Pasagerii europeni sunt nemultumiti de companiile aeriene, 37% din ei considerand ca sunt prost tratati de catre acestea.

Unu din cinci pasageri afectati de zboruri anulate sau intarziate este abandonat pe aeroport sau nu primeste suficiente informatii, ajutor sau mancare si bautura din partea companiilor aeriene, potrivit unui studiu realizat de AirHelp, companie specializata in obtinerea de compensatii pentru zboruri intarziate, anulate sau suprarezervate.

14% din pasagerii participanti la studiu sustin ca exista prea putin spatiu pentru picioare intre scaunul pe care il ocupa si cel din fata.

In incercarea de a creste veniturile, companiile aeriene introduc mai multe randuri de scaune in aeronave pentru a transporta mai multi pasageri, ceea ce duce la micsorarea spatiului dintre scaune. In plus, sunt companii aeriene care permit transportarea gratuita doar a bagajelor de mana, ceea ce duce la ocuparea spatiului dedicat din avion, dar si a celui dintre scaune, in conditiile in care spatiul dintre scaune e deja redus

Radu Stefan, country manager AirHelp Romania

Unu din 10 calatori a intalnit insotitori de bord nepoliticosi, 7% dintre respondenti sunt obligati sa isi inregistreze bagajul de mana la biroul de check-in, 4% sunt nevoiti sa isi schimbe locul in avion si 5% s-au vazut nevoiti sa achite suplimentar pentru costurile ascunse.

Despagubiri de sute de euro pentru pasagerii afectati de zboruri anulate sau intarziate

Potrivit Regulamentului European 261, pasagerilor afectati de zboruri intarziate mai mult de doua ore si efectuate pe o distanta de peste 1.500 km companiile aeriene trebuie sa le ofere vouchere pentru mancare si bautura si posibilitatea de a efectua doua apeluri telefonice sau de a transmite doua email-uri. Daca este necesar, companiile aeriene trebuie sa ofere cazare si transferuri.

Daca zborul intarzie mai mult de trei ore, ori este anulat din motive care tin de transportatorii aerieni, inclusiv greve spontane, pasagerii au dreptul la despagubiri de pana la 600 de euro de persoana.

“Pasagerii romani trebuie sa stie ca de acum dreptul lor la despagubiri de pana la 600 de euro este garantat inclusiv cand au loc greve spontane ale pilotilor si ale altor angajati ai companiilor aeriene, potrivit unei decizii recente a Curtii de Justitie a Uniunii Europene. Astfel, grevele spontane nu mai intra la categoria circumstante extraordinare, cum sunt conditiile meteo nefavorabile sau urgentele medicale”, a explicat Radu Stefan.

Pasagerii pot aplica pentru despagubire in termen de trei ani de la momentul intarzierii, anularii, ori refuzului la imbarcare.

Datele au fost furnizate de YouGov Deutschland GmbH, in urma unui studiu pe un esantion reprezentativ de 7.103 respondenti cu varsta de peste 18 ani, din care 6.648 de pasageri, realizat intre 31 ianuarie si 6 februarie 2018, in Germania, Marea Britanie, Spania, Suedia, Danemarca, Italia si Norvegia.

Citeste si: Escale lungi in aeroport? Afla cum poti sa te bucuri de ele

Sursa foto: momondo.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri