Premierul Nicolae Ciucă a declarat, înainte de începerea şedinţei coaliţiei de guvernare, că se discută despre iniţierea unui nou proiect de lege cu privire la certificatul COVID, relatează Agepres.

Întrebat dacă va fi depus în Parlament un nou proiect de lege cu privire la certificatul COVID, Ciucă a spus: "Au fost discuţii aseară. În momentul de faţă este un proiect de lege în dezbatere la Camera Deputaţilor şi s-a luat de asemenea în discuţie să se iniţieze un proiect, la iniţiativa ministrului Sănăţii, şi în momentul în care îl vom avea, Parlamentul este cel care va dezbate".

Premierul a menţionat că din discuţiile pe care le-a avut cu ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, în noul proiect ar putea fi introduse "unele elemente de timp", adică acest certificat să fie necesar în funcţie de indicatorii de incidenţă.

La întrebarea dacă este de acord ca acest certificat să nu fie permanent, Ciucă a afirmat: "Am solicitat domnului ministru să avem partea aceasta de aplicabilitate a lui dependentă de indicatori de incidenţă, deci să nu fie unul permanent. (...) Sunt de acord ca Parlamentul să dezbată şi să aleagă cea mai bună variantă".

Sursa foto: Facebook / Nicolae Ciucă

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri