Efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca au depistat, în a doua zi de desfăşurare a festivalului UNTOLD, 14 persoane care au încălcat legea privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.

Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei Române, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, în cea de-a doua zi a festivalului, poliţiştii au aplicat un număr de 77 sancţiuni contravenţionale în urma abaterilor înregistrate. Dintre acestea, 65 au fost cauzate de nerespectarea normelor rutiere, în acord cu OUG 195/2002R, patru pentru încălcarea Legii 61/1991R, iar o altă sancţiune în domeniul transportului în regim de taxi şi în regim de închiriere, conform Agerpres.ro.

Poliţiştii au constatat cinci infracţiuni prevăzute de Legea 194/2011, privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de actele normative în vigoare şi trei infracţiuni de furt sau furt calificat.

De asemenea, poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate au constatat patru infracţiuni la Legea 143/2000, privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.

Au fost aplicate 12 amenzi şi 6 avertismente privind încălcări constatate pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă şi a regulilor referitoare la fumat în locurile publice.

Activităţile de verificare şi control privind apărarea împotriva incendiilor şi protecţia civilă vor continua şi în zilele următoare, astfel încât să se poată înlătura operativ deficienţele pe această linie.

În punctele şi posturile medicale avansate 147 de persoane au primit asistenţă medicală din partea personalului SMURD şi a paramedicilor pompieri. Majoritatea afecţiunilor au fost uşoare şi au fost soluţionate pe loc de către personalul medical pe loc. Doar în trei situaţii a fost necesar transportul la spital pentru investigaţii şi îngrijiri de specialitate.

Pe timpul desfăşurării festivalului, un echipaj al Unităţii Speciale de Aviaţie Caransebeş din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie al MAI, cu aeronava din dotare, a survolat zona cu misiunea de a monitoriza şi transmite în timp real datele necesare pentru buna desfăşurare a acestui eveniment.

Din punct de vedere operativ, personalul din Centrul Operaţional şi cel pe linie de comunicaţii aeronautice din Unitatea Specială de Aviaţie Cluj-Napoca au asigurat suportul tehnic al aeronavei pe timpul festivalului.

Sursa foto: Untold Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri