În cadrul ședinței celulei de criză care a avut loc vineri s-au stabilit măsuri suplimentare pentru păstrarea unui dialog atât cu industria de turism, cât și cu turiștii. De asemenea, au fost dezbătute și solicitările venite din partea mediului privat care a invocat găsirea unor soluții care ar putea diminua consecințele negative pentru industria ospitalității în contextul răspândirii COVID-19 pe teritoriul României.

“Au fost analizate soluții de tipul:

  • scutirea de plata taxelor pe salarii pentru următoarele trei luni, cu posibilitatea prelungirii pentru șase luni în caz de necesitate,
  • scoaterea de sub incidența veniturilor salariale a mesei și a cazării pentru angajați sau măsuri care prevăd posibilitatea prelungirii voucherelor de vacanță deja emise,
  • începerea emiterii noilor vouchere de vacanță în următoarele 10 zile pentru susținerea turismului intern,
  • posibilitatea emiterii voucherelor de vacanță în extrasezon.

Totodată a fost discutată și nevoia unei campanii de promovare a vacanțelor în România” a declarat Emil-Răzvan Pîrjol, secretar de stat în Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri – Direcția Generală Turism.

De asemenea, Emil Pîrjol a declarat că autoritățile sunt conștiente de impactul pe care coronavirusul l-a avut asupra industriei ospitalității.

Citeste si:
Bulgaria îşi recheamă consulul de la Haga, pentru ''taxa de...
Bulgaria îşi recheamă...

„Într-adevăr, avem o scădere importantă în ceea ce înseamnă rezervări, trafic de turiști. În București, la nivel hotelier, se înregistrează o scădere de aproximativ 30% în gradul de ocupare, comparativ cu perioada similară a anului trecut. Cu toate acestea, România are un mare avantaj. În prezent, pe teritoriul țării noastre nu există focare de infecții majore, ceea ce înseamnă că se mai poate călători pe plan local. Sfatul nostru este ca lumea să fie calmă și să aibă răbdare”, a menționat secretarul de stat.

Ce măsuri au fost adoptate până în prezent

Începând de astăzi, au intrat în vigoare deciziile Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență privind impunerea unor restricții de trafic dinspre și înspre statele afectate de infecția cu noul coronavirus. Astfel, toate zborurile pe ruta România-Italia și retur sunt suspendate. Măsura este valabilă pentru toate aeroporturile din România, timp de 14 zile, până pe data de 23 martie 2020, ora 12.00. De asemenea, operatorii aerieni sunt obligați să comunice cetățenilor români care se vor îmbarca din Italia, China, Iran și Coreea de Sud către România, cu escală, faptul că vor intra în carantină sau autoizolare pe teritoriul țării noastre și, în aceleași condiții, să nu permită îmbarcarea persoanelor de altă cetățenie decât cea română.

Conform Grupului de Comunicare Strategică, românii care sosesc în țară prin punctele de frontieră terestre venind dinspre sau după ce au călătorit înainte în Italia, China, Iran și Coreea de Sud intră în carantină instituționalizată pe raza județului de graniță sau în izolare la domiciliu, în funcție de zona din care vin.

De ce s-au plâns hotelierii

În România, impactul a fost resimțit începând cu 20 februarie. Comparativ cu primele trei luni ale anului trecut, când gradul de ocupare al hotelurilor era de 64%; în 2020, acesta a scăzut la 44%.

Citeste si:
Slatina: Explozie urmată de incendiu într-un bloc. Zeci de...
Slatina: Explozie urmată de...

”Din experiența mea în domeniu, după o perioadă de criză în industrie, timpul de revenire este dublu. Prin urmare, dacă această cădere va dura patru sau cinci luni, perioada în care ne vom reface va fi de opt până la zece luni”, a explicat Călin Ile, președintele Federației Industriei Hoteliere din România (FIHR).

”Am trimis o solicitare autorităților pentru o scutire a impozitului pe salarii pentru trei sau patru luni. E imposibil să supraviețuim acestei situații fără să avem un ajutor din partea statului”, a declarat Diana Popescu, proprietar al Hotelului Epoque Cișmigiu.

”Continuăm să folosim măsurile de protecție, utilizăm soluții de igienizare și dezinfectare. Nu ne-am gândit să luăm măsuri pentru personal, deoarece ne confruntăm doar cu amânări de evenimente. Însă gradul de ocupare este deja de 20 – 30%”, a spus și Raluca Iuliana Sînza, marketing executive DoubleTree By Hilton Oradea.

Nu în ultimul rând, Mohammad Murad, unul dintre cei mai mari investitori în industria hotelieră, constată că numărul cazărilor scade masiv de frica infectării cu noul virus.

Citeste si:
MAE le recomandă turiștilor din străinătate să-și scurteze șederea...
MAE le recomandă turiștilor...

”Până acum ne confruntam cu lipsa de forței de muncă, iar acum avem povestea aceasta, cu virusul care se răspândește foarte rapid și nu are antidot”, conchide omul de afaceri.

Sursa foto: Shutterstock