25 Februarie 2022

Poşta Română își pune spațiile de cazare la dispoziția refugiaţilor ucraineni



În contextul dificil cauzat de acţiunile militare desfăşurate pe teritoriul Ucrainei, Compania Naţională Poşta Română anunţă că pune la dispoziţie spaţiile de cazare din circuitul intern dedicate angajaţilor, pentru găzduirea populaţiei ţării vecine, refugiate în România.

Managementul Poştei Române a hotărât, în cadrul unei şedinţe desfăşurate în regim de urgenţă, emiterea unei decizii prin care aprobă punerea la dispoziţia Prefecturilor judeţene a spaţiilor de cazare de care dispune în reţeaua proprie, pentru găzduirea cetăţenilor refugiaţi din Ucraina.

Citiți aici cele mai noi informații despre conflictul dintre Rusia și Ucraina: LIVE UPDATE | Război Ucraina: Cele mai recente evenimente

Am hotărât să punem la dispoziţia autorităţilor locale care se vor implica în operaţiunile de găzduire a ucrainienilor, toate spaţiile noastre de cazare. Refugiații vor avea acces la condiţii normale de găzduire, la utilităţi, pentru a îşi putea duce traiul decent pe perioada dislocării din ţara natală.

Valentin Ştefan, Directorul General al Poştei Române

Astfel, autorităţile locale judeţene care vor fi implicate în operaţiunile umanitare dedicate populaţiei refugiate din calea războiului pot dispune de unităţile de cazare interne ale Poştei Române pe înteaga perioadă cât sprijinul umanitar va fi acordat populaţiei ţării vecine.

Compania dispune la nivelul rețelei oficiilor poştale de un total de 23 unităţi de cazare, care sunt dedicate circuitului intern al angajaţilor, în 18 de județe. În cadrul acestor locaţii, numărul de paturi existent în acest circuit este de 203.



Citeste si