Tudor Chirilă, despre anularea alegerilor: „Statul a fost părtaș. Vrem adevărul. E deja prea târziu”

Sursǎ foto: Captură video - Euronews / YouTube

Tudor Chirilă, despre anularea alegerilor: „Statul a fost părtaș. Vrem adevărul. E deja prea târziu”

Tudor Chirilă, actor, muzician, compozitor şi producător, a avut o reacție după decizia CCR de anulare a alegerile prezidențiale, ca urmare a faptului că „alegătorii au fost dezinformaţi prin intermediul unei campanii electorale în cadrul căreia Călin Georgescu a beneficiat de o promovare agresivă, derulată cu eludarea legislaţiei naţionale în domeniul electoral şi prin exploatarea abuzivă a algoritmilor platformelor de social-media”, după cum transmite chiar instituția. Artistul atrage atenția că această hotărâre pune sub semnul întrebării democrația din România.

„Anularea turului I de către CCR este o decizie gravă care pune sub semnul întrebării sau între paranteze democrația din România și accentuează falia din societate. Și asta pentru că instituțiile statului nu și-au făcut treaba la TIMP și în contextul mai larg în care CCR s-a dovedit în timp un instrument politic al PSD, ridicând un semn de întrebare asupra propriei obiectivități. Această decizie confirmă falimentul unor instituții ale statului român, incapacitatea lor de a apăra siguranța națională, proprii cetățeni sau un proces electoral. Suspiciunile că o parte din statul român a făcut jocurile Rusiei sau pur și simplu alte jocuri de putere sunt motivate”, a scris artistul pe pagina sa de Facebook.

„Asta se întâmplă când și noi, ca societate, stăm deoparte”

Tudor Chirilă atrage atenția și asupra faptului că societatea civilă nu a preocupată de multe nereguli care s-au întâmplat de-a lungul timpului, printre care și tentativa de compromitere a jurnalistei Emiliei Șercan (moment în care Poliția a permis intenționat o scurgere de fotografii cu aceasta care au ajuns pe zeci de site-uri).

Asta se întâmplă când și noi, ca societate, stăm deoparte. Când societatea civilă renunță la luptă (...) Instituțiile știau, s-a dovedit că știau despre campania ilegala a unui candidat la președinție iar tăcerea, bâlbele si întârzierea le-au făcut complici. Dacă se dovedește implicarea unui `actor statal` în procesul electoral, de ce nu nu am pune la îndoială procesul electoral și finanțările de la alegerile parlamentare? Cine au fost colaboratorii `actorului statal` din instituțiile statului? De ce statul romăn și procesul electoral trebuie salvate printr-un abuz?

Tudor Chirilă, actor, muzician, compozitor şi producător

CCR mai spune în motivare că statul are o responsabilitate pozitivă de a preveni „orice interferenţă nejustificată” în procesul electoral prin raportare la principiile constituţionale. Totuși, Tudor Chirilă spune că acțiunile CCR sunt tardive și arată cu degetul toate instituțiile statului, despre care spune că sunt complice.

„Partidele trebuie să cheme aceste instituții în fața poporului. Toate partidele. Și să nu uităm cine a condus țara în acești ani, cine a organizat aceste alegeri, cine a numit vârfurile din instituțiile responsabile? Amânarea răspunsurilor la aceste întrebări nu va face decât să alimenteze convingerile populației că statul a fost părtaș și vor alimenta scindarea intre cetatenii acestei țări. Adevărul, vrem adevărul. E deja prea târziu...PS. Ăștia de la CNA, vă simțiți măcar un pic responsabili pentru violența și dezinformările cu care televiziunile de păpuși au intoxicat populația atâția ani?”, a concluzionat artistul, în postarea sa.

Tudor Chirilă este cunoscut îndeosebi ca solist al formaţiei „Vama Veche”, fondator al trupei „Vama” şi fondator al ”Agenţiei de Vise”. Artistul s-a implicat şi în numeroase campanii sau proiecte cu impact social şi cultural, fiind un susținător al drepturilor și libertăților cetățenești în nenumărate rânduri.

Personalizate pentru tine