Michael O’Leary, CEO Ryanair, unul dintre cei mai longevivi executivi din aviatia europeana, considera ca interventia persoanelor din exterior la Tarom ingreuneaza munca managerilor in a lua decizii pentru redresarea companiei, iar in urmatorii 5 - 10 ani operatorului aerian ii va fi greu sa supravietuiasca.

Irlandezul Michael O’Leary lucreaza pentru fondatorul Ryanair din 1984, cu un an inainte ca operatorul aerian sa efectueze primele zboruri. O’Leary este CEO-ul Ryanair din 1994.

"Cred ca este dificil pentru Tarom sa supravietuiasca in conditiile actuale de piata pentru ca nu este un business asa de mic si cred ca ii este foarte greu managementului companiei sa ia decizii atata timp cat are angajati ai statului care ii spun ce sa faca. Alte companii aeriene au avantajul de a lua decizii singure, Air France, Ryanair, Lufthansa, British Airways. Sper ca Tarom sa supravietuiasca. Va fi o provocare pentru companie sa ramana pe piata in urmatorii 5-10 ani", a declarat Michael O’Leary.

Cum Wizz Air, Blue Air si Ryanair vor sa castige cota de piata in Romania, prin lansarea de noi rute interne si internationale si oferte de bilete de avion mai ieftine decat Tarom, situatia pentru operatorul aerian national va fi foarte dificila in urmatorii ani.

"Dupa Timisoara si Bucuresti, suntem in discutii si cu alte aeroporturi din Romania pentru a le face legatura cu Capitala, intrucat sunt multe oportunitati de crestere prin lansarea curselor interne care vor crea conexiuni. In prezent, Tarom are un monopol. Vrem sa aducem preturi mai mici pasagerilor pe rute interne, pentru a transporta peste 3 milioane de pasageri in urmatorii trei ani", a mai spus O’Leary.

Managerul a povestit cum Ryanair a inchiriat trei aeronave BAC 1-11 de la Tarom in 1987 cu piloti si mecanici cu experienta care i-au adus o crestere foarte buna, ceea ce a determinat operatorul irlandez sa mai inchirieze inca trei aeronave romanesti un an mai tarziu. Din 1994, Ryanair a trecut la aronave Boeing 737 si a renuntat la avioanele inchiriate de la Tarom. Metoda de business aleasa de Ryanair a facut ca in 2013 compania sa ajunga cea mai mare din Europa si sa detina peste 300 de aeronave Boeing 737-800.

O’Leary spune ca strategia Ryanair este sa aiba mereu un grad de ocupare de 90% in aeronave, fiind dispusa sa faca oferte de preturi pentru a atinge targetul. Compania urmareste sa fie prezenta pe zboruri unde poate opera tot anul si sa aiba curse aproape zilnice.

Ryanair are aproape 10.000 de angajati, dintre care 150 de romani. Din octombrie, compania isi deschide baza si la Bucuresti unde va opera cu trei aeronave si va sustine peste 1.000 de locuri de munca.

Sursa foto: Northfoto / shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax , parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn , parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri