Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că menţinerea şcolilor deschise cu prezenţă fizică, în contextul pandemiei de COVID-19, depinde de responsabilitatea fiecăruia, subliniind că "respectarea normelor sanitare şi vaccinarea sunt esenţiale".

"Şi în acest an reînceperea anului şcolar are loc, din păcate, tot sub spectrul pandemiei, tocmai de aceea menţinerea şcolilor deschise cu prezenţă fizică depinde de responsabilitatea fiecăruia dintre noi, respectarea normelor sanitare şi vaccinarea fiind esenţiale", a spus şeful statului, la ceremonia de deschidere a noului an şcolar la Liceul Tehnologic "Carol I" din comuna Valea Doftanei, conform Agerpres.ro.

El a mulţumit elevilor, cadrelor didactice şi părinţilor pentru eforturile semnificative făcute în toată această perioadă dificilă, generată de pandemia de COVID-19.

Preşedintele Iohannis a precizat că a ales că participe la deschiderea noului an şcolar la Liceul Tehnologic "Carol I", pentru că apreciază eforturile acestei unităţi de învăţământ de a creşte calitatea şi relevanţa procesului educaţional.

"Sunteţi un exemplu care arată că educaţia poate fi de calitate, fără a intra în coliziune cu obiectivele care privesc egalitatea de şanse a elevilor, indiferent de mediul din care provin", a spus Iohannis.

Şeful statului şi-a exprimat speranţa ca modelul Liceului Tehnologic 'Carol I' şi al altor şcoli similare să devină în anii următori un exemplu naţional şi un imbold pentru comunităţile din întreaga ţară.

El a subliniat importanţa proiectului "România Educată", arătând că investiţia în cariera didactică este un pilon important al acestuia.

"Nu este corect să cerem cadrelor didactice să se adapteze la o lume în continuă schimbare fără a le ajuta să se pregătească în acest sens. Formarea iniţială, într-o lume aflată într-o rapidă schimbare, este insuficientă. Mă bucur să observ că, din fericire, în comunitatea dumneavoastră ideea de a învăţa pe parcursul întregii vieţi a trecut de la stadiul de slogan la practică. Salut faptul că profesorii de la Liceul Tehnologic 'Carol I' au ocazia să participe la formări şi schimburi de experienţă cu parteneri din alte state europene. Facilitarea accesului la programe de formare a cadrelor didactice contribuie, alături de investiţiile în infrastructură şi în dotări, la creşterea calităţii educaţiei şi la o experienţă educaţională mai bună pentru elevi", a afirmat Iohannis.

Şeful statului a indicat şi că odată cu finalizarea Raportului "România Educată" şi-a asumat dezideratul de a susţine un management educaţional profesionist, bazat pe responsabilitate, capabil să dezvolte şi să inoveze.

"În acest an şcolar, în care se organizează concursurile pentru ocuparea funcţiei de director în unităţile de învăţământ, îmi doresc să identificăm acele insule de excelenţă, precum este liceul dumneavoastră. Ele sunt dovada clară că 'omul sfinţeşte locul' şi că un management bun poate transforma o comunitate şcolară. De aceea, cred că avem o singură şansă pentru ca toate şcolile din România să se dezvolte - competiţia pe bază de meritocraţie, pe care doar un concurs pentru funcţiile de conducere organizat corect, transparent şi profesionist o poate asigura", a spus Iohannis.

El a mai afirmat că, prin implementarea Proiectului "România Educată" şi cu sprijinul alocărilor record prin intermediul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, România are şansa unică de a transforma radical mediul şcolar.

"Există oportunitatea istorică de a realiza lucruri de amploare, amânate de decenii, precum dotarea laboratoarelor şcolare, măsuri concrete pentru a preveni abandonul şcolar, susţinerea învăţământului profesional dual sau digitalizarea administraţiei şcolare. Cu parteneriate solide, cu dedicare din partea cadrelor didactice, cu un management curajos şi deschis spre modernizare şi cu elevi pregătiţi pentru viitor, şcoli precum cea în care ne aflăm astăzi vor contribui în mod decisiv la construirea 'României Educate', o ţară în care accesul la învăţământ de calitate este asigurat tuturor", a spus Iohannis.

La eveniment a participat şi ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri