Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a declarat, miercuri, că are temeri fondate privind asigurarea agentului termic în sistem centralizat, în iarna următoare, dacă nu se va găsi un furnizor unic care să încheie contract asumat cu Colterm pentru gaz, întrucât furnizorii mici ar putea să nu livreze cantităţile necesare.

În acest sens, el remarcă faptul că în timp ce Guvernul insistă că nu sunt probleme cu cantităţile şi livrările de gaze, cea mai mare termie din ţară, Timişoara, nu găseşte furnizor de gaz.

"Avem anumite temeri fondate că dacă nu avem un singur furnizor care să ne facă un contract asumat pe toată iarna, să ne lase baltă anumiţi furnizori, care, oricum, ne promit cantităţi insuficiente. Ca să intrăm liniştiţi în această iarnă, este absolut crucial ca o companie serioasă de gaz să încheie contract pentru toată perioada iernii şi pentru toată cantitatea necesară, cu Colterm. Din păcate, până acum toate răspunsurile au fost negative, inclusiv de la compania de stat Romgaz, cu argumentul că nu există cantităţi suficiente de gaz în piaţă. Acesta este un argument care mă îngrijorează, pentru că în timp de Guvernul insistă că nu ave probleme de cantităţi şi de livrări de gaz în România şi că nu vom avea probleme (...), vedem că a doua cea mai mare termie din România (Timişoara, n.r.) nu găseşte un furnizor de gaz consistent, ca argumentul că nu există cantităţi în piaţă. Este o situaţie absurdă şi inacceptabilă (...)", a spus Dominic Fritz, într-o conferinţă de presă.

Ce stocrui de cărbune are Timișoara pentru iarnă

Edilul a subliniat că deja există un stoc mare de cărbune de 30.000 de tone în depozitele Colterm, stoc plătit deja, şi că se doreşte ca stocul să crească la 50.000 de tone.

"Ar fi cel mai mare stoc cu care Colterm intră în iarnă. Dar nu putem încălzi oraşul doar cu cărbune, tehnic nu este posibil, CET Centru funcţionează doar pe gaz, CET Sud pe cărbune, dar tot ne trebuie gaz pentru combustia cărbunelui. În privinţa gazului, am atras atenţia Guvernului şi parlamentarilor de Timiş despre această situaţie, aici există o plafonare a preţului care nu a existat iarna trecută, iar aceasta este bine pentru Colterm, dar problema este că nimeni nu vrea să încheie un contract pe termen lung cu Colterm, la gaz, la acest preţ plafonat. Motivul este că Guvernul încă nu a plătit diferenţa dintre preţul plafonat şi preţul real. Aceasta înseamnă că momentan Colterm reuşeşte să înmagazineze gazul aşa cum prevede şi legea, până la un maxim de 40.000 de MW/h, ceea ce este cam 10% din necesarul de gaz şi în plus a reuşit să încheie 'contracte-promisiuni' pentru cantităţi mai mici la mai mulţi furnizori de gaz în cuantum de aproximativ 190.000 de MW", a detaliat Fritz.

În altă ordine de idei, Primarul municipiului Timişoara a anunţat că aleşii locali au aprobat închirierea unei părţi a staţiei CFR din Motru, pentru a asigura achiziţia mai facilă de cărbune direct de la producătorii autohtoni.

"Închiriem o parte a unei gări CFR din Motru. Asigurăm achiziţiile de cărbune direct de la producători şi astfel dispar costurile aferente intermediarilor. Ştiu că e o măsură de pionierat, dar situaţia disperată de pe piaţa de gaz cere măsuri creative. Una din problemele pe care le-am avut iarna trecută a fost că nu puteam să cumpărăm cărbune direct de la producători pentru că nu aveau unde să încarce. Acum, eliminăm această problemă", a spus Dominic Fritz.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri