Ultimele date financiare reconfirma imbunatatirea rezultatelor companiei Tarom sub conducerea belgianului Christian Heinzmann, care a venit in noiembrie 2012, cu toate ca board-ul companiei i-a respins primul plan de management depus in februarie.
Dupa primele trei luni ale anului, pierderile Tarom scadeau cu 24% fata de aceeasi perioada din 2012, iar dupa primele cinci luni cu 34%.

“Datele financiare pe primele 5 luni ale anului 2013, confirma faptul ca rezultatele companiei Tarom s-au imbunatatit cu 34%, respectiv 38 milioane lei fata de ceea ce a fost prevazut in Planul de Management si cu 45%, respectiv 52 milioane lei fata de cele prognozate in bugetul anual. Astfel, rezultatele financiare cumulate, neauditate ale anului 2013, arata o reducere a pierderilor de pana la 64 milioane lei, prin comparatie cu aceeasi perioada a anului 2012, unde pierderea a fost de 116 milioane lei”, a declarat Christian Heinzmann, director executiv Tarom.

Operatorul aerian a fost prima companie de stat pentru care a fost recrutat management profesionist anul trecut, dupa ce pierderile au ajuns la 830 de milioane de lei intre 2008-2011, la care se adauga pierderile Tarom din 2012, de 236 milioane lei.

Tarom va mai ramane pe pierderi si in 2013 – 2014, urmand sa intre pe profit in 2015. Planul de management al companiei detinute de Ministerul Transporturilor prevede pentru acest an pierderi de 143 milioane lei si de 18 milioane lei pentru 2014.

Cum vrea Tarom sa intre pe profit in 2015

Tarom va introduce rute noi, va creste gradul de confort la bord si va deveni mai flexibila in relatia cu clientii, prin servicii si facilitati noi. Compania urmareste o crestere a numarului de pasageri transportati cu 100.000 pe an, de la 2,3 milioane in acest an la 2,6 milioane in 2016, si o majorare a gradului de incarcare a aeronavelor, de la 68% in acest an la 75% in 2016.

Planul de management dezvoltat de conducerea executiva a pornit de la planul de administrare al companiei si vizeaza actiuni prin care Tarom spera sa imbunatateasca rezultatul contabil in medie cu 100 milioane de lei in fiecare an, tintind obtinerea de profit incepand cu anul 2015.

In baza planului de management, Tarom a initiat in martie un program de retragere voluntara a personalului, vizand reducerea personalului cu 10% pana la finele anului.

"Combinarea unor multiple masuri, ce au mers atat in directia cresterii veniturilor, cat si a reducerii costurilor, au compensat dificultatile economice si au generat un rezultat foarte bun. (...) Estimam rezultate mult mai bune incepand din trimestrul al doilea, de cand planul de management incepe sa fie implementat. Conform datelor pe care le detinem in acest moment, ne vom atinge integral obiectivele pentru anul 2013", a mai spus directorul executiv al companiei.

Luna aceasta, Heinzmann spune ca a semnat un document la solicitarea presedintelui Consiliului de Administratie, Dan Pascariu, care prevede printre altele ca durata mandatului sau a fost redusa de la patru ani la un an, mentionand ca pana in luna noiembrie isi va pastra functia de CEO si responsabilitatile aferente.

Tot luna aceasta, Nicolae Demetriade a fost numit in functia de director executiv al Tarom de catre Consiliul de Administratie si va trebui sa colaboreze cu Heinzmann.

Compania a fost infiintata in 1954 si isi desfasoara activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor.

Tarom in cifre:
- infiintata in 1954
- avioane 24
- angajati 2.130
- 38 de destinatii
- grad de ocupare al aeronavelor in 2012 de 66%
- numar pasageri 2013 – 2,3 milioane,
- 2012: pasageri - 2,2 milioane; pierderi estimate la 43 milioane euro;
- 2011: afaceri de 223 milioane euro, pierderi de 61 milioane euro, 2.286 angajati;
- 2010: afaceri de 218 milioane euro, pierderi de 79 milioane euro, 2.368 angajati;
- 2009: afaceri de 191 milioane euro, pierderi de 55 milioane euro, 2.486 angajati.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri