Mesterii Manole este afacerea fratilor Andreea si Octavian, deschisa din pasiunea pentru dulce pe care o au din copilarie, cand bunica pregatea prajituri cu crema si cocos. Au studiat marketingul si s-au intors la bucatarie, apoi s-au scolit in Franta si Belgia si au deschis in tara, in urma cu un an, un atelier de ciocolata artizanala. Aici se adapteaza pietei romanesti cu preferinte diferite fata de Occident si incearca sa educe clientii in materie de ciocolata.

Pasiunea celor doi pentru dulciuri a inceput in copilarie, cand stateau pe langa bunica care le pregatea biscuiti, prajituri cu cocos sau poale-n brau, cand degustau crema care urma sa fie pusa in prajituri si cand furau din bucatele pregatite special pentru o petrecere.

Au studiat in tara marketingul, apoi au plecat peste hotare sa invete cum se gateste la altii. Andreea a facut scoala de ciocolatieri in Belgia, iar fratele ei, Octavian, a facut scoala de bucatari in Franta. A plecat, apoi, in Belgia, unde a facut un stagiu de practica in atelierul de ciocolata unde lucra sora lui. Planul lui Octavian era sa continue sa se plimbe prin lume si sa invete sa gateasca in alte tari, dar s-a intors in Romania, unde isi cunoscuse actuala sotie. Andreea a venit inapoi in Romania la un an dupa el si atunci au decis sa faca ceva impreuna: un atelier de ciocolata artizanala.

Educatie culinara

Au investit in jur de 20.000 de euro in ultimul an si jumatate de cand a incoltit ideea afacerii. Primii bani au fost investiti haotic, intr-o chirie stabilita pentru un an, in sute de ambalaje pe care nu le doreau, dar de care aveau nevoie. Apoi, lucrurile s-au mai aranjat, dupa ce si-au construit propriul atelier in curtea parintilor, in Popesti Leordeni.

Andreea lucreaza doar in atelierul de ciocolata, in timp de Octavian este, timp de trei zile pe saptamana, bucatar in restaurantul Kaiamo si ciocolatier, in celelalte trei zile. Nu a vrut sa renunte la prima pasiune, bucataria, dar planul este sa ajunga sa se dedice exclusiv ciocolatei.

Impreuna lucreaza in functie de comenzile pe care le primesc pe Facebook, Instagram sau la telefon. Mesterii Manole incearca sa faca pe Facebook si educatie culinara, explicand denumirile pralinelor, diferentele intre le pralin, la pralinoise, la pate de praline, le chocolat praline si le praline, dar si termeni din domeniul ciocolateriei care nu se cunosc sau concepte care sunt gresit interpretate. „Ne-am dat seama ca lumea asculta si e dornica sa afle mai multe informatii despre ciocolata”, spune Octavian.

Ciocolata din care sunt facute pralinele mesterilor Manole este adusa din Belgia, acolo unde Andreea si Octavian au invatat regulile meseriei de ciocolatier. La inceput, mesterii Manole au vrut sa faca produse cu 70% cacao, dar si-au dat seama ca piata din Romania nu e pregatita si ca preferintele si gustul romanilor pentru ciocolata sunt opuse fata de cele ale belgienilor si francezilor. Au stabilit, atunci, sa realizeze dulciuri cu pana la 50% cacao, iar, in prezent, cele mai cerute produse au intre 35% si 50% cacao.

O cutie cu 16 praline costa 60 de lei, o cutie de cinci trufe costa 25 de lei, iar un pachet de jeleuri ajunge la aproape 25 de lei. Pretul unei tabletele de ciocolata cu alune de padure se calculeaza la suta de grame, iar o punguta de ciocolata de 150 de grame poate sa coste 50 de lei. Pentru evenimente private, preturile difera in functie de comenzi.

Au inceput sa lucreze in luna decembrie, anul trecut, si a fost o perioada buna ca vanzari, pentru ca au apelat multi cunoscuti la ei. In urmatoarele doua luni se intrebau daca au facut bine ca au deschis atelierul, apoi au venit comenzile de Martisor si Paste din partea persoanelor fizice si a companiilor ca raspuns la intrebare.

Care e reteta unei afaceri cu ciocolata?

Reteta unui business de succes este munca de dimineata pana seara, exact cum s-a intamplat in saptamana inainte de sarbatorile pascale, cand mesterii Manole au iesit din atelier doar ca sa doarma. Pentru sarbatorile de Craciun inca nu se preconizeaza un nivel de munca similar.

„Ne trezeam, munceam si ne culcam. Am tinut-o asa o saptamana. Intr-adevar, a fost mult de munca, cam acesta este ritmul ca sa putem spune ca avem un business de succes. In momentul acesta, tot ce pot sa spun e ca in luna decembrie si putin inaintea ei, am inceput intr-un ritm usor mai accelerat. Nu as vrea sa zic ca suntem depasiti de comenzi, dar, daca de aici incolo mai intra foarte multe comenzi, as putea spune ca suntem depasiti de comenzi”, spune Octavian.

Urmatorii pasi in afacere implica realizarea unui site unde sa isi expuna produsele si gasirea unei solutii pentru transportarea ciocolatei in timpul verii. In viitor ar putea deschide un butic, dar, in prezent, prioritatile sunt altele. „Dupa ce trece perioada de sarbatori de iarna, vrem sa ne ocupam de site si sa functionam asa pana deschidem un mic butic. Cand? Nu stiu, lasam lucrurile sa vina de la sine, nu ne grabim, mergem usor, lasam totul sa vina natural. Nu vrem sa mai fortam lucrurile si nici sa venim cu foarte multi bani de acasa in ideea de a grabi lucrurile. Vrem sa ajungem in punctul in care sa zicem: <<Da, e cazul sa deschidem acum un butic>>, nu <<Deschidem un butic si vedem e o sa fie>>.

Sursa foto: Facebook Mesterii Manole

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Start Up »



Setari Cookie-uri