Prin acest parteneriat, cele două companii spun că vor să reducă intervalul dintre decizia medicală și accesul efectiv la tratament, oferind pacienților o variantă de plată eșalonată pentru serviciile medicale din cadrul spitalului, potrivit BT Direct și Enayati Hospital.
Ce presupune finanțarea BT Direct pentru pacienții Enayati Hospital
Finanțarea poate fi accesată 100% online, pentru orice serviciu medical în cadrul Enayati Hospital. Suma maximă anunțată este de 100.000 de lei, iar perioada împrumutului este între 6 și 60 de luni. Răspunsul la cererea de credit este transmis în aproximativ 10 minute, online. Pentru sume de peste 20.000 de lei, dobânda anuală fixă anunțată este de 19,9%.
Parteneriatul acoperă servicii medicale precum recuperare, neurologie, geriatrie, medicină internă și îngrijiri paliative, domenii în care spitalul oferă îngrijire integrată pentru pacienți.
BT Direct mizează pe finanțarea serviciilor medicale
BT Direct, companie din Grupul Banca Transilvania specializată în finanțarea persoanelor fizice, are un portofoliu de peste 250.000 de clienți activi. Compania oferă soluții de creditare în magazine fizice și online. Clienții pot accesa finanțări pentru achiziția de produse sau pentru nevoi personale în peste 2.300 de magazine, spitale și clinici partenere, precum și pe aproximativ 200 de site-uri.
„Cu fiecare nouă colaborare, BT Direct își consolidează rolul de finanțator în domeniul sănătății. Prin cele 400 de parteneriate cu clinici și furnizori de servicii medicale din România, contribuim la creșterea accesului la servicii medicale de calitate, la dezvoltarea unui ecosistem medical privat modern și digital”, a declarat Nicoleta Bott, CEO BT Direct.
Enayati Hospital: accesul la tratament și presiunea costurilor imediate
Enayati Hospital face parte din ecosistemul Enayati Medical City și este un spital privat axat pe îngrijire medicală integrată. Potrivit comunicatului, spitalul are focus pe recuperare medicală, neurologie, geriatrie, medicină internă și îngrijiri paliative.
Unitatea medicală menționează o abordare multidisciplinară și servicii pentru cazuri complexe, prin echipamente medicale și o echipă de specialiști cu experiență.
„La Enayati Hospital, credem că accesul la îngrijire medicală de calitate nu ar trebui să fie condiționat de constrângeri financiare. Parteneriatul cu BT Direct le oferă pacienților noștri posibilitatea de a se concentra pe ceea ce contează cu adevărat - sănătatea lor - fără stresul costurilor imediate. Este un pas firesc pentru un spital care pune omul în centrul fiecărei decizii”, a afirmat Dr. Wargha Enayati, Președinte Executiv Enayati Medical City.