ANAT a transmis ca reprezentantii juridici ai asociatiei sunt la dispozitia turistilor care si-au cumparat vacante de la agentia Terra Tourism, pentru a le oferi consultanta in demersurile privind inscrierea la masa credala.

"Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism a luat la cunostiinta de pe pagina de internet a agentiei de turism Terra Turism, prin anuntul publicat vineri, 22 iunie 2018, ca agentia membra ANAT va declansa procedura de insolventa. Ulterior, agentia Terra Tourism a inchis orice canal de comunicare. Desi numarul turistilor afectati de intrarea in insolventa a Terra Tourism este limitat, situatia este regretabila", potrivit ANAT.

Pentru recuperarea sumelor datorate de catre Terra Tourism, turistii se pot adresa asiguratorului agentiei (polita de insolvabilitate seria BN Nr 000000764 incheiata la City Insurance SA), urmand a fi despagubiti in limita sumei de 50.000 de dolari, valoarea totala a politei de asigurare.

In ultimii doi ani, ANAT a inaintat mai multe propuneri catre Ministerul Turismului pentru modificari legislative care sa asigure o garantare a sumelor platite de turisti in cazul intrarii in insolventa a agentiei de turism, dar nu s-a ajuns la un consens.

Invitation Romania estimeaza...
Citeste si: Invitation Romania, cifra de afaceri in crestere cu 28%

"Noua Directiva UE nr 2302/2015, care va fi transpusa si in legislatia romaneasca incepand din 1 iulie 2018, va reglementa modul de aplicare, iar ANAT isi exprima determinarea pentru ca, impreuna cu Ministerul Turismului, sa asigure conditiile necesare pentru garantarea efectiva si reala a pachetelor de servicii turistice si pentru asigurarea unui mediu de business sustenabil agentiilor de turism din Romania", potrivit ANAT.

Fostul ministru al Turismului: Incompetentii acestui guvern vor duce Romania in infringement

Fostul ministru al Turismului, Mircea Dobre, a transmis ca Romania risca infringementul din cauza neimplementarii legislatiei europene in domeniul turismului si, implicit, netranspunerea in legislatia nationala a Directivei Europene care garanteaza pachetele de servicii turistice achizitionate de catre persoanele fizice.

"In lunile noiembrie si decembrie 2017 am dezbatut public un proiect de hotarare de guvern privind infiintarea FNGPT (Fondul National de Garantare a Pachetelor de Servicii Turistice) care trebuia sa functioneze in subordinea FNGCIMM (Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii, n.r.). Vreau sa multumesc colegilor din Ministerul Turismului si a celor de la FNGCIMM pentru profesionalismul si implicarea realizarii acestui Fond prin care se urmarea garantarea tuturor pachetelor de servicii turistice achizitionate de toti cetatenii Romaniei dar, din pacate, acest FNGPT nu se va mai realiza. De ce nu se va mai realiza? La aceasta intrebare trebuie sa ne raspunda Darius Valcov si Bogdan Trif - ministrul Turismului. Totodata, trebuie sa mentionez ca nici pana in acest moment, Directiva Europeana 2302/2015 (noua legislatie europeana care garanteaza pachetele de servicii turistice achizitionate de persoanele fizice) nu a fost transpusa in legislatia nationala. Este obligatoriu ca aceasta directiva sa intre in vigoare de la 1 iulie 2018 (peste 8 zile), in toate statele UE, lucru care este aproape imposibil sa se intample in Romania si incompetentii acestui guvern care trebuiau sa se ocupe de aceasta problema (Andrusca Danut - Ministrul Economiei, si Trif Bogdan - Ministrul Turismului) vor duce Romania in infringement datorita neimplementarii legislatiei europene in domeniul turismului", a scris Mircea Dobre, pe Facebook.

Omnia Turism, cea mai mare paguba in turism de dupa Revolutie

In 2017, cazul Omnia Turism a adus in prim plan problemele legate de lipsa garantarii pachetelor turistice pentru romanii care achizitioneaza vacante prin agentiile de turism din Romania. Astfel, dupa decesul patronului Omnia Turism, in data de 15 octombrie 2017, un numar de 244 de turisti se aflau in vacante din strainatate prin respectivul tur-operator, scrie Agerpres.

ONRC: Numarul insolventelor...
Citeste si: ONRC: Numarul insolventelor scade cu 4% in primul semestru al anului

Ministrul Turismului de la acea vreme, Mircea Dobre, i-a sfatuit pe toti cetatenii care au cumparat pachete turistice prin Omnia Turism sa nu mai plece in acele calatorii, deoarece conturile agentiei au fost blocate de banci si nu se mai pot fi efectua plati. In urma controlului la sediul agentiei s-a descoperit ca Omnia avea o polita de despagubire de numai 50.000 dolari si doar 30.000 de euro in conturi.

Ministrul de resort a aratat ca paguba produsa de Omnia Turism este cea mai mare de dupa Revolutie, in conditiile in care agentia a vandut pachete de aproximativ 7,5 milioane de euro pentru anul 2018 unui numar de 8.500 de clienti, iar pentru perioada 17 octombrie - 31 decembrie 2017 au mai fost incasati 433.000 de euro de la 202 turisti. La o luna distanta dupa acel eveniment, compania de asigurari Omniasig Vienna Insurance Group, asiguratorul Omnia Turism, anunta ca a avizat 2.195 de dosare de dauna pentru turistii afectati.