Sunt multe lucruri pe care clienții Uber le reclamă către platformă în ceea ce privește modul în care șoferii se comportă, dar în același timp, același lucru se întâmplă și de cealaltă parte a baricadei.

Șoferii vor avea în general o medie ridicată a notelor, deoarece mulți au mii de curse, iar ponderea notelor mici nu este suficient de mare încât media să releve faptul că un șofer s-ar putea dovedi a fi un prestator de servicii nu foarte plăcut.

În schimb, pasagerii au șanse mai mari să-și strice medie. Cam orice notă slabă se vede în medie. Chiar dacă nu-i iubiți pe șoferii de la Uber, cinci lucruri ar putea fi evitate, astfel încât să nu primiți note mici în aplicație și care ar putea să vă aducă o interzicere în platformă.

Cinci șoferi au povestit pentru BusinessInsider despre cele mai rele lucruri pe care le fac pasagerii în timpul unei călătorii.

1. Pasagerii nepoliticoși

Pasagerii cu maniere proaste pot fi un coșmar pentru șoferii Uber. „Cel mai rău tip de pasager ar fi cei care sunt nepoliticoși și se enervează când vorbesc cu mine”, a declarat pentru Insider Trevor Martin, șofer Uber din Orange County, California. Probabil că am un astfel de client în fiecare săptămână”.

Trevor este de mai bine de un an șofer la Uber și a efectuat peste 1.000 de călătorii. El a mai spus că nu-i place să conducă pasageri bolnavi sau lipsiți de igienă.

John Lacy, un șofer Uber din Florida, a spus că cei mai neplăcuți pasageri sunt cei foarte zgomotoși, care trântesc ușa mașinii și nu respectă vehiculul. În cei opt ani în care a condus, el a spus că avut cel puțin 3-4 astfel de pasageri în fiecare săptămână.

David Hamilton, un șofer din Jacksonville, Florida, care a efectuat peste 3.600 de călătorii în 10 luni, a spus că are aproximativ un pasager rău pe săptămână care este nepoliticos sau necurat în vehiculul său.

Uber spune pe site-ul său că șoferii pot raporta incidente prin intermediul echipei sale de asistență pentru siguranță 24/7 din aplicație.

2. Solicitarea opririlor la magazine

Un șofer a mai spus că pasagerii care solicită opriri pentru aș cumpăra ceva, fie de la un drive-thru, fie de la un magazin de proximitate se aduc pierderi șoferilor, prin urmare îi deranjează astfel de solicitări.

"Este o lovitură serioasă în câștigul meu dacă cineva vrea să treacă 10 minute la o benzinărie înainte să-i las. Îmi ciudat când trebuie să îi refuzi", a spus Michael Eide, un șofer din California.

Călătorii pot adăuga opriri în călătoria lor prin aplicația Uber înainte și în timpul călătoriei. Uber spune că călătorii pot adăuga până la două opriri suplimentare de-a lungul rutei, dar dacă o oprire durează mai mult de trei minute, pasagerul va fi taxat mai mult.

Când cererea este mare, Eide a spus că evită să selecteze cursele cu opriri pe traseu, deoarece acestea nu plătesc suficient pentru timpul suplimentar. Un pasager i-a cerut să se oprească la o benzinărie la ora 1 dimineața în noaptea de Revelion, dar a refuzat să-i plătească în plus, a spus Eide.

A avut, însă, și o experiență plăcută. „Am avut un pasager care mi-a oferit 30 de dolari în numerar pentru a face o oprire de 10 minute”, a spus el. „Asta a făcut să merite timpul meu și a fost respectuos”.

3. Pasagerii care nu lasă bacșiș

Un alt element care-i deranjează pe șoferi, și oarecum ușor de anticipat de oricine, este acela când pasagerii nu lasă bacșiș. Pasagerii au opțiunea să-și dea bacșiș șoferului după fiecare călătorie – iar Uber spune că bacșișul le este transmis direct șoferilor.

Un studiu din 2019 al unui economist de la Universitatea din Chicago, care a analizat datele din peste 40 de milioane de călătorii, a arătat că pasagerii Uber au dat bacșiș pentru doar 16% dintre curse, iar dintre aceștia doar 1% dintre clienți lasă bacșiș de fiecare dată.

„Mi-aș dori ca oamenii să dea mai mult bacșiș dacă merg pe o distanță scurtă”, a spus un șofer Uber pe nume Pasquale, care lucrează pentru Uber de aproape un an în Melbourne, Australia.

Pasquale a spus că pasageri care au plătit doar 8 dolari pentru o călătorie scurtă ar putea cel puțin un bacșiș suplimentar de 3 dolari.

Lacy, care are un rating de 4,91 stele, a spus că „aproape nimeni nu dă bacșiș”. Ca pasager, el a spus că întotdeauna dă bacșiș minim 5-10 dolari pentru călătorii mai lungi. „Chiar și câțiva dolari ar fi bine”.

4. Pasagerii care întârzie

Pasagerii au la dispoziție două minute pentru a intra în mașină înainte ca fie să fie taxați, fie să le anuleze călătoria.

Spre deosebire de taxiurile tradiționale, șoferii Uber trebuie să aștepte două minute până pot începe să fie plătiți pentru o călătorie. După ce a așteptă cinci minute, șoferul poate alege să anuleze călătoria și pasagerului i se va percepe o taxă de anulare.

Michael Eide a spus că pasagerii vor uneori ca el să aștepte mai mult de cinci minute.

5. Chematul în zone interzise

Michael Eide i-a indicat și pe pasagerii care doresc să fie preluați din zone în care șoferii nu au voie să intre sau nu au voie să oprească acolo.

În liniile directoare ale comunității, Uber spune că șoferii ar trebui să fie conștienți că ar putea fi limitat în locurile în care pot parca în timp ce așteaptă călătorii.

„Vrem ca fiecare călătorie să fie o experiență respectuoasă și pozitivă atât pentru clienți, cât și pentru șoferi, motiv pentru care îi rugăm pe toți cei care să respecte Regulile comunității”, a declarat un purtător de cuvânt al Uber pentru BusinessInsider. „Șoferii ne pot transmite direct informații, iar utilizatorii care încalcă aceste reguli și-ar putea pierde accesul la platformă.”

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri