Zelenski: Faptul că ţările vecine iau în considerare reconstrucţia este un semn de încredere
"De ce a apărut această idee? Pentru că nu toate ţările sunt pregătite să ne sprijine cu arme, dar doresc să coopereze în domeniile ajutorului umanitar, securităţii şi economiei. De asemenea, ele iau în considerare reconstrucţia Ucrainei", a declarat Zelenski, potrivit Agerpres.
Faptul că ţările vecine iau în considerare reconstrucţia este un semn de încredere în Ucraina şi într-un viitor paşnic, a adăugat el.
Iniţiativa Carpatică va uni ţări cu interese economice şi de securitate comune
Potrivit lui Zelenski, Iniţiativa Carpatică va uni ţări cu interese economice şi de securitate comune. În plus, aceasta acoperă logistica, iar cultura şi viitorul turismului ar putea deveni, de asemenea, parte a iniţiativei ulterior.
Iniţiativa include Austria, Republica Cehă, Ungaria, Polonia, România, Serbia, Slovacia şi Ucraina.
"Această iniţiativă este ceva ce ne poate uni pe toţi. Avem nevoie de asta", a declarat şeful statului ucrainean, menţionând că lansarea oficială va fi în această toamnă.
Discuţiile privind datele specifice sunt deja în desfăşurare.