Femeia care a adus orășenii înapoi în sat odată cu Viscri 32

Sursǎ foto: start-up.ro

Femeia care a adus orășenii înapoi în sat odată cu Viscri 32

Elena Mara Oană a crescut în mijlocul unei familii în care se gătea de plăcere, de la bunici la unchi bucătari, de la mâncăruri pe disc sau competiții între cine a făcut cel mai bun cozonac. Odată cu mutarea ei și a soțului de la București în satul Viscri, Mara a intrat pentru prima dată într-o bucătărie profesională. Iar acum este bucătar în primul restaurant din sat, celebrul deja Viscri 32, locul unde se gătește cu ingrediente de la producători locali din zonă.

Mara este femeia care aduce urbanii în viața rurală a României prin mâncarea pe care o pregătește și prin valorile pe care le-a adăugat locului și restaurantuui pe care le conduce alături de soțul ei.

Mara, de profesie, este avocat. A terminat facultatea de Drept din Timișoara și a început să profeseze în București, unde a avea reședința până în 2016. Acela a fost anul în care Mara, alături de soțul ei, au lăsat viața de oraș, au vândut multe dintre obiectele personale și și-au alocat toate economiile și energia pentru a crea un spațiu nou în satul Viscri.

Recomandarea de a deschide un restaurant în șura de pe terenul din sat a venit chiar de la comunitatea din Viscri, planul lor inițial era de a lucra remote din Viscri, ea ca avocat, el ca art director.

Citește articolul complet pe start-up.ro la ACEST LINK.

Personalizate pentru tine