Asigurătorii au început constatarea daunelor în cazul zecilor de apartamente afectate în urma incendiului de la Constanța – imediat după ridicarea restricțiilor impuse de autorități. Până în prezent, au fost deschise 58 de dosare de daună în baza polițelor de asigurare facultativă pentru locuințe emise de către companiile Membre UNSAR.

Săptămâna trecută, un bloc întreg de locuințe a fost cuprins de flăcări, cauza fiind cel mai probabil o petardă, conform anchetelor autorităților, iar circa 250 de persoane au fost nevoite să-și părăsească locuințele din cauza incendiului.

„Suntem alături de cei afectați de incendiul produs la Constanța. Locuința este unul dintre cele mai importante bunuri pe care le avem, iar în astfel de momente putem vedea cât de mult contează să ai o asigurare”, a declarat, într-un comunicat remis redacției, Adrian Marin, Președintele UNSAR.

Din informatiile colectate la nivelul UNSAR, majoritatea persoanelor asigurate din imobil au contractat polițe care acoperă daunele produse clădirii, în timp ce circa 35% au ales varianta ce oferă acoperire atât pentru clădire, cât și pentru conținut (bunuri).

Cei afectați de incendiul produs la Constanța sunt îndemnați să se adreseze companiilor de asigurări sau intermediarilor care au emis polițele, pentru a aviza daunele.

Incendiul este riscul care produce cele mai mari și mai frecvente daune din România. Acesta rămâne, totodată, riscul de care se tem cel mai mult românii. Astfel, 56% dintre respondenții celui mai recent studiu realizat de UNSAR împreună cu IRES clasează incendiul pe primul loc în ierarhia riscurilor care le-ar putea afecta locuințele.

Pentru a fi protejați în cazul unui incendiu, proprietarii locuințelor pot achiziționa o asigurare facultativă, cu condiția să aibă încheiată o asigurare obligatorie, PAD - impusă de lege. Polița PAD acoperă riscurile catastrofale de cutremur, inundație și alunecare de teren, până la limita de 20.000 EUR / 10.000 EUR (în funcție de tipul construcției), însă o asigurare facultativă acoperă, în plus, riscuri precum ar fi incendiul, explozia, furtuna, vijelia, furtul sau vandalismul – la sume asigurate care corespund valorii reale a locuinței.

Suplimentar, polițelor facultative li se pot atașa și clauze speciale. Printre acestea se numără: asigurarea instalațiilor interioare ale clădirii, asigurarea aparatelor electrice / electronice, bunurilor casabile, dar și răspunderea civilă față de terțe persoane (cum ar fi pagubele provocate vecinilor), și nu numai.

„Incendiul cauzează anual daune importante, iar românii trebuie să știe că acest risc poate fi acoperit printr-o poliță facultativă de asigurare a locuințelor”, a precizat Alexandru Ciuncan, Director General al UNSAR.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri