[FOTOREPORTAJ] Orașul nevăzut: Situația dură a oamenilor fără adăpost din București și ce fac autoritățile pentru ei

"Cumetre, ia zi, îmi dai și mie ceva?"
"Nu-ți dau, că te știu cine ești."

Bărăției

Așa începe un dialog în spatele magazinului Cocor, pe Bărăției, o zonă despre care presa a semnalat de multiple ori că este un rai al traficului de droguri, fără însă ca mare lucru să se întâmple între timp. Traficul e tot acolo, așa cum și magazinul Cocor e tot acolo, iar poliția locală sector 3 e de negăsit.

Cât despre dialog, puștiul în cauză, a cărui limbă română substanțele o fac aproape de neînțeles, crede că sunt polițist undercover, dar până la urmă acceptă să legăm un dialog.

Asta ca să aflu ulterior că nu are iarbă, dar dacă vreau niște cocaină, totuși, pot să merg cu el în Centrul Vechi și să iau cu 1500 de de lei gramul, dar nici așa nu e sigur că primesc. Mă văd oamenii ăia, mă miros, și dacă corespund, bine, dacă nu, nu.

"Dar nu e cam scump?", întreb, ușor suspicios, deși nu știu exact care sunt prețurile, dar așa mi se pare la gut feeling.

Nu-mi răspunde, sau, dacă o face, nu înțeleg ce, dar pricep ulterior că de fapt m-a păcălit, sau poate că nici el nu mai știe ce face, pentru că are cocaină și în ciorap, pe care o scoate cu gesturi de prestidigitator anunțându-mă victorios că "am plic la 20 de lei".

Aș lua unul doar ca să i-l duc poliției locale a lui Negoiță, care însă a rămas de negăsit mult timp după consumarea acestui eveniment. Probabil e foarte ocupată, din moment ce nu răspunde la niciun email, iar robotul telefonic nu duce nicăieri, sau poate că nici nu există.

Piața Romană

Silviu, în vârstă de 65 de ani, care își face veacul pe la Piața Romană, a rămas orfan de mic și a fost crescut de bunica lui.

Are doar 12 clase și a stat în Chicago 5 ani pe vremea lui Ceaușescu, iar după aia, spune el, un "barosan", un american de origine germană, a văzut că e harnic și l-a luat la el să lucreze.

Mai spune el de asemenea că respectivul avea niște buildinguri și i-a dat cazare, motiv pentru care a muncit pentru el doi ani. Dar chiria nu a plătit-o, nu uită să specifice Silviu.

După care, își continuă Silviu povestea de la marginea supraviețuirii, barosanul i-a sugerat "să-l bage" în Philadelphia, că are niște clădiri mari acolo, momindu-l cu ideea de a-l face șef peste vreo 24-25 de oameni.

"Știi și zugraveală, știi și tapet, cari mobilă, pui covoare", spune Silviu că ar fi sunat discursul cu care angajatorul voia să-l agațe, doar că el a refuzat, dar asta numai pentru ca ulterior să o lase "pe una" gravidă, moment care însă n-a fost nici el de durată, din moment ce, adaugă Silviu, "i-a venit negrul din pușcărie și a fugit gravidă de la mine".

Povestea lui Silviu nu se oprește însă aici. Pretinde că a girat cu două apartamente plecarea în SUA, dintre care unul la Timpuri Noi, apartamente pe care ulterior le-a pierdut.

Când te duceai la pașapoarte pe timpuri, pe Iorga, îți punea pașaportul în față și ziceau uitați-vă (...) în pașaport. Aveai o coală în fața ta și un pix, erau pregătiți, Și, spuneau, scrieți cuvânt cu cuvânt: Subsemnatul etc., și în final era un paragraf, cel mai usturător, cum se spune: de bunăvoie și nesilit de nimeni renunț la toate posesiile de pe teritoriul României.

Silviu, persoană fără adăpost

Iar de atunci, odată revenit în țară, strada îi e casă, nu are un ban, nu are nimic de mâncare și nu are, în general, nimic. Cu toate astea, adaugă el, nu se poate duce să întindă mâna, motiv pentru care mai muncește pe la oameni bătrâni, că au văzut că e cinstit.

În același timp însă, Silviu se plânge că lumea nu mai e ca pe timpuri, în sensul în care este, în general, mai nemiloasă, afirmație pe care o ilustrează cu exemplul său din momentul când a încercat recent să-și găsească de muncă.

M-am dus să muncesc la pază, dar m-au văzut că mă clatin, că sunt anemic dacă n-am mâncare la timp. Am sucit pantalonii și m-au văzut în halul ăsta, că am un început de artrită: 'Ce-i asta?' A, m-am lovit, am zis eu. 'Nu, nu te-ai lovit. Moșule, te duci acasă'. Și m-au dat afară.

Silviu, persoană fără adăpost

Piața Unirii

Căile disperării nu se opresc însă aici, ci duc pretutindeni în București.

La Piața Unirii, spre exemplu, își face veacul Vasile, în vârstă de 40 de ani, un om care a ajuns în stradă din cauză că i-au murit părinții și nu a mai avut unde stătea pentru că au vândut casa frații lui mai mari.

A plecat din Călărași, de unde e, nu neapărat pentru că nu ar avea ce să facă, dar nu are unde să stea. Dar sunt și perspective, totuși: luna asta ar putea primi un adăpost la Baba Novac.

Asta nu îi face însă mai ușoară supraviețuirea, mai ales că, spune el, are provocări mari: mai vine câte unul beat noaptea și îl trezește, plus că doarme cu grijă să nu îl fure cineva.

Mi-au luat și banii și mâncarea. Nu îi interesează că ești amărât, îi interesează să aibe profit. Cu poliția nu am probleme, sunt foarte ok, mă știu de atâția ani. Am prins două ierni în stradă, și pe frig și pe ger. Pun pe mine acolo două-trei pături, mă trezesc ud, aia e. Viață de stradă. E foarte greu.

Vasile, persoană fără adăpost

Dorobanți

Poveștile oamenilor străzii nu se opresc însă aici și continuă, practic, atât timp cât ai energie și timp să mergi.

Povești care mai de care mai spectaculoase, cum ar fi cea a lui Ion Rădoi, un bărbat născut în anul 1952 care își face veacul pe Dorobanți, vis-a-vis de Caragiale și care spune că pe vremuri a lucrat la Mecanică Fină, ba chiar a jucat și fotbal acolo.

Mai mult, cam toată viața lui pare să fi avut legătură cu fotbalul, din moment ce Ion pretinde că fotbalistul Mirel Rădoi e nepotul vărului tatălui său, ceea ce ar avea sens, având în vedere numele său.

În prezent, însă, el nu mai poate face mare lucru, cu atât mai puțin să joace fotbal. Spune că are o "bodegă", o garsonieră confort III, practic, "o bombă" de pe vremea lui Gheorghiu Dej, și în plus, și el, ca și alții, regretă vremurile trecute, când, spune el, un leu avea valoare și toba alt gust.

Ștefan cel Mare

Nu mult mai departe de Ion Rădoi, îl găsesc pe Nicolae Banu, care e din Buzău, are 59 de ani și pare să trăiască din mila celor care ies de la Mega Image.

Pretinde că niște presupuși șefi ai lui i-au asigurat o rulotă nu departe și are și un cățel amuzant care îi ține companie.

Cățelul nu îi poate ameliora însă decât în mică măsură situația generală, din moment ce, povestește Nicolae, când era tânăr și încărca pepeni într-o căruță, în Mangalia, a aterizat greșit după ce a sărit din căruță și și-a rupt femurul.

După care, spune el, degeaba au încercat niște babe care treceau prin zonă să îi acorde primul ajutor, că, practic, mai rău au făcut, iar efectele acelui eveniment îl urmăresc până azi.

Totuși, spre deosebire de ceilalți oamenii ai străzii pe care i-am întâlnit, Nicolae Banu spune că are o pensie de 1288 de lei, la care acum încearcă să adauge și pensia de handicap.

Poziția DGASMB

Din nou, însă, oameni ai străzii pot fi întâlniți în absolut toate zonele orașului în care ajungi, de la care nu face excepție Muncii, unde l-am întâlnit pe acest domn care dormea liniștit pe trotuar.

Iar cine își imaginează că oamenii străzii din București sunt numai bărbați, așa cum poate reieși din acest material, lucrurile nu stau așa, după cum o dovedește cazul acestei doamne din parcul IOR.

Pentru că totuși eram curios ce evidență are municipalitatea asupra numărului total de oameni ai străzii, dar și ce face, concret, pentru ei, am apelat la Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București (DGASMB), autoritatea care îi are în evidență și care mi-a spus faptul că, în luna octombrie 2023, DGASMB, în parteneriat cu Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copillui de la nivelul sectoarelor și organizatiile neguvemamentale Carusel și Parada au realizat un recensământ al persoanelor adulte fără adăpost, "oamenii străzii" de pe raza Capitalei.

Astfel, spune DGASMB, potrivit rezultatelor centralizate au fost efectuate un număr total de 1961 identificări.

Totodată, mai spune instituția, acordarea asistenței sociale de urgență și monitorizarea evoluției fenomenului persoanelor fără adăpost reprezintă priorități ale DGASMB, instituția având dezvoltate servicii sociale atât în sistem rezidențial cât și non-rezidențial. Totodată, adaugă DGASMB, prin intermediul Serviciului Urgențe Sociale, echipele mobile asigură monitorizarea permanentă, intervenția de urgență și implementarea programului de asistență în stradă pentru persoanele care refuză găzduirea în adăposturi.

DGASMB specifică de asemenea că intervenția echipelor mobile poate fi solicitată și la numărul unic 0219524.

Nu în ultimul rând, cu privire la monitorizare, implementare și asistență în stradă, DGASMB mai face de asemenea o mențiune importantă și anume că, potrivit codului penal, vagabondajul nu mai este incriminat, astfel că, în lipsa acordului persoanei privind adăpostirea, echipele mobile nu pot interveni.