Romania este a treia destinatie de outgoing a turistilor din Republica Moldova, iar noi consideram Chisinaul a doua capitala a romanilor, a declarat, la targul de turism din Republica Moldova, presedintele Asociatiei de Promovare a Turismului Prahova, Adrian Voican, relateaza Agerpres.

"Suntem prezenti pentru a zecea oara la Targul de Turism de la Chisinau. Nu ne dam batuti. Noi consideram ca Chisinau este a doua capitala a romanilor si credem ca suntem de fapt intr-o singura tara. Venim aici cu drag, chiar daca business-urile au crescut foarte lent. Romania este a treia destinatie de outgoing a turistilor din Moldova si creste de la an la an. Anul acesta ne asteptam la 30.000 de turisti din Republica Moldova in Romania, iar Valea Prahovei este printre principalele destinatii. Iarna, dupa 1 ianuarie, este foarte cautata. Ei vin cu 30-40 de autocare, se opresc in zona Brasov si Valea Prahovei. Avem deja ofertele pentru 2019 aici la targ si sunt foarte atractive, inclusiv cu transport de la Chisinau, pentru destinatiile romanesti de iarna. Desigur, vara este si ea pe tapet, avem inscrieri timpurii pentru vacantele in Romania, pe litoral, Delta Dunarii, statiunile de sanatate, la munte si chiar la festivalurile din orase, unde audienta este din ce in ce mai mare", a spus Voican.

El a subliniat ca turistii din Republica Moldova se impart in doua categorii: cei care isi doresc vacante ieftine si au un buget de 200-300 euro de persoana si cei care aleg statiunile de 4-5 stele, avand un buget de 500-1.000 de euro.

"Sunt doua categorii destul de polarizate. Cei care vin cu masinile proprii, in general de lux, si stau in statiunile de 4-5 stele - Valea Prahovei, Poiana Brasov - si nu cred ca au o problema de buget, pentru ca sunt locurile rezervate din timp, probabil vacante de 500-1.000 de euro. La polul opus sunt oameni care vin in conditii economice sa viziteze Romania, sa beneficieze de o zi de schi sau cateva zile de plaja, mai fac si shopping, viziteaza orasele pe traseu. Acolo putem sa vorbim de un buget de 200-300 euro de persoana. (...) Cel mai interesant pentru moldoveni este sezonul de iarna la munte, pentru ca nu au alternativa competitiva", a spus Voican, care este si director general al Bibi Touring.

Potrivit lui Adrian Voican, pentru clientii din Republica Moldova, APDT Prahova a pregatit tarife speciale cu reduceri de la 30% la 50% in cadrul programului inscrieri timpuri.

Citeste si:
Voucherele de vacanta vor fi acordate pe card
Voucherele de vacanta vor fi...

Statiunea Sovata este una dintre cele mai cautate de catre turistii moldoveni, care, potrivit managerului de vanzari al Danubius Health Spa Resort, Blaga Janos, vin aici din anii '90, pentru relaxare si tratament, acestia avand o pondere de 20% in totalul turistilor.

"Turistii din Republica Moldova vin intr-adevar la Sovata incepand din anii '90. Au descoperit statiunea noastra, vin pentru relaxare, pentru tratament, pentru baile cu apa sarata, impachetari cu namol. Este o nisa foarte importanta pentru noi. Dupa turistii din Romania, cea mai importanta piata pentru noi este cea din Republica Moldova. Ponderea turistilor din aceasta tara este undeva la 20% in statiunea Sovata. Ei vin tot timpul anului, dar sunt perioade cand vin foarte multi, in perioada 3-10 ianuarie, cand este si Craciunul pe rit vechi. In perioada respectiva contractam absolut toate camerele cu agentii din Republica Moldova. (...) Incepand de anul trecut am introdus un fel de tarif flexibil. Asta inseamna ca tariful depinde de perioada solicitata, de gradul de ocupare. Avem tarife foarte avantajoase in timpul saptamanii, incepand de duminica pana vineri. Lucram cu aceleasi tarife si pe piata din Romania si pe cea externa. Avem la Sovata tarife pentru toata lumea, de la case particulare, unde este cel mai ieftin, la hotel de patru stele superior. Avem tarife pentru toata lumea, conditii pentru toata lumea si capacitate sa primim foarte multi turisti. Un sejur la un hotel de 4 stele incepe de la 2.000 de lei de persoana 7 nopti, cu mic dejun si cina, acces la spa, vara intrare la strandul de la Lacul Ursului, in perioada iulie-august. Transportul de obicei se face individual, marea majoritate a turistilor din Republica Moldova vin cu masina proprie sau organizat, cu autocare", a explicat Balga Janos.

Etalon Travel a venit la targul de la Chisinau cu pachete precum Marele tur al castelelor, deschiderea Lacului Ursu sau Transilvania Train.

"Am intampinat de multe ori cereri pentru acest tip de produs. Este un produs prevazut pentru vizitarea a cel putin sase orase mai importante din Transilvania, centrul tarii, si, bineinteles, Bucuresti. Turul incepe cu un city break in Bucuresti, unde se viziteaza obiectivele principale, dupa care se pleaca in turul castelelor din Romania, care sfarseste cu cel mai important castel cautat de turistii din CSI, Castelul Bran. Se viziteaza Castelul Huniazilor, Cetatea Alba Iulia, Snagov, Peles, Bran, Cetatea Sighisoara. Pretul este unul foarte avantajos, pe durata targului fiind redus cu 10%, si anume 440 euro locul in camera dubla sau 409 locul in camera tripla Copiii beneficiaza si ei de reduceri substantiale, intre 2 si 12 ani tariful fiind de 259 euro. Transportul se face cu un autocar de 4 stele, cu tot confortul necesar. Avem pe tot parcursul circuitului ghid profesionist, vorbitor de limba rusa si romana. Transilvania Train este produsul promovat in exclusivitate de noi pe piata din Republica Moldova. Partenerii nostri au creat un program de patru nopti in care se viziteaza Transilvania, se participa la diverse ateliere mestesugaresti, se viziteaza si cele mai importante orase din Transilvania. Am hotarat sa-l promovam ca si 'Micul Orient Expres al Romaniei'", a spus Valeria Ghereg, directorul companiei.

Citeste si:
Romani lasati balta. O platforma concurenta cu Booking se inchide
O platforma online de...

Si turismul de sanatate este promovat la Chisinau, societatea Turism Covasna incercand sa-i atraga pe turisti cu oferta "pentru inima dumneavoastra", la tarife de 791 de euro de persoana, ce include 7 nopti de cazare la hotelurile Cerbul si Covasna, de 3 stele, pensiune completa (meniu fix), o consultatie medicala si 6 mofete/sejur, sau cu oferte la hotel Caprioara, la preturi incepand de la 36 euro/noapte (cu mic dejun, acces la piscina si sauna), in perioada 15 octombrie - 20 decembrie, sau 43 euro/zi in perioada 1 iunie - 10 septembrie etc.

Tot in Covasna, Hotel Clermont a venit cu o oferta pentru turistii din Republica Moldova pentru minivacanta de Rusalii la tarife incepand de la 965 lei/doua nopti in camera single, iar Balvanyos Resort cu oferte precum spa weekend, un pachet de doua nopti la 167 de euro/persoana, Pastele 2018, la 330 euro de persoana, trei nopti, sau "balvanyos, pamant vindecator", un pachet de cinci nopti, la 375 euro/persoana, ce include cinci zile de tratament cu trei proceduri pe zi, la recomandarea medicului.

La targ, Valentin Beloiu, consilier in Ministerul Turismului, a tinut o prezentare intitulata "Romania Binecuvantata", subliniind ca manastirile se gasesc amplasate in interiorul sau in apropierea ariilor naturale protejate motiv pentru care ele pot fi vizitate impreuna cu acestea. In plus, in cazul Romaniei si Moldovei, datorita distantelor scurte, se pot vizita in comun obiective turistice de pe ambele maluri ale Prutului.

Prezentarea a facut referire printre altele la cetatile dacice, la Muntii Buzaului, "locul unde se naste ideea ecoturismului religios", la turismul ecologic si montan in parcurile naturale Vanatori Neamt si Ceahlau sau la "Ruta Voievodului Stefan cel Mare si Sfant in Romania si Republica Moldova", care va strabate noua localitati si cinci domenii viticole din Romania si din Republica Moldova, oferind, astfel, turistilor o lectie de istorie si de spiritualitate prin intermediul manastirilor ctitorite, al cetatilor fortificate si al hrubelor (beciurilor domnesti).

Citeste si:
Eurovision si Parada Gay au dus la un boom turistic in Israel
Eurovision si Parada Gay au...

Ministerul Turismului din Romania a participat la Targul International de Turism de la Chisinau, care se inchide duminica, cu un stand de 80 de metri patrati, unde 19 co-expozanti, agentii de turism, reprezentanti ai unor complexuri turistice si autoritati locale au prezentat oferta turistica a Romaniei. Printre acestia s-au numarat SC Palas International Resort, Salina Turda, Visit Oradea, SC Turism Felix, CJ Constanta, Turism Covasna, Danubius Health Spa Resort, Asociatia pentru Dezvoltarea Turismului in judetul Covasna, Primaria Vatra Dornei, Casa Razesului, APDT Prahova, APDT Neamt etc.

Sursa foto: Shutterstock / eldar nurkovic

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Turism »



Citeste si
Kaufland deschide primele doua magazine in Republica Moldova