13 Ianuarie 2023

Dacă toată lumea ar reduce temperatura din case cu un grad, UE ar economisi gaze aproape cât consumul anual al României



Câte grade trebuie să fie, de fapt, în casă? Întrebarea pare mai degrabă că produce dezbinare. Însă răspunsul poate avea consecințe nebănuite.

Un recent studiu al Agenției Internaționale a Energiei arată că temperatura medie în clădirile din UE în acest moment este de 22 de grade Celsius. Dacă ar fi redusă cu un singur grad, cererea de gaze la nivelul întregii Uniuni ar scădea într-un an cu 10 miliarde de metri cubi, aproape cât tot consumul de gaze al României.

Impactul ar fi nu doar la nivelul facturilor consumatorilor casnici, unde s-ar înregistra o economie între 3 și 10%. Reducerea temperaturii în case ar avea ca urmare și reducerea dependenței UE de importuri, mai ales cele de gaze rusești.

Un studiu realizat de E.ON și Kantar în 2018 arăta că temperatura medie din dormitoarele românilor este de 22,3 grade Celsius, în vreme ce germanii stau la 18,2 grade. Iar OMS susține că 18 grade sunt suficiente pentru o persoană sănătoasă, coborând nivelul de la cel precedent, de 21 de grade.

De asemenea, în vara anului trecut numeroase țări din UE au introdus recomandarea Comisiei Europene ca temperatura în instituțiile publice să fie limitată la cel mult 19 grade în sezonul rece.

La noi, în schimb, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a reacționat astfel: ”Am trăit aceste restricţii, nu prea ne sunt pe plac. Şi nici mie nu-mi sunt pe plac. Ce să vă zic, 25 de grade iarnă mi se pare mult. Adică e chiar cald la 25 de grade. Iar 19 grade iarna mi se pare frig”. Ca urmare, nu s-au introdus limitări, deși situația aprovizionării cu gaze a României nu era și nu este nici acum tocmai ideală.



Citeste si