Mediascope livrează best-practice building și 360 brand management, gestionând, în prezent, implementarea proiectelor de trade-marketing cross-channel pentru mai mult de 20 branduri internaționale.

Articol de opinie, semnat de Sabin Popescu, Arhitect, Mediascope.

Industria ospitalității crește și se schimbă rapid, iar la fel ca în orice alt domeniu, business-urile trebuie să țină pasul și să se supună trendurilor actuale, mai ales din punctul de vedere al design-ului. Lucrul acesta contribuie la longevitatea business-ului și ajută clienții să simtă că au venit în locul potrivit.

În 2022, trendurile pun accentul pe elemente naturale, texturi, sustenabilitate, utilitate și flexibilitate. Un design optim este unul simplu, dar în același timp atractiv pentru consumatori prin abordarea unică. Un element care terbuie luat în considerare și are un impact puternic asupra design-ului este paleta de culori, iar pentru acest an tendințele merg către culorile calde. Noile trenduri pot fi considerate noi direcții de explorat, însă care sunt și cum iau naștere acestea?

Retail jobs

HoReCa Trends

Trendurile nu apar doar din marketing sau din necesitate. Este vorba și despre impactul emoțional pe care o idee o are asupra publicului vizat. Trendurile se formează și în funcție de importanța pe care creatorii, designerii sau arhitecții o acordă asupra problemelor cu care se confruntă omenirea, dar și asupra nevoilor acesteia. Spre exemplu, problematica sustenabilității și a încălzirii globale a dus la crearea „pereților vii”. Aceștia contribuie aspectului plăcut, oferă un cadru verde, sugerând prospețime, curățenie și răcoare. În același timp, prin prisma utilității, reduc poluarea din aer și aduc beneficii termice clădirilor, scade nivelul zgomotului și îmbunătățesc sentimentul de well-being.

Un alt trend care câștigă din ce în ce mai mult teren, inclusiv în industria HoReCa, este minimalismul. Fie că vorbim despre restaurante, cafenele, boutique-uri, ideea este aceeași, și anume de a genera un spațiu aerisit, simplu, care să ofere tot ce are nevoie consumatorul. În acest caz, focusul este orientat pe utilitate și simplitate, iar ideea de la bază este less is more. Minimalismul este un stil ușor de implementat și adaptat pentru o varietate de spații și, totodată, cu mai puține elemente în jur este mai ușor să ajuți consumatorul să își fixeze atenția pe ce dorești să îi arăți.

Citeste si:
Fast-food-ul care se vrea următorul Mc Donald's face șaorma de...
Donerboom, un fast-food...

Folosirea materialelor simple, dar cu impact puternic, luxuriant și de calitate are un efect puternic asupra stării de bine a consumatorului. Drept exemplu, într-un proiect realizat recent pentru o locație de la malul mării, alături de echipa Mediascope, am utilizat elemente diverse, dar care se completează reciproc. Într-un spațiu arid am creat o oază perfectă de relaxare și liniște, cu vegetație luxuriantă. Prin îmbinarea elementelor naturale, vegetație și lemn, am realizat un loc care inspiră răcoare și natural, totul sub un aspect bogat și plin de viață. Lemnul, vedeta acestui proiect, este un material complex – aceeași bucată veche cu crăpături și imperfecțiuni poate să transmită ideea de vechi, neîngrijit și stricat, sau poate să iasă în evidență ca element bătrân, rezistent și plin de povești, în funcție de contextul în care este așezat.

Citeste si:
„retailArena: A Game of the Future”. Cum s-au adaptat retailerii în...
„retailArena: A Game of the...

O altă tendință pe care am observat-o în design-ul HoReCa este mobilierul modular. Un mare beneficiu al acestuia este adaptarea ușoară la nevoile în schimbare ale unui spațiu sau chiar ale consumatorilor. Acest tip de mobilier ajută la valorificarea spațiului în mod eficient și la reconfigurarea și rearanjarea acestuia cu ușurință. Un exemplu foarte bun pentru utilitatea mobilierului modular o reprezintă folosirea acestuia în implementarea teraselor sezoniere. Un spațiu plăcut, care se poate adapta ușor la nevoile clienților, contribuie pozitiv la experiența generală a acestora, iar mobilierul modular vine cu un plus la acest capitol.

Work made to be seen

La Mediascope urmărim și ținem pasul constant cu cele mai noi trenduri. Livrăm proiecte end-to-end și oferim servicii 360 brand management. În activitățiile desfășurate pentru clienții noștri urmăm cinci stadii de dezvoltare – de la analiză, la certetare și creație, până la producție și implentarea proiectului. În tot ceea ce realizăm la Mediascope, ținem cont de transmiterea emoției și a experienței, care sunt trăsături cheie în proiectele de succes.

Citeste si:
Românii mănâncă mai mult fast food: Proprietarul KFC, profit net...
Românii mănâncă mai mult fast...

Designul joacă, de asemenea, un rol important. Între simplitate și banalitate pare a fi o distanță mică, dar în spatele unei forme simple este de cele mai multe ori multă muncă și creativitate. Mediascope nu face compromisuri în ceea ce privește calitatea proiectelor pe care le realizăm. Folosim întodeauna materiale de calitate superioară și suntem deosebit de atenți la micile detalii care fac diferența. Creativitatea este punctul nostru forte, deoarece livrăm rezultate peste așteptări, oferim soluții și viziuni noi, ținând cont în același timp de poveștile din spatele proiectelor, de costuri și tehnologiile implicate în proiecte. Astfel, ceea ce facem noi este work made to be seen, căci ne raportăm la realitatea din teren și construim proiecte unice

Prezent pe piața din România de 17 ani, Mediascope pune accent pe integrarea online-offline a proiectelor și alocă resurse majore în acest sens. Pentru mai multe informații, accesați Mediascope.ro.

Citeste si:
Aproape jumătate dintre români vor avea bere pe masa de Crăciun
Inflația a transformat vinul...

Sursa foto: mediascope.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri F