Trăim în era vitezei, în care cuvintele de ordine sunt productivitatea, evoluția și profitul. Totuși, această abordare ne poate face să omitem lucruri mult mai importante, cel puțin pe termen scurt, cum ar fi să petrecem câteva zeci de minute pe zi departe de telefonul mobil și doar alături de familie, să ne sunăm părinții în fiecare zi și chiar să... bem apă! Din păcate, oricât de surprinzător sau trist ar suna, generația tânără, activă din punct de vedere profesional, pur și simplu "uită" să se hidrateze în mod corespunzător.

Cauzele sunt multiple, însă două dintre ele ies în evidență. În primul rând, așa cum sugeram și în primul paragraf, lipsa timpului, stresul continuu și viața derulată pe repede înainte ne fac să trecem cu vederea nevoile organismului, până când acestea devin stringente. În al doilea rând, mulți oameni preferă, în detrimentul unui pahar de apa imbuteliata, băuturi precum sucurile carbogazoase, berea sau alte tipuri de alcool, care nu numai că nu sunt deloc sănătoase, ci pot chiar deshidrata. Unul dintre efectele nedorite ale acestui stil de viață îl reprezintă apariția senzației de gură uscată, despre care vom vorbi în continuare.

Gura uscată este un fenomen extrem de neplăcut, care poate avea diverse cauze: efectele secundare ale unor medicamente (analgezice, diuretice, antihipertensive, decongestive, antidepresive etc.); fumatul; diverse boli (diabet, Parkinson, HIV/SIDA etc.); radioterapia și chimioterapia; menopauza; lipsa unui aport suficient de apă în corp. Bineînțeles, multe dintre motivele enumerate anterior sunt destul de rar întâlnite, însă nu este cazul celui din urmă. Așa cum spuneam, românii ar trebui să consume mai multă apă îmbuteliată, obicei care le va da energie, le va îmbunătăți starea de spirit și care, nu în ultimul rând, va preveni instalarea unor afecțiuni cu potențial grav.

În cazul în care duci ceea ce s-ar putea numi o viață "normală" și nu ai un istoric bogat de boli personal sau în familie, cel mai probabil întâlnești senzația de gură uscată atunci când te trezești în timpul nopții sau dimineața din somn. Simptomele sunt clare: dificultate la înghițire, buze crăpate, alterarea simțului gustativ, respirație cu miros neplăcut, dificultăți de masticație/vorbire, o senzație de uscat și lipicios în cavitatea bucală și în gât etc. Dacă nu vrei ca aceste aspecte să persiste și să ducă la probleme de digestie, carii sau infecții, este important să bei suficientă apă îmbuteliată.

De ce, însă, apă îmbuteliată? Subliniem acest aspect deoarece, în România, nu toate sursele de apă sunt potabile (de la robinet, din fântână etc.), ele putând fi contaminate sau avea un aspect neplăcut. În schimb, apa la bidon de 19 litri, spre exemplu, este 100% microbiologic pură, netratată și sănătoasă pentru organismul uman, inclusiv pentru copii. Un consum de minimum 2 litri pe zi de apă îmbuteliată este cea mai potrivită cale pentru a înlătura fenomenul de gură uscată, însă există și alte metode: evitarea consumului de alimente foarte condimentate sau sărate; consumul de gumă/dropsuri fără zahăr, pentru stimularea fluxului salivar; evitarea consumului de tutun sau alcool; utilizarea unui umidificator de cameră, în timpul nopții etc.

În orice caz, concluzia este una singură: în ciuda salturilor tehnologice făcute în ultimii ani, apa nu se va "demoda" niciodată și rămâne singurul lichid care aduce sănătate, în timp ce restul celor enumerate anterior plusează doar la capitole precum gust, satisfacție de moment etc. Așadar, hidratarea corectă este primul pas către succes!

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri