Proiectele privind mobilitatea viitorului în Uniunea Europeană au trei cuvinte cheie şi anume sustenabilitate, performanţă şi rezilienţă, a declarat comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean, la Conferinţa privind Viitorul Europei.

"Sustenabilitate pentru că Uniunea Europeană este în prezent în faţa acestei provocări a schimbărilor climatice şi a problemelor legate în general de mediu. Se cere să se găsească metode prin care să reducem emisiile de CO2 la nivel european şi, dacă vorbim numai de transporturi, acestea trebuie reduse cu 90% până în 2050. Este enorm şi vă amintesc că nu vorbim numai de maşini, care sunt vizibile în viaţa noastră de zi cu zi, dar sunt şi alte moduri de transport foarte poluante. Dacă e să ne gândim numai la transportul maritim global în lume, sunt foarte multe emisii în maritim, foarte multe în transportul rutier, dar şi în aviaţie, chiar şi în calea ferată, deşi pare unul dintre cele mai sustenabile mijloace de transport. Asta face ca noi să propunem politici, regulamente la nivel european, pentru a face o tranziţie către această nouă formă de mobilitate care să fie mai sustenabilă. Asta înseamnă mai multă cale ferată", a explicat Adina Vălean.

Ea a reamintit că anul trecut a fost "Anul european al căilor ferate" şi a subliniat că foarte mulţi dintre cetăţenii români care s-au implicat au pus în cuvântul cheie în viitorul Europei conectivitatea pe calea ferată, mai multe călătorii cu trenul, mai multă libertate de mişcare, de a trece graniţele într-un timp scurt cu costuri mici, "deci mai multă cale ferată", scrie Agerpres.ro.

"Aceasta şi pentru autorităţile din România, dar şi în centrul preocupărilor noastre de transport la nivel european este un element cheie", a punctat comisarul european.

De la Anul căilor ferate la Anul european al tineretului

Adina Vălean a menţionat că anul acesta este "Anul european al tineretului", iar printre proiectele CE începute deja se află legătura între trenuri şi tineri.

"Proiecte pe care le-am făcut şi la Bruxelles şi sper să le aducem şi în România privind tinerii şi calea ferată. Reprezintă un moment de dezbatere în societate, un moment bun, pentru că România are acum acces la foarte multe fonduri europene, foarte multe instrumente financiare şi decizia autorităţilor din România, decizia Guvernului a fost ca o foarte bună parte din aceste fonduri să meargă către infrastructura de transport, în primul rând feroviar şi rutier. Vă mulţumesc pentru acest lucru, domnule prim-ministru. Noi suntem alături de dumneavoastră şi de cetăţenii României pentru a facilita absorbţia acestor fonduri. Sperăm ca într-un viitor cât mai scurt infrastructura din România să facă un salt calitativ important", a spus oficialul european.

Vizita Adinei Vălean, comisarul european pentru transporturi, a început cu participarea, alături de premierul Nicolae Ciucă, la Conferinţa privind Viitorul Europei (CoFE), eveniment organizat de Reprezentanţa Comisiei Europene în România.

Agenda vizitei cuprinde o întâlnire cu ONG-uri, voluntari şi reprezentanţi ai CFR, în Gara de Nord, întâlniri cu prim-ministrul României, Nicolae Ciucă, vice-premierul Sorin Grindeanu. Pe 12 aprilie, comisarul european, va participa la o video-conferinţă trilaterală cu miniştrii transporturilor din România, Ucraina şi Moldova.

Sursa foto: Agerpres FOTO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri