UPDATE 23:26 - Reuters a publicat o hartă a invaziei din Ucraina. Link la sursă AICI iar harta poate fi vizualizată mai jos.

Harta invazie Ucraina - RusiaUPDATE 23:22 - Ucraina și Rusia discută despre locul și data unor negocieri de pace, scrie Reuters, care citează purtătorul de cuvânt al președintelui Zelenski.

UPDATE 23:12 - Grupul de hackeri Anonymous a spart baza de date a Ministerului Apărării din Rusia și a făcut publică baza de date. Twitter a șters postarea la scurt timp după.

UPDATE 22:47 - Sirenele de alertă anti-aeriană se aud din nou la Kiev în seara zilei de vineri. Un baraj de rachete se îndreaptă spre Capitală. Mai mulți martori spun că cel puțin trei atacuri au fost auzite în ultimele 5 minute.

UPDATE 22:43 - Organizația medicală de caritate, cunoscută și sub numele Medici Fără Frontiere, este adesea printre ultimele care au rămân în zonele de război, dar reprezentanții ei au anunțat pe Twitter că au fost forțați să-și oprească operațiunile din cauza escaladării conflictului, transmite BBC.

Retail jobs

UPDATE 22:25 - Noi imagini (vezi mai jos) arată circa 150 elicoptere și alte echipamente militare în partea de sud a Belarus. Acestea se află la circa 32 km de granița cu Ucraina și la 160 mile de Kiev.

UPDATE 22:08 - Compania Națională de Căi Ferate din Ucraina a anunțat că va pune la dispoziția populației trenuri speciale pentru evacuări din Kiev către vestul țării.

UPDATE 21:32 - Noi bombardamente au loc în capitala ucraineană Kiev, scrie BBC. Primarul orașului, fostul campion mondial la box Vitali Klitschko, spune că au fost semnalate cinci explozii în Capitală, unele fiind auzite în apropierea unei centrale electrice din nordul orașului. „Serviciile de urgență răspund. Încă încercăm să aflăm detaliile”, a spus Klitschko. „Situația de acum – fără exagerare – este amenințătoare pentru Kiev”, a adăugat el. Noaptea, a spus el, va fi „foarte grea”.

Citeste si:
Kievul susține că a lovit o bază rusească în oraşul ocupat Melitopol
Ucraina susține că a lovit o...

UPDATE 21:26 - Primele ajutoare militare (recunoscute în mod public) au ajuns în Ucraina. Polonia a trimis un convoi de muniție în această țară, potrivit ministrului apărării, Mariusz Błaszczak.

UPDATE 21:20 - Mikhail Khodorkovsky, la un moment dat cel mai bogat om din Rusia, spune că doar o revoluție l-ar înlătura pe Vladimir Putin.

UPDATE 20:48 - NATO a anunțat că pentru prima dată în istorie va defășura o forță de reacţie rapidă în mod defensiv. Forța multinațonală va consta în unități terestre, navale și aeriene și va fi desfășurată în Europa de Est

UPDATE 20:25 - Întrebat despre o extindere a conflictului în România sau Polonia, Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a declarat că Alianța va oferi ”suport maxim” țărilor membre și va reacționa imediat dacă oricare membru va fi atacat de Rusia.

Citeste si:
Lukaşenko, către Occident: Nu vă atingeţi de noi şi nu ne vom...
Lukaşenko, către Occident: Nu...

”Nu vreau să avem o criză și mai mare în Europa, în care Rusia amenință sau atacă oricare țară din Alianță. Vom proteja fiecare centimetru de pământ NATO”, a spus el.

UPDATE 19:33 - Peste 50.00 de refugiați ucraineni au părăsit țara în ultimele 48 de ore. Majoritatea au plecat în Polonia și Moldova, spune Filippo Grandi, înalt comisar ONU.

UPDATE 19:09 - Roberta Metsola, președintele Parlamentului European, a cerut ca Rusia să fie exclusă din sistemul SWIFT. “Este corect ca UE să adopte sancțiuni masive, fără precedent și severe împotriva Rusiei. Avem nevoie de mai mult și trebuie să fie sancțiuni mai extinse, inclusiv excluderea Rusiei din sistemul SWIFT și sancțiuni individuale dure”, a scris ea pe Twitter.

UPDATE 18:50 - Comitetul Olimpic Internațional a cerut tuturor federațiilor afiliate să anuleze orice evenimente ce urmau să aibă loc în rusia, scrie AFP.

UPDATE 18:25 - Fostul preşedinte ucrainean Petro Poroşenko a pus mâna pe armă şi afirmă că este gata să lupte pentru a apăra Kievul în faţa trupelor ruse, relatează Le Monde, citat de Agerpres. „Ucrainenii îl detestă pe preşedintele rus Vladimir Putin, astfel că acesta nu va putea niciodată să ţină sub control Ucraina”, asigură fostul lider de la Kiev.

UPDATE 17:55- Rusia a fost suspendată din Consiliul Europei (CoE) după invadarea Ucrainei, a anunţat vineri ministrul italian de externe Luigi Di Maio, relatează Reuters.

Citeste si:
Zelenski: Atacul rușilor asupra unei clădiri din Odesa nu a fost un...
Zelenski: Atacul cu rachete...

UPDATE 17:45 Preşedintele francez Emmanuel Macron a promis vineri Ucrainei un ajutor economic suplimentar de 300 de milioane de euro, adăugând că se află în contact cu autorităţile de la Kiev pentru a le trimite material defensiv de care armata ucraineană are nevoie pentru a respinge ofensiva militară lansată de Rusia, relatează agenţia EFE, preluată de Agerpres.ro.

UPDATE 17:20 Preşedintele rus Vladimir Putin le-a cerut vineri militarilor ucraineni "să preia puterea" la Kiev şi să-l înlăture pe preşedintele Volodmir Zelenski şi anturajul său, pe care i-a calificat drept "neonazişti şi drogaţi", relatează AFP şi Reuters, conform Agerpres.ro.

UPDATE 16:40 Estonia s-a alăturat vineri la decizia vecinei sale Letonia şi a anunţat blocarea emisiei mai multor posturi de televiziune ruseşti, ca răspuns după invazia asupra Ucrainei, relatează agenţia DPA.

Citeste si:
Ce spune Medvedev despre vizita de la Kiev a oficialilor UE
Medvedev, despre vizita...

UPDATE 16:20 Ministerul Apărării ucrainean a afirmat vineri că peste 1.000 de soldaţi ruşi au fost ucişi până acum în conflictul din Ucraina, transmite Reuters. Pe de altă parte, Ministerul Apărării de la Moscova a declarat că forţele ruse au reuşit să blocheze capitala ucraineană Kiev dinspre vest.

UPDATE 16:00 Mai multe imagini din Kiev sunt transmise pe platformele sociale cu privire la situația din capitala ucraineană. În imaginile de mai jos publicate de către Agenția de Presă AFP, se poate vedea cum ucrainenii se adăpostesc în stațiile de metrou ale capitalei, în timp ce la suprafață se duc lupte cu armata rusă. De asemenea, alte imagini arată cum un pod de la marginea Kievului a fost distrus pentru a încetini înaintarea rușilor.

UPDATE 15:45 - Rusia este gata să trimită o delegaţie în capitala belarusă Minsk pentru a negocia cu Ucraina, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, la o zi după ce Moscova a lansat o invazie masivă asupra statului vecin, relatează Reuters, dpa şi AFP.

UPDATE 15:05 Uniunea Europeană s-ar pregăti să înghețe activele deținute de către Vladimir Putin și ministrul de Externe al Rusiei Serghei Lavrov, ca parte a unui nou pachet de sancțiuni lansat de blocul comunitar la adresa Rusiei ca urmare a invadării Ucrainei, conform Financial Times.

UPDATE 15:00 Millennium Spirit, o navă sub pavilion moldovenesc, a fost lovită de un obuz ce ar fi fost lansat de o navă rusească la cca. 12 mile marine de portul Pivdennyi, conform unui mesaj postat pe pagina de socializare a Comandantului-șef al Forțelor Armate Ucrainene. Mai multe detalii AICI.

UPDATE 14:25 Donald Tusk acuză guvernele Germaniei, Italiei și Ungariei de blocarea unor sancțiuni mai dure împotriva Rusiei: "În acest război, totul este real: nebunia şi cruzimea (preşedintelui rus Vladimir) Putin, victimele ucrainene, bombe care cad asupra Kievului. Doar sancţiunile voastre sunt închipuite.

UPDATE 14:00 Volodomir Zelenski acuză într-o nouă conferință de presă Uniunea Europeană că nu-i aplică sancțiuni suficiente Rusiei pentru a opri atacurile armatei ruse asupra țării pe care o conduce.

UPDATE 13:40 Invazia rusă ar putea împinge 5 milioane de ucraineni să se refugieze în afara țării, avertizează agenții ONU, potrivit Reuters, preluat de Agerpres.ro.

UPDATE 13:25: Peste 18.000 de arme au fost împărțite de către autoritățile urcrainene rezerviștilor din Kiev, în contextul în care rușii continuă atacul asupra capitalei, conform CNN.

UPDATE 13:10 Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declarat că Moscova este dispusă să discute cu Kievul, însă numai după ce armata ucraineană va depune armele. Între timp, Kievul este sub bombardamentul rușilor și sub asaltul blindatelor care au pătruns în capitala ucraineană, conform BBC.

UPDATE 12:45 Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a precizat, vineri, că, potrivit datelor deţinute de autorităţile române, în speţă CNCAN (Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare), nu există o înregistrare de creştere a nivelului de radiaţii pe teritoriul României. Reacția vine după ce Agenția Nucleară a Ucrainei raporta niveluri crescute de radiații la Cernobîl.

UPDATE 12:20 Ministrul de Finanțe al Franței anunță că Uniunea Europeană vrea să izoleze financiar Rusia: ”Vom lovi băncile rusești. Vrem să tăiem toate legăturile dintre Rusia și sistemul financiar global”.

UPDATE 11:55 Președintele ucrainean Volodomir Zelenski continuă să ceară Uniunii Europene sancțiuni mai aspre împotriva Rusiei pentru invazia sa în Ucraina.

"Nu au fost epuizate încă toate posibilităţile de sancţiuni. Presiunea asupra Rusiei trebuie să crească. I-am spus aceasta" preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat Zelenski pe Twitter.

UPDATE 11:45: Rusia foloseşte baza aeriană Gomel din Belarus pentru a mobiliza trupe pentru a lua cu asalt Kievul, din cauza daunelor suferite la aeroportul militari Hostomel din apropiere de capitala Ucrainei, a transmis vineri Statul Major al Forţelor Armate ale Ucrainei, potrivit Reuters, preluat de Agerpres.ro.

UPDATE 11:40 Administrația Biden ia în calcul să protejeze anumiți ucraineni care locuiesc în SUA de la deportare din cauza atacului militar al Rusiei împotriva Ucrainei, au declarat două persoane familiare cu deliberările pentru CBS News.

UPDATE 11:06 Rusia a bombardat 33 de situri civile în ultimele 24 de ore, de la declanşarea invaziei asupra Ucrainei, a anunţat Ministerul de Interne de la Kiev, potrivit Agerpres.

UPDATE 10:50 Focuri de armă răsună în centrul Kievului. Momente foarte tensionate. Rușii sunt deja în oraș.

UPDATE 10:27 Armata ucraineană îi îndeamnă oficial pe locuitorii din Kiev să arunce cocktail-uri Molotov în „grupurile de infiltrare” ruse care pătrund în capitală.

UPDATE 10:20 Forțele ruse au intrat în districtul Obolon din Kiev. Armata ucraineană luptă în prezent cu forțele. Ministerul Apărării al Ucrainei le cere locuitorilor să nu părăsească casa și să pregătească cocktailuri Molotov. Districtul este la aproximativ 10 kilometri de centrul Kievului.

UPDATE 10:07 Forțele ruse încearcă din nou să țină orașul Hostomel de lângă Kiev, care conține un câmp aerian pe care Rusia spera să îl folosească în scopul de a debarca transporturi de trupe.

UPDATE 10:00 - Comandantul-șef al Forțelor Armate ucrainene spune că un atac al rușilor la Cherniv a fost respins.

UPDATE 10:00- Rusia a pierdut peste 450 de soldați în Ucraina, estimează Ben Wallace, secretarul Apărării din Marea Britanie.

UPDATE 09:45 - În mai puţin de 24 de ore după decizia lui Vladimir Putin de a ataca Ucraina, cei mai bogaţi oameni din Rusia au pierdut 39 de miliarde de dolari. Pagubele provocate de atacarea Ucrainei se resimt asupra tuturor activelor. Indicele principal al bursei ruseşti MOEX s-a prăbuşit cu 33%, a cincea cea mai gravă cădere din istoria bursei locale

UPDATE 08:55 - Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că agresiunea neîntreruptă a Rusiei asupra ţării sale arată că sancţiunile impuse Moscovei de Occident nu sunt suficiente

UPDATE 08:40 - Rusia vrea să obțină controlul Kievului, să forțeze autoritățile să semneze un acord de pace, urmând ca apoi Ucraina să fie despărțită în două state diferite (pe modelul Germania de Est/Germania de Vest), unul aflat sub sfera de influență a Kremlinului, scriu mai multe publicații locale din Ucraina.

UPDATE 08:12 - Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, a cerut ca ONU să trimită în țara sa o forță multinațională de menținere a păcii.

UPDATE 07:47 - Parașutiștii ucraineni se luptă împotriva trupelor ruseși în apropierea Dîmer și Ivankiv, două localități din nordul Kievului, aflate la aproximativ 40 km de Capitală, anunță Forțele Armate ale Ucrainei. În zona celor două localități se află mai multe vehicule blindate rusești, care au fost oprite de apărarea ucraineană.

UPDATE 07:30 - Forțele Armate ale Ucrainei anunță că Rusia a lansat noi atacuri aeriene în apropiera orașului Kropivnitsky (zona central-estică a țării, la 240 km de Kiev).

UPDATE 07:10 - Sirenele de alertă anti-aeriană se aud pentru prima dată la Kiev în ziua de vineri.

UPDATE 07:08 - CNN raportează cel puțin trei noi explozii la răsăritul soarelui în Kiev. Acestea par să provină din partea de sud-vest a orașului.

UPDATE 07:03 - Sirenele de alertă anti-aeriană se aud în Liov, cel mai mare oraș din vestul Ucrainei (aproximativ 700.000 de locuitori)

UPDATE 06:39 - O coloană de tancuri rusești se îndreptă spre Kiev din direcția nord-vest. Lupte violente se duc acum în apropierea orașului Ivankiv. Un pod a fost distrus pentru a împiedica avansarea trupelor din Rusia, scrie platforma ucraineană Liveuamap.

UPDATE 06:26 - Emmanuel Macron, președintele Franței, anunță un ajutor economic de 1,2 miliarde euro pentru Ucraina.

UPDATE 06:19 - Antony Blinken, secretarul de stat al SUA se declară convins că Rusia va încerca să înlăture Guvernul de la Kiev.

UPDATE 06:12 - Yevhen Yenin, adjunctul ministrului de Interne al Ucrainei, a atribuit explozia de pe cerul Kievului din dimineața zilei de vineri sistemului de apărare anti-aeriană a orașului, scrie CNN. Oficialul spune că ar fi fost vorba de doborârea unei rachete rusești, dar CNN menționează că informația nu a putut fi verificată dintr-o sursă independentă.

UPDATE 06:05 - Forțele armate rusești, care au pătruns în Ucraina prin Belarus, se aflau la aproximativ 20 de mile (32 de kilometri) de Kiev, scrie CNN.

UPDATE 06:00 - Trei persoane, care locuiau în blocul din Kiev afectat de rămășițele căzute din cer, sunt rănite. O persoană este în stare gravă spune primarul Vitali Klitschko.

UPDATE 05:49 - Noi informații (neconfirmate oficial) sugerează că aeronava doborâtă ar fi fost de fapt un SU-27 ucrainean.

UPDATE 05:30 - Apar primele imagini (vezi mai jos) cu un bloc din Kiev serios afectat de rămășițele căzute din cer ca urmare a exploziei din jurul orei ora 04:30.

Sursa foto: Anton Geraschenko / Twitter

UPDATE 05:25 - Sirenele de alertă anti-aeriană se aud în orașul Odesa.

UPDATE 04:40 - Potrivit unor informații neconfirmate oficial, exploziile văzute la Kiev ar fi fost interceptări ale apărării anti-aeriene a orașului.

Război Ucraina | Atac cu rachete asupra Kievului

UPDATE 04:29 - Explozii se aud pe live stream-urile din Kiev. Lumini puternice pot fi văzut și în filmări (vezi video mai jos). Liniște la scurt timp după acestea. Nicio informație oficială cu privire la explozii până la această oră.

UPDATE 04:07 - Forțele rusești asediază orașul Konotop, din regiunea Sumî, potrivit publicatiei Kiev Independent. Serhiy Zhyvytskiy, guvernatorul regiunii, spune că multe orașe din zonă au fost încercuite de inamici. Un grup militar mare se îndreaptă spre Kiev.

UPDATE 04:00 - Oleksiy Arestovych, consilier al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, spune că informațiile apărute în presă cu privire la eventuale bombardamente asupra Kievului, în noaptea dintre joi și vineri, trebuie considerate ”probabile”.

UPDATE 03:36 - Ministrul Apărării din Marea Britanie: Este puțin probabil ca Rusia să își fi atins obiectivele militare plănuite pentru ziua 1. Forțele ucrainene au opus o rezistență dură împotriva invaziei rusești.

UPDATE 03:24 - Vitali Klitschko, primarul Kievului și fost campion mondial la box, spune că va lupta pentru apărarea țării, informează ESPN.

UPDATE 03:13 - Ebrahim Raisi, președintele Iranului, i-a spus lui Vladimir Putin că extinderea NATO reprezintă ”o amenințare serioasă” pentru stabilitatea și securitatea din regiune, într-o conversație telefonică, scrie Reuters.

UPDATE 03:00 - Media ucraineană publică fotografii cu mai multe cozi la centrele de recrutare (imagini mai jos).

UPDATE 02:45 - Guvernul din Ucraina le cere hackerilor din țară să protejeze infrastructura vitală și să execute misiuni de spionaj cibernetic împotriva trupelor rusești, scrie Reuters

UPDATE 02:20 - Autorităţile militare ucrainene au anunţat joi seara că armata rusă a înaintat deja în Ucraina cu o mare parte din trupele sale, scrie dpa, preluat de Agerpres. Obiectivul principal pare a fi impunerea unei blocade asupra capitalei Kiev. Ruşii par, de asemenea, să plănuiască crearea unui coridor terestru din peninsula Crimeea către zonele separatiste din est şi regiunea separatistă transnistreană din Republica Moldova.

UPDATE 02:01 - Canada impune noi sancțiuni Rusiei și anulează toate permisele de export către această țară.

UPDATE 01:55 - Statele Unite şi Albania au cerut un vot al Consiliului de Securitate al ONU vineri, la ora 20:00 GMT, asupra unui proiect de rezoluţie care condamnă ferm invadarea Ucrainei de către Rusia şi care solicită Moscovei să îşi retragă imediat trupele, informează AFP din surse diplomatice. Proiectul, plasat sub Capitolul VII al Cartei Naţiunilor Unite (Acţiunea în caz de ameninţări împotriva păcii, de încălcări ale păcii şi de acte de agresiune) şi care permite folosirea forţei, este sortit eşecului din cauza dreptului de veto pe care Rusia îl poate exercita în Consiliul de Securitate în calitate de membru permanent.

UPDATE 01:35 - Unități blindate ucrainene au atacat forțele rusești de lângă Herson, reușind să obțină din nou controlul asupra unui pod pe râul Nipru, spune ministrul Apărării din Ucraina.

UPDATE 01:30 - Rusia a adus crematorii mobile pe frontul din Ucraina. Ben Wallace, secretarul Apărării din Marea Britanie spune că acestea ar putea fi folosite pentru a ascunde pierderile umane ale armetei rusești. Ministerul Apărării din Marea Britanie a postat o fotografie cu un astfel de crematoriu. Imaginea poate fi vizualizată pe The Telegraph.

Război Ucraina | Ziua 1: Numărul victimelor din tabăra ucraineană depășește 400

UPDATE 01:11 - Potrivit președintelui Ucrainei, 137 ucraineni au fost uciși și 300 au fost răniți în prima zi a invaziei rusești.

UPDATE 00:47 - Surse din Ministerul Apărării din Ucraina spun că la Kiev vor avea loc bombardamente la ora 03:00, în dimineața zilei de vineri. Informația nu a fost confirmată oficial.

UPDATE 00:34 - Înrolarea în armată devine obligatorie în Ucraina, a anunțat președintele Volodimir Zelenski.

UPDATE 00:23 - Poliția din Rusia a arestat peste 1.600 de persoane care demnostrau împotriva operațiunilor militare din Ucraina, potrivit Reuters.

UPDATE 00:09 - Forțele armate ale Ucrainei spun că 60 de batalioane rusești - aproximativ 30.000 - 60.000 de soldați au intrat pe teritoriul țării.

UPDATE 00:02 - Un total de 13 soldați ucraineni uciși în urma luptelor care au dus la cucerirea Insulei Șerpilor de către ruși.

UPDATE 23:57 Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său francez Emmanuel Macron au avut joi o conversaţie telefonică "serioasă şi sinceră" despre operaţiunea militară a Moscovei în Ucraina, potrivit unui comunicat al Kremlinului citat de AFP. În cadrul acestei conversaţii, prima dintre Vladimir Putin şi un lider occidental după ce Rusia a invadat joi dimineaţă Ucraina, preşedintele rus "a oferit o explicaţie detaliată a motivelor" care au determinat Moscova să lanseze această operaţiune, a precizat Kremlinul.

UPDATE 23:44 Luptele continuă pentru aeroportul militar de lângă Kiev. Inițial, oficialii ucraineni au declarat că au respins atacul parașutiștilor ruși.

UPDATE 23:34 Ministrul de Interne din Ucraina spune că bărbații cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani nu mai au voie să părăsească țara.

UPDATE 22:45 Oficialii ucraineni critică vehement SUA și țările din Vest pentru că nu au căzut de acord în legătură cu excluderea Rusiei din sistemul internațional de plăți SWIFT, care reprezintă principala rețea de plăți la nivel global, scrie The Guardian.

UPDATE 22:30 Potrivit estimărilor Înaltului Comisariat al ONU pentru refugiaţi., până acum 100.000 de ucraineni şi-au părăsit căminele şi încă se află în Ucraina după începerea invaziei militare ruse, scrie Reuters, citată de Agerpres.

UPDATE 22:00 Pentagonul va trimite aproximativ 7.000 de soldați suplimentari în Germania ca răspuns la invazia rusă din Ucraina.

UPDATE 21:45 Ocuparea Kievului de către Rusia este o chestiune de câteva ore, având în vedere că apărarea aeriană a Ucrainei a fost eliminată, scrie Yahoo.Finance. , citând un oficial occidental.

UPDATE 21:10 Protestele continuă în Rusia, unde cel puțin 735 de oameni au fost deja arestați. În jur de 2.000 de persoane s-au adunat în Moscova și alți 1.000 în Sankt Petersburg.

UPDATE 21:00 Preşedintele american Joe Biden a acuzat joi Rusia că a premeditat atacul lansat în zorii zilei împotriva Ucrainei şi că armata rusă a declanşat un asalt neprovocat asupra Ucrainei, transmite Reuters. Liderul SUA a mai spus că atacul rusesc s-a desfăşurat în mare aşa cum se bănuia că se va întâmpla. El a precizat că nu are de gând să vorbească cu Putin și a extins sancțiunile la adresa Rusiei.

UPDATE 20:40 - Rușii atacă masiv orașul-port Mariupol, fiind raportate sute de explozii. Acesta este unul dintre cele mai mari porturi ale Ucrainei la Marea Azov, localizat în apropiere de zona controlată de separatiștii pro-ruși, scrie BBC.

UPDATE 20:30 - Rusia a estimat joi că şi-a atins cu ''succes'' toate obiectivele fixate pentru prima zi a ofensivei militare lansate în zori asupra Ucrainei, unde conform autorităţilor acesteia bombardamentele au făcut zeci de morţi, transmite AFP.

20:15 - Președintele SUA, Joe Biden, declară că a convenit împreună cu liderii G7 avansarea cu ”pachete devastatoare de sancțiuni” și alte măsuri economice pentru a sancționa Rusia pentru invadarea Ucrainei.

UPDATE 20:00: Boris Johnson precizează că Regatul Unit va impune Rusiei „cel mai mare” set de sancțiuni economice până acum, care va include blocarea utilizării de către Rusia a sistemelor internaționale de plată Swift, înghețarea activelor tuturor băncilor ruse importante, limitarea numerarului deținut de cetățenii ruși în băncile din Marea Britanie și sancționarea a mai mult de 100 de persoane fizice și entități, după ce Kremlinul a declanșat invazia Ucrainei, în dimineața acestei zile.

UPDATE 19:30 - Cel puțin 705 persoane au fost arestate în 40 de orașe din Rusia pentru că au participat astăzi la proteste împotriva războiului declanșat de Putin, notează The Guardian.

UPDATE 19:18 Rusia a preluat controlul asupra centralei nucleare (dezafectată) de la Cernobîl, potrivit agenției de presă ucraineană UNIAN. Informațiile nu sunt confirmate oficial.

UPDATE 19:15 Joe Biden, președintele SUA, va ține un discurs în foarte scurt timp.

UPDATE 19:08 Reprezentanții forțelor armate din Ucraina spun că primesc multe cereri de înrolare din partea cetățenilor. Procedurile de înrolare au fost simplificate. ”Este nevoie doar de pașaport. Vom da arme tuturor patrioților!”

UPDATE 18:51 Website-urile Ministerului Apărării și al Administrației Prezidențiale din Rusia nu mai pot fi accesate. În momentul de față nu există informații oficiale cu privire la motivele pentru care acestea nu mai sunt disponibile.

UPDATE 18:34 Primele proteste au început în Moscova și Sankt Petersburg. Poliția a arestat rapid mai multe persoane care afișau mesaje anti-război.

UPDATE 18:21 Exportul gazelor rusești către UE, prin Ucraina, continuă în parametri normali și îndeplinesc cerințele consumatorilor, spune gigantul rus Gazprom, citat de Reuters.

UPDATE 18:14 Primii refugiați ucraineni au ajuns în Republica Moldova. Peste 4.000 de persoane au trecut granița. Maia Sandu, presedintele Moldovei, spune că granițele rămân deschise pentru refugiați și că au fost înființate centre temporare la Palanca și Ocnița.

UPDATE 18:09 Navele de război ale Rusiei au atacat Insula Șerpilor (parte a Ucrainei), dar Garda ucraineană de coastă ”se menține pe poziții”, susține Ministerul de Interne de la Kiev, citat de Ukrinform.net.

UPDATE 17:54 Zeci de artiși, prezentatori TV și vedete din Rusia au postat pe rețelele sociale mesaje prin care se opun acțiunilor militare ale Rusiei în Ucraina. O parte din ei au preferat doar să își schimbe fotografia de profil cu o imagine neagră și hashtag-ul #no war.

Pe lista celebrităților care se opun se află prezentatorii TV Ivan Urgant, Anastasia Ivleeva, Ksenia Sobchak, cântăreții Yuri Shevchuk, Sergey Lazarev, Valery Meladze, Ivan Dorn, Manizha, Teona Kontridze, fotbalistul Fyodor Smolov, jucătorul de șah Yan Nepomniachtchi, actorii Chulpan Khamatova, Danila Kozlovsky, Irina Starshenbaum, Marina Zudina, Katerina Shpitsa, Daria Poverennova, Alika Smekhova, scriitori Alexander Tsypkin, Boris Akunin, și comediantul Alexander Dolg.

UPDATE 17:48 Un elicopter militar rusesc a fost doborât în luptele din apropierea aeroportului Hostomel de lângă Kiev, scrie BBC. Hostomel este cel mai important aeroport internațional din Ucraina pentru transportul mărfurilor și totodată o bază militară esențială.

UPDATE 17:42 Sancțiunile economice impuse de UE vor viza în special oligarhii ruși apropiați lui Putin, scrie Reuters care citează un diplomat din cadrul Uniunii Europene.

UPDATE 17:37 Republica Cehă nu mai emite vize pentru cetăţenii ruşi şi şi-a rechemat ambasadorii din Rusia şi Belarus

Război Ucraina | Atac la Cernobîl

UPDATE 17:00 Forțele de ocupație ruse încearcă să obțină controlul asupra centralei de la Cernobîl. Apărătorii noștri își dau viața pentru ca tragedia din 1986 să nu se repete. Aceasta este o declarație de război împotriva întregii Europe, a scris pe Twitter președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

UPDATE 16:15: Poliția anunță că Rusia a lansat 203 atacuri de la începutul zilei împotriva Ucrainei, confruntări având loc pe aproximativ întreg teritoriu ucrainean.

UPDATE 16:00: Suedia şi Finlanda au anunţat joi că nu intenţionează să adere la NATO, în ciuda şocului provocat de atacul Rusiei asupra Ucrainei, transmite AFP.

UPDATE 15:50: Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a cerut aliaţilor săi să rupă legăturile diplomatice cu Rusia, după ce forţele ruse au invadat Ucraina, a relatat joi agenţia de presă RIA, preluată de Reuters. Însă Kremlinul a avertizat Occidentul împotriva ruperii relaţiile diplomatice cu Rusia, relatează DPA: ”O ţară ca Rusia nu poate fi în spatele unei cortine de fier'', a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei, Dmitri Peskov, joi la Moscova.

UPDATE 15:40 - Preşedintele lituanian Gitanas Nauseda a instituit starea de urgență pe teritoriul Lituaniei după atacul aerian și terestru al armatei ruse împotriva Ucrainei, relatează AFP.

UPDATE 15:20 - Ungaria condamnă atacul militar al Rusiei asupra Ucrainei, a declarat joi premierul ungar Viktor Orban, după o reuniune a cabinetului de securitate al ţării, relatează Reuters. El a subliniat totodată că Ungaria va rămâne în afara conflictului militar, întrucât securitatea ungurilor este cea mai importantă. Premierul ungar a menţionat că ţara sa va furniza Ucrainei asistenţă umanitară şi este pregătită să primească refugiaţi din Ucraina.

UPDATE 15:00: Un avion militar al Ucrainei s-a prăbușit în apropierea Kievului. La bordul acestuia se aflau 14 persoane. Avionul s-a prăbuşit în apropiere de localitatea Trîpillea, la aproximativ 50 de kilometri sud de capitala ucraineană

UPDATE 14:46: Apar primele imagini video cu avioane de vânătoare care zboară deasupra Kievului. În momentul de față nu este clar dacă acestea aparțin Ucrainei sau Rusiei. Video mai jos.

UPDATE 14:37: Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelensky, a cerut tuturor cetățenilor care sunt gata să apere țara să facă acest lucru, adăugând totodată ca va pune ”o armă în mâinile oricui dorește”. Volodimir Zelenski a decretat mobilizarea generală a trupelor ucrainene în contextul războiului declanşat de Rusia împotriva ţării sale.

UPDATE 14:28: Peste 40 de soldați ucraineni au fost uciși și alte câteva zeci au fost răniți în luptele din dimineața zilei de joi, a declarat Oleksiy Arestovich, consilier al președintelui Ucrainei Volodymyr Zelensky.

Război Ucraina | NATO anunță că nu are în plan trimiterea de soldați în Ucraina

UPDATE 14:20: Jens Stoltenberg, secretarul general NATO, spune că Alianța nu are în plan trimiterea de soldați în Ucraina.

UPDATE 14:05: (informații neconfirmate oficial) Agenția turcă Anadolu a publicat un video în care poate fi văzută o clădire civilă distrusă de un atac cu rachete. O persoană a fost ucisă și 12 persoane au fost rănite. Blocul se află în zona Harkiv, aproape de o bază militară. Clipul video poate fi văzut la acest LINK.

UPDATE 13:57: Kremlinul a transmis că operaţiunea militară împotriva Ucrainei va dura cât timp este nevoie, în funcţie de "rezultatele" sale şi de "pertinenţa" sa, considerând că cetăţenii ruşi susţin această ofensivă

UPDATE 13:37: Informație confirmată de autoritățile din Ucraina: Un asalt aerian de amploare cu elicoptere Mi-8 a avut loc asupra aeroportului internațional Antonov din orașul Hostomel. Rusia a preluat controlul aeroportului. Acesta se află la doar 15 minute distanță de șoseaua de centură a Kievului.

UPDATE 13:18 Armata rusă a anunţat că separatiştii proruşi din estul Ucrainei au înregistrat câştiguri teritoriale în faţa armatei ucrainene, în timp ce Kievul se confruntă încă din cursul dimineţii cu o invazie militară din partea forţelor Moscovei, relatează France Presse. Potrivit generalului Igor Konaşenkov, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, care s-a exprimat la televiziune, rebelii au avansat 3 kilometri în regiunea Doneţk şi 1,5 km în regiunea Lugansk.

UPDATE 13:13: Administrația locală din Odesa, citată de presa locală, anunță că în satul Lipetsk au fost ucise 18 persoane, ca urmare a unui atac asupra bazei militare de acolo.

UPDATE 12:00: China refuză să numească războiul din Ucraina o ”invaziei” a Rusiei, scrie Newsweek.com.

Război Ucraina | Oficialii ruși anunță în mass-media că ucraineni își părăsesc pozițiile ”în masă” și depun armele

UPDATE 11.56: Publicații majore de la Moscova citează oficiali militari care susțin că soldații ucraineni își părăsesc pozițiile ”în masă” și depun armele. De asemenea, rușii mai spun că sunt atacate doar ținte militare ucrainene, cu armament de precizie.

UPDATE 11.24: Forțele militare ucrainene au doborât 6 avioane de vânătoare rusești și un elicopter, ca urmare a unor lupte intense pentru menținerea controlului asupra orașelor cheie din țară, potrivit unei surse militare anonime, citată de New York Times. Pentru moment, se pare că soldații din Ucraina au blocat avansarea trupelor rusești către două orașe majore: Chernihiv (în nord, aproape de Belarus) și Harkiv (nord-est, aproape de granița cu Rusia).

UPDATE 11.18: Bursa din Moscova a fost în cele din urmă deschisă joi. Prețul acțiunilor s-a prăbușit, principalul indice al pieței scăzând cu 45%.

UPDATE 11.15: Elveția a decis să nu se alăture țărilor europene care sancționează Rusia, potrivit New York Times. Reprezentanții țării au declarat că Elveția nu va fi însă folosită de Rusia pentru evitarea sancțiunilor.

UPDATE 10.53: Unitatea de apărare anti-aeriană de la Mariupol (regiunea Donețk) a fost distrusă. Imagini în clipul video de mai jos.

UPDATE 10.38: Guvernul Republicii Moldova va cere Parlamentului declararea stării de urgenţă, după evenimentele din Ucraina, a anunţat şefa statului, Maia Sandu, după o şedinţă a Consiliului Suprem de Securitate.

UPDATE 10.34: Coreea de Sud se va alătura grupului de țări care impun sancțiuni internaționale Rusiei, a declarat președintele Moon Jae-in.

UPDATE 10.29: Preţurile europene de referinţă la gaze naturale au crescut joi cu 41%, după ce forţele ruseşti au atacat ţinte din Ucraina iar Occidentul a promis că va adopta noi sancţiuni împotriva Rusiei.

Război Ucraina | Începe invazia terestră

UPDATE 10.12: Sisteme mobile de lansare ale rachetelor balistice ("Solntsepek") și tancuri rusești pot fi văzute traversând punctul de graniță "Senkovka-Veselovka", care desparte Ucraina de Belarus. De asemenea, trupele ruse au pătruns în regiunea ucraineană Herson, limitrofă peninsulei Crimeea, anexată ilegal de Rusia de la Ucraina în 2014, a informat Paza de Frontieră a Ucrainei

UPDATE 09.36: Poliția din Ucraina: 6 morți, 7 răniți și 19 persoane dispărute în Podolsk, regiunea Odesa.

UPDATE 09.20: Un avion militar Suhoi 27 din Ucraina a aterizat în regim de urgenţă la Bacău "În cursul dimineţii a aterizat în regim de urgenţă o aeronavă de vânătoare Suhoi 27. Aeronava are un pilot la bord care a fost preluat de autorităţi. Avionul a fost degajat de pe pistă", a declarat, pentru Agerpres, Lucian-Gabriel Bogdănel, prefectul din Bacău.

UPDATE 08.53: Preţul petrolului a explodat, astfel că pentru prima dată după 2014 cotaţia pentru ţiţeiul Brent a depăşit pragul de 100 de dolari pe baril.

UPDATE 08.51: Ambasadorii NATO vor avea o întâlnire de urgență joi.

UPDATE 08.45: Ministerul rus al Apărării a anunţat într-un comunicat de presă preluat de EFE că forţele armate ruse au neutralizat apărarea aeriană a Ucrainei şi au distrus infrastructura bazelor aeriene ucrainene, în cadrul operaţiunii militare lansate de Moscova.

UPDATE 08.20: România preia dirijarea a peste 300 de zboruri comerciale pe fondul escaladării conflictului din Ucraina, radarele aeriene indicând o porțiune de cer în zona Ucrainei, Republica Moldova, nordul României și estul Poloniei eliberată de orice zbor comercial.

UPDATE 08.17: Reprezentanții forțelor armate din Ucraina spun că au doborât 5 avioane și elicoptere rusești. ”Unitățile militare sunt pe poziții. Inamicul suferă pierderi. Rămâneți calmi și credeți în apărătorii Ucrainei. Împreună vom câștiga! Glorie Ucrainei!", se scrie într-un mesaj al autorităților din Ucraina postat pe Facebook.

UPDATE 07.50: Guvernul din Ucraina spune că trupe rusești au intrat în țară dinspre granița cu Belarus. Potrivit unor informații neconfirmate oficial, și soldați care fac parte din armata Belarusului au participat la operațiuni.

UPDATE 07.48: Dimitri Kuleba, ministrul de Externe al Ucrainei, a cerut lumii să „acționeze imediat” ca răspuns la operațiunea militară a Rusiei în țară. ”Viitorul Europei și al lumii este în joc”, a spus acesta.

UPDATE 07.20: Pe străzile Kievului răsună sirenele care anunță atacuri aeriene. Traficul la marginea orașului este aproape blocat complet.

UPDATE 07.17: Rusia suspendă temporar zborurile civile pe mai multe aeroporturi din țară, potrivit Reuters. Se presupune că aceste aeroporturi ar putea fi folosite pentru zboruri militare.

UPDATE 07.05: V

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri