COLOURS OF MY LIFE, o afacere de accesorii de lux fondata in 2015 de sotii Anca si Cristian Stefanescu, a devenit deja un brand international, compania avand peste 80% din vanzari in strainatate, dupa cum a declarat cuplul de antreprenori in cadrul emisiunii Wall-Street 360.

Compania a fost lansata in toamna anului trecut, insa aceasta a fost o continuare a brandului Diorama pe care Anca Stefanescu si alte doua prietene l-au infiintat anterior.

Arta purtata ca accesoriu

“Am plecat de la ideea de crea obiecte de consum cu lucrarile mele. Am avut foarte multe expozitii cand eram mai tanara, apoi am lucrat in publicitate un numar mare de ani. In aceasta perioada, in care am lucrat in publicitate, am desenat, pictat, dar fara sa fac nimic cu lucrarile. Apoi, mi-a displacut ideea de reveni in acelasi punct in care ma adresam unui public avizat si cam atat, ceea ce am trait cand eram artist vizual. Mi-am dorit sa fac ceva la care lumea sa aiba acces, mi-am dorit sa fac lucrari care sa fie purtate peste tot si, asa, am ajuns la accesorii, la genti”, afirma Anca Stefanescu.

Despre numele “COLOURS OF MY LIFE” spune ca a fost ales nu doar pentru rezonanta, ci pentru ca reprezinta povestea cuplului.

“Eu cred in energia culorilor, cred ca desi te imbraci mult in negru, asa cum face eu, poti sa pui alaturi un accesoriu colorat”, adauga artistul.

In septembrie anul trecut Cristian Stefanescu, cel care se ocupa de partea financiara a businessului, estima ca pana la finalul anului businessul va inregistra vanzari de circa 50-60.000 de euro. In final, vanzarile au fost mai mici pentru ca site-ul a fost lansat doua luni mai tarziu, in noiembrie, intr-o perioada “dificila economic si politic pentru Romania, dupa cum spune antreprenorul.

“Aceste luni au fost grele, dar financiar au fost OK. Mereu te astepti la mai mult”, spune Stefanescu.

Intre timp, produsele COLOURS OF MY LIFE au patruns in magazinul concept store Molecule F din centrul comercial Promenada si in librariile Carturesti.
Insa, inca de la inceput, targetul companiei a fost sa se adreseze pietei internationale, mai ales ca un produs costa in medie 200-300 de euro, un pret mare pentru multi dintre romani atunci cand vine vorba de achizitia de accesorii si chiar haine ori incaltaminte.

Cand vrei sa alegi ce este mai bun, pretul devine mare. Si trebuie sa te extinzi ca sa gasesti clienti

“Materialele sunt din Italia, le printam cu substante ecologice, finisajele si totul sunt facute manual. Cand vrei sa alegi tot ce este mai bun, pretul devine mare si ajungi sa te adresezi unui alt public. Practic, publicul targetat se strange si trebuie sa te extinzi catre o piata mai larga”, spune Anca Stefanescu.

In plus mai este un motiv, unul care tine de viziunea artistica. “Eu nu cred in granite si probabil nu s-a nascut artistul care sa vrea sa ramana doar in tara lui. Probabil, acestia sunt pasii firesti, iar noi am gandit de la inceput astfel”, afirma Anca Stefanescu.

Valoarea unei comenzi in strainatate, de patru ori mai mare decat in Romania

Astfel, in prezent 80% din vanzari sunt in strainatate din tari europene precum Bulgaria, Polonia, Portugalia, Ungaria sau Marea Britanie. De asemenea, in ultimul timp cei doi antreprenori au observat o crestere a vanzarilor in Qatar si un interes (like-uri pe Facebook) in Brazilia.

Valoarea medie a unei comenzi este de 280 de euro in strainatate in timp ce in Romania este de 70 de euro.

Cele mai mari investitii sunt in promovare. De exemplu, anul acesta sotii Stefanescu vor sa investeasca in jur de 150-200.000 de euro in dezvoltarea site-ului, cei mai multi bani fiind pentru promovare.

Tot in 2016 isi doresc sa participe si la primele targuri internationale, iar pregatirea pentru un astfel de targ poate ajunge si la sase luni. De asemenea, investitia este de cel putin 10.000 de euro.

“Participarea la targuri este foarte importanta pentru ca poti sa iti prezinti direct produsele, dar si daca vrei sa intri pe platforme internationale de moda. Pentru a fi acceptat pe o astfel de platforma trebuie sa ai un fel de palmares pe care asa ti-l construiesti. Altfel, este foarte greu sa intri”, afirma Anca Stefanescu.

Vor ca in patru-cinci ani sa isi deschida un magazin propriu intr-o capitala europeana

De asemenea, pentru a ajunge pentru a ajunge pe o platforma de branduri de lux precum Net-a-porter ori Luisaviaroma trebuie sa ai recomandari de la alte magazine care vand produse exclusiviste. Totodata, aceste site-uri raspund destul de greu solicitarilor venite de la branduri care au mai putin de sase-opt luni de la infiintare.

In prezent cei doi antreprenori poarta discutii pentru a intra intr-un magazin concept store din Bulgaria, dar si-ar dori sa patrunda si in Marea Britanie si Portugalia. “Dar lucrurile nu se intampla peste noapte. Pe termen lung vrem sa deschidem un magazin, dar probabil nu va fi in Romania. Acest lucru se va intampla probabil in 4-5 ani. Va fi undeva in Europa. Probabil in Londra, Paris, Lisabona…vom alege si in functie de tara unde vindem ce mai bine”

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Start Up »



Setari Cookie-uri