rămână cu prezenţă fizică. Avem tot ceea ce ne trebuie ca anul acesta şcolar să începem cu prezenţă fizică, să rămânem cu prezenţă fizică", a afirmat Florin Cîţu la finalul şedinţei de lucru pe tema măsurilor privind începerea anului şcolar, conform Agerpres.ro.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că toţi participanţii la reuniunea de lucru convocată de premier pe tema măsurilor privind începerea anului şcolar au agreat, sub rezerva validării la nivelul CNSU, că şcolile vor rămâne deschise până la pragul de 6 la mie.

"Practic, toţi participanţii la această discuţie au agreat că şcolile trebuie să se deschidă primele şi să se închidă ultimele. Din această perspectivă, am agreat, sub rezerva validării la nivel CNSU, că vom ţine şcolile deschise până la pragul de 6 la mie. Peste pragul de 6 la mie sigur că apar o serie de condiţii, aceste condiţii nu vor dezavantaja persoanele vaccinate, fie că vorbim de elevi cu vârsta peste 12 ani, fie că vorbim de cadre didactice. (...) Peste pragul de la 6 mie lucrurile se vor întâmpla separat în funcţie de vârstă, în funcţie de specificul activităţii, iar la carantină, sigur că da, se opreşte întreaga activitate. Eu personal îndrăznesc să sper că nu vom ajunge la pragul de 6 la mie, deci vom putea menţine toate şcolile deschise", a declarat Sorin Cîmpeanu, vineri, la finalul întâlnirii de lucru pe tema măsurilor privind începerea anului şcolar.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri