2 Iunie 2017

Romatsa: Pasagerii afectati de greva controlorilor de trafic trebuie sa ceara despagubiri



Pasagerii afectati de greva controlorilor de trafic aerian, de marti, trebuie sa se adreseze companiilor aeriene, a transmis directorul general al Romatsa, Valentin Cimpuieru. Deocamdata nu exista date privind o estimare totala a pagubelor create.

”In mod normal, conform procedurii, pasagerii se vor indrepta inspre companiile aeriene. In functie de decizia companiilor, acestia se pot indrepta in instanta”, a spus Cimpuieru, intrebat cui trebuie sa se adreseze pasagerii pentru despagubiri cauzate de greva, potrivit News.ro.

Seful Romatsa a mai spus ca nu exista acum date privind pagubele inregistrate in urma grevei, ele urmand sa vina de la Eurocontrol. Un cost mediu al unui survol deasupra Romaniei este de 32 de euro pe tona pe kilometru, potrivit sefului Romatsa, care a precizat ca fiecare companie este taxata la Eurocontrol, care trimite ulterior banii in conturile Romatsa.

Tribunalul Bucuresti a decis, marti dupa-amiaza, ca greva angajatilor Romatsa este legala, decizia nefiind definitiva.

Greva controlorilor de trafic aerian - declansata la ora 9.00 - a fost suspendata la ora 13.00, dar liderii sindicali avertizau ca nu este incheiat conflictul de munca.

Pe durata grevei, sase zboruri operate de compania low-cost Ryanair au fost anulate marti, 18 curse ce trebuiau sa aterizeze pe aeroportul Henri Coanda au avut intarzieri de pana la trei ore, in timp ce alte 16 curse ce trebuiau sa decoleze au intarzieri de aproape doua ore si jumatate, potrivit datelor de pe site-ul Companiei Nationale Aeroporturi Bucuresti (CNAB), care opereaza aeroportul din Otopeni.

CITESTE SI: Vola.ro: Posibilitatea de despagubire este destul de limitata, companiile o sa ii puna pe primele zboruri disponibile



Citeste si