Desi sezonul turistic estival este la inceput, companiile aeriene care opereaza zboruri charter spre destinatii precum Egipt si Turcia au inceput deja sa inregistreze anulari si intarzieri masive. Doar in ultimele doua saptamani au fost inregistrate 4 zboruri cu probleme (fie anulari, fie intarzieri de peste 4 ore), un zbor cu plecare de pe Aeroportul International Henri Coanda, un zbor cu plecare din Iasi si un zbor cu plecare din Cluj.

De cele mai multe ori, turistii constata abia la aeroport ca zborul le este intarziat sau anulat. Fiind vorba despre companii mai mici, cu doar cateva aeronava, orice intarziere sau defectiune se traduce printr-un efect inlantuit de intarzieri si turisti afectati.

"Vorbim despre firme care au doar cateva aeronave, in unele cazuri chiar si una singura, motiv pentru care orice intarziere sau defectiune poate fi recuperata cu dificultate. Comunicarea cu pasagerii este defectuoasa, iar acestia constata la aeroport ca zborul este intarziat sau chiar anulat. Saptamana trecuta am avut linia telefonica ocupata in permanenta cu apeluri primite de la turisti nemultumiti de modul in care companii precum Air Bucharest, Onur Air sau Fly Egipt au tratat problema zborurilor intarziate", a declarat Cees Werff, director general FlightClaim.ro.

In functie de durata intarzierii, pasagerii sunt eligibili la compensatii intre 250 si 600 de euro/persoana, plus alte cheltuieli. Pentru intarzieri de minim 3 ore, anulari sau refuz la imbarcare in cazul plecarilor din Romania sau al companiilor aeriene inregistrate in Uniunea Europeana, pasagerii sunt indreptatiti sa primeasca intre 250 si 600 de euro/persoana, plus alte cheltuieli.

De la 1 Mai si pana in prezent au fost inregistrate aproape 90 de zboruri intarziate sau anulate, operate de companiile de linie. Lider de top este Wizz Air, cu 27 de zboruri cu probleme, urmat indeaproape de Tarom cu 23 de zboruri. Destinatiile care inregistreaza cel mai des intarzieri sunt: Londra, Frankfurt, Roma, Munchen, dar si destinatii interne precum Cluj, Iasi si Timisoara.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri