Hagi, decorat de Bolojan: „Am muncit timp de 50 de ani pentru acest moment”

Sursǎ foto: Facebook.com / Gheorghe Hagi

Gallery Vezi Galeria (4)

Hagi, decorat de Bolojan: „Am muncit timp de 50 de ani pentru acest moment”

Cuprins Articol:

Gheorghe Hagi, probabil cel mai cunoscut fotbalist român din toate timpurile și fost căpitan al naționalei, a fost decorat cu Ordinul Național "Steaua României" în grad cavaler, cea mai importantă distincție oferită de statul român, de către președintele interimar Ilie Bolojan.

Hagi, decorat la 25 de ani de la retragerea de la națională

Gheorghe Hagi a fost decorat, în anul în care a împlinit 60 de ani, cu cea mai importantă distincție a statului român. În urmă cu 17 ani, în 2008, Hagi primea și Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a II-a, „pentru rezultatele obținute în perioada 1990—2000 prin participarea la turneele finale ale campionatelor mondiale și europene de fotbal și pentru întreaga activitate sportivă”.

În timpul festivității de la Palatul Cotroceni, Bolojan l-a descris drept un „un erou pe teren, dar și în lumea fotbalului. Faceți parte din Generația de Aur, acea generație care ne-a făcut să trăim fiecare victorie ca pe o mare sărbătoare națională.”

Generația de Aur a rămas pentru noi toți o dovadă a ceea ce putem realiza când suntem uniți în jurul unui vis comun. Prezența personalităților care sunt alături de noi astăzi, foști mari sportivi și campioni ai României, dar și a acelor dragi, transmite un mesaj important: sportul face parte din identitatea noastră națională,” a mai spus șeful interimar al statului.

Bolojan a apreciat și eforturile pe care le-a făcut cu academia de fotbal pe care a fondat-o și pe care o conduce la Constanța și care funcționează, astăzi, ca „pepinieră” pentru formația Farul Constanța (fosta Viitorul).

„Această Academie joacă un rol esențial în susținerea fotbalului românesc și în formarea noilor talente. Tinerii care au privilegiul de a fi antrenați de dumneavoastră învață nu doar cum să fie buni fotbaliști, ci și cum să devină oameni de caracter. Prin toate realizările dumneavoastră, prin modul în care ați adus sportul românesc la un nivel de excelență, sunteți o sursă de inspirație pentru întreaga națiune,” a spus Bolojan.

Ca jucător al naționalei, la momentul retragerii, după Euro 2000, Hagi deținea o serie de recorduri:

  • Cel mai mare număr de selecții - 125;
  • Cel mai mare număr de goluri marcate - 35;
  • Cel mai mare număr de meciuri pe post de căpitan - 62;
  • Cel mai longeviv jucător al naționalei - 16 ani, 10 luni și 14 zile.

Simona Halep, Nadia Comăneci și Mircea Lucescu, prezenți la Cotroceni

Ceremonia în care a fost decorat Hagi a adunat sub același acoperiș unele dintre cele mai mari figuri din istoria sportului autohton. Nu au lipsit Simona Halep, Mircea Lucescu, actualul selecționer al naționalei, dar și Nadia Comăneci. Hagi a venit însoțit de familie, dar Ianis Hagi nu a fost prezent, ne fiind în țară.

„Stimate domnule preşedinte, dragi prieteni, colegi, familie... E o zi specială. Sunt onorat, sunt fericit, sunt împlinit. Pentru că am împlinit 60 de ani, 50 de ani am muncit ca să vină această zi, acest moment, care pentru mine e special,” a declarat Hagi. Acesta i-a înmânat președintelui interimar un tricou al echipei naționale cu mai multe autografe.

La eveniment au participat nume importante din sportul românesc: Nadia Comăneci, Elisabeta Lipă, Simona Halep, Ilie Năstase, Mihai Covaliu, Gheorghe Popescu, Florin Prunea, Anghel Iordănescu, Ilie Dumitrescu, Răzvan Burleanu, Mircea Lucescu, Dorin Mateuț, Ionuț Lupescu, Gino Iorgulescu, Bogdan Stelea, Gabi Balint, Ștefan Iovan, Ioan Andone.

Personalizate pentru tine