Acordarea voucherelor de vacanta au scazut cu 30% cererea familiilor, in special a celor cu copii, pentru destinatiile exotice de Revelion, in favoarea celor autohtone, apreciaza specialistii in turism.

"Pentru acest sfarsit de an, s-a inregistrat o scadere de circa 30%, in special datorata acordarii voucherelor de vacanta, foarte multe familii alegand sa-si petreaca vacanta de Revelion unita cu cea de iarna a copiilor in locatii autohtone. Desigur, mai este inca timp pentru rezervari. Maldive, Cuba, Republica Dominicana sunt, pentru acest Revelion cele mai cerute destinatii exotice. Bugetele variaza intre un minim de 2.500 euro/familie si circa 6.000 euro/familie", a declarat Lucia Morariu, presedinte Eximtur, pentru Agerpres.

Cand vine vorba de familii care merg in astfel de destinatii, acestea cer, in principiu, pachete complete, fie ca este vorba despre un pachet cu zbor charter, fie ca solicita servicii separate - bilete de avion, transferuri, cazare cu masa si uneori si alte servicii (masa de revelion, excursii optionale, vize).

"Cele mai multe vacante exotice vandute sunt de Revelion, pentru ca in mod traditional la romani, Craciunul se sarbatoreste acasa. Dar exista solicitari pentru vacantele mai lungi, care sa cuprinda atat Craciunul, cat si Revelionul. Pentru sarbatorile de iarna, familiile prefera in general destinatiile de plaja, cum sunt Mauritius, Seychelles, Maldive, Thailanda, Bali, sau Republica Dominicana, unde copiii se pot bucura de soare si apa calda a oceanului, dar si de piscine cu tobogane acvatice, de snorkeling si alte activitati speciale pentru ei. Pretul unei vacante pentru o familie cu doi copii in aceste destinatii pleaca de la un tarif de 6.000 euro, dar poate varia in functie de varsta copiilor, de itinerar, de excursiile incluse si varianta de cazare aleasa, tinand cont de faptul ca trebuie sa ofere facilitati si activitati potrivite pentru copii", a precizat Daniela Shah, strategy manager Eturia.

O alta varianta ceruta de familii este o combinatie intre sejur oras si plaja, dar si o varianta mai activa unde se poate alege un sejur intr-un parc de distractii. Daniela Shah spune ca exista cereri pentru programele care combina Bangkok sau Singapore, cu plaja in Koh Samui, Krabi, Phi-Phi sau Bintan, sau in care se combina New York cu Miami, cu Disneyland Orlando, sau chiar cu croaziere in Marea Caraibilor.

"Avem turisti care isi achizitioneaza vacanta de Revelion chiar de la inceputul anului, din ianuarie sau februarie, cunoscand disponibilitatea redusa, iar locurile la avioane mai scumpe pe masura ce te apropii de data de plecare. Solicitarile cele mai multe au inceput din lunile august si septembrie, dupa finalizarea vacantelor de vara", a spus Daniela Shah.

Sunt din ce in ce mai multe familii care prefera o vacanta inedita, in care sa observe pasari si animale in mediul lor natural si aleg un safari in Africa, Sri Lanka, ori in padurile tropicale ale Americii Latine, sau opteaza sa faca rafting, scufundari, activitati adventure.

"Familiile care calatoresc impreuna cu copiii in destinatii exotice prefera hotelurile de 4 sau 5 stele, cu piscina interioara, piscina in aer liber, jucarii pentru piscina, activitati distractive gen happy hour, cluburi pentru copii, meniu special pentru copii, pachete spa&wellness. Preferintele familistilor se indreapta catre Republica Dominicana, mai ales catre Punta Cana si Bavaro, Cancun si Playa del Carmen (Mexic), Krabi s Phuket (Thailanda) si Dubai. In acest an, predomina familiile care calatoresc impreuna cu copiii care au implinit varsta de patru ani, dar exista cereri si de la familiile care aleg sa mearga in vacanta cu infanti (0-2 ani)", a spus Cosmin Marinof, director de vanzari TUI TravelCenter/Eurolines.

Pentru astfel de vacante, familiile cu doi copii platesc de la 3.900 euro pentru 7 nopti in Dubai, 4. 500 euro pentru 9 nopti in Krabi (Thailanda ), iar pentru Mexic, in Playa del Carmen, de la 6.900 euro pentru 11 nopti.

"Desi internetul este asaltat de imagini fabuloase din destinatii exotice, nu copiii sunt cei care decid incotro vor pleca in vacanta, ci parintii, care pot fi, insa, influentati de copiii lor impresionati de promovarea unor destinatii facuta prin retele sociale. Decizia alegerii unei destinatii indepartate pentru Revelion este data de bugetul familiei, de perioada de concediu pe care o au la dispozitie, de trendul din piata si de anturajul familiei, precum si de faptul ca exista o categorie tot mai mare de oameni care cauta variante sa fuga de iarna, de aglomeratie, de stresul sarbatorilor traditionale si sa se relaxeze pe o plaja cu nisip auriu. Abia la alegerea plajei cu nisip fin intervine partea adolescentilor sau copiilor de a veni cu variante", apreciaza Raluca Anghel, specialist in marketing turistic.

Aceasta precizeaza ca familiile din Romania cu venituri peste medie au deja un istoric de calatorie, au depasit faza de sarbatori petrecute in Austria, Elvetia, sau au bifat cel putin o data un city break de Revelion intr-o capitala europeana. Asta inseamna ca urmatoarea alegere este aproape sigur o destinatie exotica de plaja- Maldive, Bali, Zanzibar, Cancun, Vietnam, Cambodgia, Punta Cana.

"O alta categorie care capata contur este cea care leaga Craciunul si Revelionul si aleg un circuit initiatic, de aventura sau gastronomic in destinatii din SUA, Mexic, India, Japonia, China, Costa Rica, Malaezia, Vietnam sau Africa. Sigur exista si turistii traditionalisti care aleg ca de sarbatori sa mearga la schi si atunci aleg Europa, iar indraznetii dau o fuga in SUA, Canada si se bucura de un sejur combinat, oras plus schi. In general acestia aleg sa-si petreaca Craciunul acasa, in tara, cu familia, si de Revelion sa-si prelungeasca sederea in destinatii indepartate", spune Raluca Anghel.

Ea a subliniat ca exista o dinamica interesanta in ceea ce priveste vacantele romanilor in perioada sarbatorilor de iarna. Cei care au calatorit foarte mult in strainatate aleg sa stea acasa si aleg Valea Prahovei, Maramuresul, Bucovina, indreptandu-si interesul catre destinatii exotice sau de shopping in lunile ianuarie-februarie.

"Mai exista si categoria care si-a facut un tel din a pleca din tara cu orice pret si atunci alege oferte de tip city break in orase precum Londra, Praga, Paris, Budapesta, Viena, Berlin sau Dubai, riscand insa sa aiba parte de un Revelion total atipic, deoarece stim ca Revelionul la romani este un eveniment aparte pe care multi dintre noi nu vor sa-l rateze tocmai pentru agitatia care-l caracterizeaza", a afirmat Raluca Anghel.

Aceasta ia in calcul si romanii care fac Revelionul in strada cu prietenii sau in familie si care nu sunt putini ca numar.

Citeste si: Revelion 2019: Cele mai frumoase petreceri pe plaja sau in aer liber pentru noaptea de Anul Nou

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri