Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că troleibuzele Astra Irisbus, aflate în circulaţie, sunt recondiţionate de STB.

"Troleibuzele Astra Irisbus aflate în circulaţie sunt recondiţionate de STB. Lucrările de modernizare presupun reamenajarea interiorului, vopsirea şi schimbarea tapiţeriei scaunelor. Aceste troleibuze sunt dotate cu aer condiţionat şi au podea coborâtă", a scris edilul general, pe Facebook.

Potrivit acestuia, alte 100 de troleibuze noi, achiziţionate de Primăria Municipiului Bucureşti cu fonduri nerambursabile de la Fondul de Mediu, vor intra pe traseu la începutul anului viitor.

Sursa foto: Facebook / Nicusor Dan

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri