Intrarea in piata de afaceri implica intotdeauna o perioada de acomodare in mediul business, informare si invatare asidue, tenacitate si cautarea celor mai bune solutii care sa iti propulseze startup-ul pe calea succesului.

Initierea ta in acest domeniu trebuie sa fie una cat mai completa si complexa. De la aflarea cailor de finantare la documentarea in privinta posibilitatilor de promovare si analizarea experientelor altor oameni de afaceri care au trecut prin asta, vei avea o multime de noutati de bifat. Iata insa ce poti face pe termen scurt, adica chiar in aceasta toamna, pentru a te asigura ca businessul tau are cat mai multe sanse de reusita:

1. Ia-ti repere si modele si incearca sa afli cat mai multe despre inceputurile lor
Cei mai multi oameni de afaceri au inceput din acelasi punct din care te initiezi si tu. Nu au avut afaceri inainte, nu au avut o traditie in familie in aceasta privinta si nu au stiut daca businessul lor avea sa fie unul de succes. Cu toate astea, si-au luat masuri de precautie, au facut tot posibilul sa invete din experientele altora si au experimentat pentru a-si creste afacerea de la zero.

Acestia sunt oamenii pe care trebuie sa ii cunosti si sa ii asculti si pe ale caror exemple le poti urma. Afla mai multe despre traiectoria lor in domeniul business, participand la prezentarile pe care le sustin acum, dupa ce au cunoscut deja succesul. Profita de orice oportunitate pentru a-i cunoaste, indiferent daca este vorba despre huburi si evenimente de profil sau de simple sesiuni de networking.

2. Intereseaza-te de sesiunile panel care te-ar putea ajuta
Sesiunile panel sunt intalniri intre reprezentanti ai startup-urilor si oameni experimentati in domeniul afacerilor. Aceste sesiuni Q&A se desfasoara intr-un cadru destul de relaxat de regula, iar avantajul lor principal este interactivitatea. Practic, aici ai ocazia sa le adresezi celor deja initiati si de succes orice intrebari doresti legate de business.

Indiferent daca discuti cu reprezentanti ai acceleratoarelor de business, cu managerii marilor companii sau cu diferiti investitori, vei avea astfel sansa sa afli o multime de lucruri din experienta lor, strategii pe care le poti aplica si tu si ponturi care iti vor creste sansele de reusita.

3. Acorda atentie pitchurilor pentru alte startup-uri
In cadrul unor evenimente de nisa organizate in perioada urmatoare, asa cum este Transylvania Awards, care va avea loc intre 6-7 septembrie, in Alba Iulia, ai ocazia sa te familiarizezi cu pitchurile altor startup-uri si sa te informezi cu privire la nevoile la care raspund acestea si la strategiile pe care le abordeaza.

Schimbul de idei cu cei din aceeasi categorie este la fel de important ca descoperirile privind experienta mai vasta a celor experimentati, asadar nu ar trebui sa ratezi nicio sansa de a afla ceva despre alti incepatori.

4. Profita de orice ocazie pentru a-ti crea noi contacte
Reteaua de contacte si cunostinte este mai importanta in business decat in oricare alt domeniu. Indiferent daca stabilesti o intalnire cu un potential investitor sau om de afaceri prin intermediul prietenilor, al fostilor colegi de serviciu sau al celor alaturi de care ai studiat, prin retele profesionale precum LinkedIn sau prin sesiuni organizate de networking, cresterea retelei de contacte cu oameni valorosi din domeniul afacerilor iti poate fi de folos mereu.

Astfel vei avea ocazia sa porti discutii informale cu persoane din diverse domenii de business, sa afli despre produse si servicii noi si sa beneficiezi astfel si pe plan personal din aceste intalniri, sa faci schimb de idei si de experiente cu alte persoane care acum isi croiesc drumul sau au deja un loc de cinste in piata business.

5. Inscrie-te la workshopuri ce ti-ar putea fi utile
Participarea la diferite workshopuri este cea mai accesibila si la indemana cale de a te educa pentru initierea in domeniul afacerilor. Startup-ul tau va obtine o multime de beneficii de pe urma acestei participari, intr-un timp destul de scurt, comparativ cu durata desfasurarii unui curs de business, de exemplu.

Workshopurile sunt calea scurta de a afla lucruri noi si folositoare, de a primi raspunsuri legate de eventualele reusite sau esecuri ale afacerii tale, de a te interesa cu privire la tipurile de firma care te-ar avantaja, de a structura un business plan, de a elabora strategii, de a aborda diferiti investitori si chiar de a prezenta mai departe ideile tale.

Atunci cand te afli la inceput de drum, e foarte important sa investesti, in primul rand timp, in a afla cat mai multe lucruri despre ceea ce vrei sa faci. De altfel, orice resursa iti poate fi de folos, asa ca e bine sa profiti, punctual, de toate oportunitatile pe care le intalnesti, daca vrei ca startup-ul tau sa aiba cat mai multe sanse de reusita.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Start Up »



Setari Cookie-uri