Iohannis, despre problema urșilor în România: S-a ajuns prea departe!

Sursǎ foto: Shutterstock

Iohannis, despre problema urșilor în România: S-a ajuns prea departe!

Cei responsabili trebuie să rezolve problema urşilor care atacă turişti în pădurile din România, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, în cadrul unei conferinţe de presă, mărturisind că în weekend a fost foarte aproape de locul în care o femeie a fost ucisă, recent, de un urs.

Şeful statului participă la Summitul aniversar al NATO, la Washington D.C.

"Cred că s-a ajuns prea departe. Sunt foarte îngrijorat şi m-a şocat evenimentul. Sâmbătă am fost eu pe un traseu din Munţii Bucegi şi după puţin timp aflu că foarte aproape de locul în care m-am aflat s-a întâmplat această nenorocire. Îmi pare foarte rău pentru persoana care a fost o victimă acolo, pentru familia ei. Dar îmi pare foarte rău pentru România, fiindcă avem resurse naţionale incredibile şi nu prea ştim să le gestionăm cum trebuie", a afirmat el, citat de Agerpres.

Cu o zi în urmă, o turistă de 19 ani a fost atacată și ucisă de un urs pe traseul Jepii Mici, din Munții Bucegi, chiar în timp ce suna la 112.

Şeful statului a apreciat că problema gestionării urşilor "nu este deloc nouă" şi clasa politică "a reacţionat de fiecare dată la aceste incidente nefericite doar punctual".

"Este o mare emoţie, se convoacă o şedinţă de Guvern, se discută în Parlament, după care trecem mai departe. Dacă vrem în continuare să avem un turism sănătos în România, trebuie să înţelegem că nu putem să lăsăm oameni să fie omorâţi de animale, cum nu cred că animalele trebuie să fie omorâte doar pentru distracţie, dar calea de mijloc trebuie găsită şi eu sper că de data aceasta cei responsabili să găsească o soluţie reală", a arătat preşedintele Iohannis.

El a spus că "este evident că avem prea mulţi urşi, avem prea multe incidente unde oameni sunt răniţi sau chiar ucişi de urşi şi nu se poate continua în stilul acesta".

Iohannis a pledat pentru siguranţa cetăţenilor.

"Nu sunt nici vânător, nici specialist în materie, dar avem destui şi este cazul să vină cu o soluţie legislativă care, sigur respectă toate normele europene, dar respectă şi viaţa oamenilor. Nu putem să protejăm animale în detrimentul oamenilor", a punctat şeful statului.

Personalizate pentru tine