Aproximativ 500 tone de deşeuri constând în haine second-hand neutilizabile au fost descoperite, vineri, într-un depozit din Târgu Mureş, în urma unor percheziţii, după ce anterior fuseseră depistate în Portul Constanţa trei containere cu circa 77 de tone de astfel de deşeuri importate ilegal din Canada pentru o firmă din judeţul Mureş.

Garda de Coastă a informat, printr-un comunicat de presă, că percheziţiile au fost efectuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, scrie Agerpres.

"În data de 14.01.2022, în continuarea cercetărilor privind descoperirea din data de 11.01.2022 a trei containere cu haine second-hand catalogate ca fiind deşeuri, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu comisari din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu - Comisariatul Judeţean Constanţa şi comisari din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului - Comisariatul Judeţean Constanţa, sub coordonarea procurorului de caz specializat şi învestit în cauză din cadrul Parchetului de pe Lângă Curtea de Apel Constanţa, au pus în aplicare doua mandate de percheziţie domiciliară pe raza municipiului Târgu Mureş, judeţul Mureş. (...) Echipa care a efectuat percheziţiile a descoperit într-un depozit aproximativ 500 tone haine declarate second-hand, murdare şi rupte, nefiind supuse procesului de curăţare, dezinfecţie şi dezinsecţie. De asemenea, bunurile erau depozitate in condiţii insalubre, având un puternic miros de mucegai", se arată în comunicat, citat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, cu ocazia verificărilor preliminare s-a constatat că bunurile aparţin unei societăţi comerciale care a desfăşurat activităţi de import de îmbrăcăminte second-hand din Canada începând cu anul 2004.

"Reprezentanţii Gărzii de Mediu şi ai Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorului au stabilit că acestea sunt în fapt deşeuri inutilizabile şi nu pot fi comercializate pe teritoriul României, întrucât nu sunt respectate condiţiile legale de spălare, dezinfecţie, dezinsecţie şi depozitare", se mai spune în comunicat.

Pe 11 ianuarie, autorităţile au depistat în Portul Constanţa trei containere cu aproape 77 tone de deşeuri constând în obiecte de îmbrăcăminte second-hand neutilizabile, importate din Canada de o firmă din judeţul Mureş, întreaga cantitate de deşeuri urmând să fie returnată expeditorului. Obiectele de îmbrăcăminte erau cu un grad avansat de uzură, nefiind supuse procesului de curăţare, dezinfecţie şi dezinsecţie.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul Agenţiei Europene FRONTEX.

În cauză, au fost demarate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de import de deşeuri cu încălcarea prevederilor legale şi introducerea pe teritoriul României a deşeurilor de orice natură în scopul eliminării acestora.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri