M-am intalnit cu Marius la Kane Seasonal Food, restaurant bucurestean care si-a propus sa (re)prezinte in farfurie o "noua bucatarie romaneasca", pe baza ingredientelor locale si de sezon. In linie cu acest concept inedit, am incercat un tacos cu ingrediente locale, vita, vinete si trufe, dar si un "obraz de vita cu morcovi". Am trecut repede la discutii pentru ca, asa cum cere si eticheta de business, timpul pe care i-l poti rapi unui business angel este limitat si trebuie sa iti alegi intrebarile cu mare chibzuinta.

De altfel, pentru un manager de succes timpul este probabil cea mai pretioasa resursa, asa ca am stabilit inca de la inceput sa ne incadram in durata obisnuita a unui pranz, putin peste o ora, reusind sa abordam teme precum investitiile in startup-urile romanesti, antreprenoriatul de la cele mai fragede varste sau efervescenta din industria tech locala.

Dupa mai multe exit-uri in zona de electro-IT, Marius ramane atasat de tehnologie si de modul in care aceasta ii usureaza business-ul. Chiar si in viata de zi cu zi, antreprenorul in serie, in prezent director de investitii al fondului 3TS Capital Partners, recunoaste ca multe dintre intalnirile si chiar deciziile de business ale fondului au loc in mediul virtual, pe Skype, pe email.

Pe langa activitatea de la 3TS, o buna parte din resursele de timp ale lui Marius Ghenea sunt consumate acum de Business Drive, un miniMBA de 5 zile dedicat managerilor si antreprenorilor, pe care il sustine de obicei in afara Bucurestiului impreuna cu Dragos Popescu. Recent, creatorul Fit Distribution a lansat si un curs intensiv de antreprenoriat, condensat in doar 2 zile, program dedicat de aceasta data exclusiv antreprenorilor sau persoanelor care vor sa inceapa o afacere.

Antreprenoriatul in Europa de...
Citeste si: Antreprenoriatul in Europa de Est: cum depasesti provocarile

"Este extraordinar sa vad intr-un interval de doar 5 ani, de cand am organizat primul Business Drive, cum cei 500 de alumni ai programului revin si participa la activitatile noastre din prezent. Vedem ca i-am ajutat atat pe zona de competenta de management, cat si pe zona de retea de contacte si networking. Sunt oameni care deja fac afaceri impreuna, colaboreaza", precizeaza Marius.

Exista o diversitate frumoasa de tipuri de business si de antreprenori, varste si gen. Schimbul de experienta si contactele sunt foarte utile in aceste programe.

"Intotdeauna mi-a placut si imi place sa vad si acum proiecte si afaceri diverse. Ma uit la diversi antreprenori care, prin natura activitatii si a dezvoltarii de business pe care o fac, sunt tot timpul in aceeasi afacere, de 5 ani, de 10 ani sau chiar de 20 de ani. Este extraordinar din punct de vedere al expertizei, dar nu le ofera posibilitatea sa vada mai mult din ce se intampla in alte zone de business. Pentru mine a fost un mare privilegiu sa urmaresc proiecte si afaceri diverse", completeaza fostul antreprenor in serie.

Ca business angel, mai ales in perioada 2005-2009, Marius Ghenea a investit in numeroase modele de business, de la productia de tigle metalice si pana la business-uri din media si fashion, dar unul dintre sfaturile pe care le oferea antreprenorilor, indiferent de nisa in care activau, este cel de a invata din cat mai multe experiente, pentru ca "dumul catre inovatie incepe prin punerea impreuna a mai multor idei creative, din cat mai multe domenii".

Noul business al lui Andrei...
Citeste si: Noul business al lui Andrei Caramitru dupa 20 de ani de consultanta

Marius Ghenea antreprenoriat

Business Drive, o comunitate in care s-au dezvoltat multe povesti de succes

Printre cei 500 de alumni ai Business Drive se numara si afaceri in care Marius a investit, cum este cazul Smartbill, care a primit o investitie de peste un milion de euro de la 3TS prin fondul Catalyst.

Cei trei antreprenori din Sibiu care au pus bazele Smartbill intrasera de multi ani pe radarul de investitii al 3TS, dupa ce Marius a avut oportunitatea sa cunoasca foarte bine afacerea chiar la un Business Drive. “In momentul in care i-am cunoscut aveau un model de business invechit, care nu avea legatura cu SaaS (Software as a Service), cloud si asa mai departe. Isi cautau noi oportunitati, dar nu erau pe cele mai bune directii. Dupa discutiile de la Business Drive, au inceput sa creasca acel business si la 1-2 ani dupa a venit si investitia", isi aminteste managerul 3TS.

Smartbill avea in urma cu 3-4 ani afaceri de 300.000-400.000 euro, iar anul trecut a depasit cifra de 1,5 milioane euro, spune Marius, ceea ce inseamna o crestere exponentiala.

Romania StartUp Nation 2018 -...
Citeste si: Romania StartUp Nation 2018 - Modificari in favoarea mediului...

Dincolo de afacerile in care am investit, sunt multi antreprenori cu care am tinut legatura, i-am sfatuit, am fost poate in boardul lor de adviseri si sunt multi care ma cauta doar pentru un sfat sau o intrebare.

via GIPHY

Startup-uri efervescente in Romania? Sectorul tech sta sa explodeze

Intrebat despre cele mai efervescente startup-uri din ecosistemul romanesc, primul nume care il rosteste Marius este cel al UiPath. “Am avut si discutii pentru a investi in UiPath, dar la momentul respectiv erau alte fonduri de investitii mai avansate ca discutii si in cele din urma s-a concretizat un deal cu Earlybird Venture Capital si Credo Ventures, dupa care a venit Accel, un fond urias de investitii pe care putini il asteptau in Romania. Asta a fost un moment extrem de important pentru ceea ce inseamna venture capital in Romania, pentru ca runda respectiva de investiii a fost probabil cea mai mare investitie de seed din Romania, de 30 milioane de dolari", atrage atentia directorul de investitii al 3TS Capital Partners.

Cyberswarm este de asemenea un business foarte interesant in opinia lui Marius, startup-ul romanesc primind in toamna anului trecut o investitie de 1 milion de dolari de la legendarul business angel Tim Draper.

Cand vezi asemenea tranzactii in tehnologie iti dai seama ca IT-ul romanesc a ajuns sa creeze valoare adaugata foarte mare si se vede inclusiv ca procent in PIB, dar si prin faptul ca 80-90% din IT-ul romanesc inseamna export, fie el si de outsourcing si servicii IT.

In acest context, Marius anticipeaza un numar tot mai mare de tranzactii in IT-ul romanesc si o crestere a valoriilor tranzactionate, trend care a inceput de prin 2014-2015.

“Ma astept sa vad o accelerare semnificativa in urmatorii ani, pe de-o parte pentru ca avem acum inca un fond finantat prin programul european GapMinder (26 mil. euro in prezent, cu potential de a creste plafonul la 40 mil. euro), care adreseaza fix zona de start-up, very early stage, poate chiar prototip si partea de seed. De asemenea, noi la 3TS vrem sa ridicam inca un fond pentru Romania, probabil in gama de 50 mil. euro, dar sunt si alte initiative romanesti care vor sa aseze asemenea fonduri de investitii chiar pe harta regionala. Probabil pe sfarsitul anului vom vedea un peisaj mult mai diversificat si mai competitiv, la nivelul fondurilor localizate in Romania, care incep acum sa investeasca”, considera Marius Ghenea.

In plus, partenerul 3TS se asteapta la un interes in crestere pentru Romania si din partea fondurilor regionale, avand in vedere ca tendintele de investitii se bazeaza mult pe diversi indicatorii economici, care acum sunt la niveluri foarte bune in Romania.

Totusi, pentru 3TS ar fi o exceptie foarte importanta sa investeasca intr-o companie prototip sau in faza de pre-earnings. “Noi investim de obicei in companii early-stage, dar care sunt la stadiul de realizare de venituri si au un pic de tractiune, chiar daca sunt pe EBITDA negativ. Consuma cash ca sa creasca, dar au deja o tractiune. Un exemplu aici poate fi Smartdreamers, cea mai recenta investitie a noastra. Compania era undeva la 200.000 euro cifra de afaceri, anul trecut a facut 600.000 euro, iar in acest an vrem sa ne ducem la 1,5 mil euro. Sunt cresteri exponentiale care inseamna si creare de valoare in companie”.

Marius Ghenea antreprenoriat

Ar mai lua Marius Ghenea de la zero o afacere?

"Nu cred ca as mai face-o, pentru ca intotdeauna am vazut business-ul ca dezvoltare a unei echipe antreprenoriale. In primul business am pornit la drum cu fosti colegi de facultate. Asta a fost crezul meu si continua sa fie, ca este mai bine sa dezvolti alaturi de colegi si de o echipa de antreprenori.
Prin urmare, acum nu as mai putea sa iau un fost coleg de facultate si sa incepem de la zero. In schimb ce as putea sa fac este sa cresc o companie alaturi de antreprenori existenti care au parcurs o serie de pasi", recunoaste cunoscutul antreprenor in serie.

Pe de alta parte, in opinia lui Marius Ghenea, una dintre cauzele educatiei antreprenoriale precare in Romania are legatura si cu faptul ca multi traineri, lectori sau mentori se inspira din carti de business cu notorietate, internationale, dar lectiile respective nu corespund cu realitatile locale. In cultura americana, de exemplu, experimentarea si esecul sunt privite intr-o maniera pozitiva, in timp ce in Romania si in tarile din jur lucrurile stau altfel. Cineva care se inspira dintr-o carte, dintr-un curs sau speech motivational de pe Youtube s-ar putea sa nu primeasca sfaturile cele mai bune.

Marius recomanda, de asemenea, o atentie sporita atunci cand un antreprenor se documenteaza din carti straine, fie ele si exceptionale, asa cum este Good to Great a lui Jim Collins, pentru ca trebuie digerat si inteles subiectivismul lor si doza lor de experienta personala si locala. Tocmai de aceea, Marius a scris o carte de antreprenoriat adaptata realitatilor romanesti.

Marius Ghenea antreprenoriat

Antreprenoriatul trebuie invatat de la varstele mici!

Marius crede cu tarie ca, desi sunt tot mai multe evenimente si cursuri care abordeaza antreprenoriatul, este mai eficient ca el sa fie invatat de la varstele fragede si in acest sens da chiar exemplul fiului sau, care invata in Romania, dar intr-un sistem de educatie pe model britanic. El a inteles inca din clasele primare ce inseamna antreprenoriatul, in urma micilor proiecte pe care le facea in scoala, de la productia de prajituri pe care le vindea la targul scolii si pana la sustinerea unor activitati sociale.

“Mai ales la varste mici te ajuta sa intelegi ca ai facut ceva cu mainile tale, cu materia prima care a costat atat, ai vandut si ai incasat o alta suma, iar surplusul l-ai donat pentru o activitate sociala. Dupa care, de la an la an, exercitiile au devenit mai complexe si mai bine structurate, ajungand la un plan de afaceri, punerea lui pe hartie si apoi in practica. Trebuie sa spun, desi nu este o mandrie pentru scoala romaneasca, dar cu acesti copii din clasele a noua si a zecea de la Scoala Britanica am avut o interactiune mai buna decat cu studenti de la Politehnica, care este o facultate foarte buna", a concluzionat Marius Ghenea.

Sursa foto: Ovidiu Udrescu