Primăria Sectorului 4 anunţă pe SICAP licitaţie pentru un acord cadru care vizează lucrări de extindere, consolidare, modernizare şi creştere a eficienţei energetice a unităţilor de învăţământ, dar şi a altor clădiri publice, relatează Agerpres.

În caietul de sarcini figurează un număr total de 30 de creşe, grădiniţe, şcoli gimnaziale şi licee sau colegii. Se menţionează însă că lucrările care fac obiectul acordului cadru nu se limitează la aceste obiective, putând fi aferente şi altor clădiri publice.

"Una dintre priorităţile subunităţii administrativ teritoriale Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti o reprezintă investiţia în educaţie, ca parte a politicilor publice derulate la nivelul acesteia. Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti intenţionează să desfăşoare un amplu program de investiţii în educaţie şi procesul de învăţământ, pornind de la îmbunătăţirea şi reabilitarea infrastructurii educaţionale, ca parte importanta a acestui proces", prevede anunţul.

Valoarea totală estimată a acordului cadru este de 1.260.075.980 lei. Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent este de 143.520.849 lei fără TVA.

În vederea evaluării ofertelor, componenta financiară va reprezenta 90%, experienţa deţinută de managerul de contract 5%, iar demonstrarea unei metodologii corespunzătoare pentru obţinerea asigurării că lucrările sunt realizate la parametrii calitativi solicitaţi 5%.

Durata contractului este de 48 de luni. Se menţionează însă că durata contractelor subsecvente încheiate în perioada de valabilitate a acordului cadru poate depăşi durata acordului cadru şi se întinde până la finalizarea completă a activităţilor ce constituie obiectul acestora, luând în calcul orice forme de prelungire, perioadă de remediere a defecţiunilor etc.

Termen limită pentru primirea ofertelor: 31 octombrie.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri