Societatea Euroins România Asigurare-Reasigurare a fost sancţionată, în luna decembrie a anului trecut, cu amendă de 309.400 lei, de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, pentru nereguli în rezolvarea unor dosare de despăgubire RCA.

În cazul respectiv, Euroins ar fi respins aproximativ 5.600 de cereri de despăgubire RCA fără o analiză corespunzătoare a dosare, ar fi depășit termenele de plată a unor despăgubiri, dar a omis și plata penalităților pentru întârzieri.

Potrivit anunțului ASF, societatea Euroins România Asigurare-Reasigurare SA a fost sancţionată, în luna decembrie 2022, pentru următoarele fapte:

  • încălcarea prevederilor art. 21 alin. (4) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, respectiv pentru nerespectarea termenului de plată de 10 zile de la data acceptării ofertei;
  • încălcarea prevederilor art. 21 alin. (1) din Legea 132/2017, respectiv pentru nesoluţionarea cererii în termen de 30 de zile de la înaintarea acesteia prin netransmiterea unei oferte sau notificări în acest termen;
  • încălcarea prevederilor art. 21 alin. (5) din Legea 132/2017, respectiv pentru neachitarea penalităţilor odată cu despăgubirea.

Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. ASF contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri