Confederatia Operatorilor si Transportatorilor Autorizati din Romania (COTAR) sustine ca va organiza un protest de amploare, pentru a atrage atentia autoritatilor statului asupra nerespectarii prevederilor legale de catre Euroins.

Guvernul Romaniei si ASF trebuie sa protejeze transportatorii de numeroasele derapaje existente pe piata asigurarilor RCA din Romania, cauzate de incalcari grave ale legii de catre societatea Euroins, care au creat prejudicii unui numar considerabil de transportatori, pagubiti in accidente rutiere, sustin oficialii confederatiei, scrie Agerpres.

"Atragem atentia tuturor autoritatilor carora legea le recunoaste atributii de control si supraveghere - Guvern, Parlament, ASF - ca situatia existenta in prezent impune luarea unor masuri urgente si efective, apte sa remedieze derapajele existente in piata. Acestea trebuie sa includa declansarea unei anchete cu privire la modul de indeplinire al obligatiilor de catre personalul ASF insarcinat cu supravegherea pietei de asigurari si demiterea persoanelor care au girat aceste practici ilicite prin atitudinea lor pasiva. In caz contrar, practicile ilicite si ramase nesanctionate ale Euroins vor conduce la crearea unor blocaje cu efecte devastatoare pentru pietele de transport si de asigurari RCA din Romania, care se vor rasfrange inclusiv asupra situatiei consumatorilor si a sigurantei pe drumurile publice", se arata in comunicat.

Practicile ilicite reclamate afecteaza deja mii de persoane, intrucat efectele negative ale acestora nu se rasfrang doar asupra transportatorilor, ci si asupra celorlalte categorii de persoane pagubite. Gravitatea situatiei este cu atat mai evidenta, in conditiile in care Euroins, care detine peste 30% din piata RCA la nivel national si un numar de aproximativ doua milioane de asigurati RCA, nu este singura societate de asigurari care savarseste astfel de abuzuri, sustine COTAR.

In luna noiembrie 2019, in spatiul public au aparut doua note interne ale Euroins, prin care acest asigurator a dat instructiuni angajatilor sai in sensul de a gestiona dosarele de dauna - create ca urmare a evenimentelor survenite in trafic - intr-o maniera care incalca flagrant dispozitiile legislatiei in domeniu, respectiv Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de raspundere civila auto pentru prejudicii produse tertilor prin accidente de vehicule si tramvaie si Norma ASF nr. 20/2017 privind asigurarile auto din Romania.

Citeste si:
Transportatorii: Euroins incalca legea. Sute de masini, nereparate
COTAR: Euroins incalca Legea...

Aceste instructiuni au fost, ulterior, puse in aplicare, personalul Euroins adoptand o conduita abuziva si profund prejudiciabila persoanelor pagubite, manifestata, intre altele, prin refuzul de a efectua constatarea daunelor in conditiile legii, diminuarea nejustificata a despagubirilor, prin aplicarea unor criterii si modalitati de calcul arbitrare si contrare legii si refuzul de inregistra cereri de despagubire, sustine COTAR.

Desi legislatia in vigoare prevede obligatia asiguratorului de a inregistra toate documentele la dosarul de dauna, Euroins a implementat o "reglementare" proprie, dispunand repetarea procedurii si inregistrarea unei noi cereri in cazul documentatiei incomplete. Procedand astfel, asiguratorul urmareste sa tergiverseze solutionarea dosarului si emiterea ofertei de despagubire, urmarind sa-si procure avantaje necuvenite, in detrimentul consumatorilor de asigurari.

"Toate aceste abuzuri si practici ilicite au loc pe o piata reglementata si supravegheata de ASF, care a refuzat in mod constant sa aplice asiguratorilor sanctiuni punctuale si adecvate gravitatii faptelor constatate si care sa fie apte de a descuraja repetarea acestora. La inceputul anului 2019, Euroins a avut un comportament similar in ceea ce priveste gestionarea dosarelor de dauna, fapt ce a condus la declansarea unui control al ASF, inclusiv pentru monitorizarea acestui asigurator pe o perioada de doua luni. Cu toate acestea, nu au fost luate masuri de sanctionare a practicilor ilicite constatate, fapt ce nu a facut decat sa incurajeze savarsirea unor noi abuzuri de catre societatea Euroins. Probabil se asteapta implinirea termenului de prescriptie pentru constatarea si sanctionarea faptelor acestui asigurator", se mai arata in comunicat.

Potrivit COTAR, Euroins pretinde ca despagubirile sunt ajustate "astfel incat sa corespunda nivelului mediu de trai din Romania". Asa cum transportatorii, obligati prin lege sa incheie contracte de asigurare RCA, au obligatia de a achita pretul integral al politei, la fel si asiguratorul are obligatia de a achita cuantumul integral al despagubirilor, astfel cum sunt stabilite prin lege, nu in functie de criterii imaginate de acesta.

Citeste si:
Transportatorii, nemultumiti de RCA: Misu Negritoiu e iresponsabil
Patronat al...

"Este de neconceput ca asiguratorul sa aiba numai drepturi - de a stabili in mod liber si de a incasa pretul politelor, de a ajusta cuantumul despagubirilor, in timp ce asiguratii au doar obligatii - de achita pretul politelor si, in cazul producerii unui accident pentru care nu au nicio culpa, de a suporta din resurse proprii costurile reparatiilor. Actiunile de protest vor continua pana la remedierea derapajelor mentionate", potrivit COTAR.

In noiembrie, vicepresedintele Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF), Cristian Rosu, a anuntat convocarea de urgenta a conducerii Euroins in urma informatiilor conform carora compania de asigurari ar fi incalcat regulamentul.

"In urma informatiilor parvenite la ASF, pe multiple canale de comunicare, care semnalau posibile abateri de la reglementarile in vigoare ale societatii Euroins, in ceea ce priveste instrumentarea si lichiditatea daunelor pentru politele RCA, am convocat in regim de urgenta conducerea societatii pentru clarificari. Dupa analiza datelor si informatiilor, conducerea societatii Euroins a inteles posibilul impact negativ care ar fi putut avea loc in situatia existentei deciziilor proprii si a hotarat transmiterea in cursul zilei de astazi, 28 noiembrie 2019, a unei instructiuni catre toate compartimentele cu atributii in instrumentarea si lichidarea daunelor, prin care sa clarifice modul de operare, astfel incat posibilele abateri de la actele normative incidente sa fie evitate", a precizat Cristian Rosu.

In replica, reprezentantii companiei de asigurari au transmis ca Euroins va continua sa isi indeplineasca obligatiile legale fata de clientii RCA prin asigurarea unui flux complet, pe intregul teritoriu al Romaniei.

Citeste si:
Pretul RCA va fi stabilit de o entitate independenta de ASF
Pretul asigurarilor RCA va fi...

"In legatura cu informatiile vehiculate in unele canale media in data de 27 noiembrie, Euroins Romania Asigurare-Reasigurare SA confirma ca va continua sa isi indeplineasca obligatiile legale fata de clientii RCA prin asigurarea unui flux complet, pe intreg teritoriul Romaniei. Documentele interne publicate sunt versiuni preliminarii, incomplete, si au fost folosite intre-un context manipulativ", noteaza compania.

Sursa foto: Agerpres

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Finante - Banci »




Ascultă primul podcast de FinTech și digital banking din piață.

Citeste si
Far de Logan, facturat la 400 euro si inchirieri la cost de limuzina