Grupul aerian Lufthansa menţine numai 5% din zborurile sale regulate până la 19 aprilie, din cauza pandemiei de coronavirus şi a scăderii cererii, deşi companiile sale oferă zboruri speciale pentru repatrierea cetăţenilor, relatează agenţia EFE.

Lufthansa a anunţat că va reţine la sol, temporar, 700 dintre cele 763 avioane ale grupului, scrie Agerpres.

Pentru a putea repatria numărul mare de persoane în ţările lor, companiile grupului Lufthansa vor oferi zboruri speciale în toată lumea.

Preşedintele grupului Lufthansa, Carsten Spohr, a spus joi, la prezentarea rezultatelor, că "propagarea coronavirusului a adus economia mondială şi grupul nostru la un statut până acum necunoscut".

Spohr a subliniat că, momentan, nimeni nu poată să prevadă consecinţele pe care le va avea această situaţie neobişnuită, care îl obligă să aplice măsuri dureroase şi drastice.

Grupul Lufthansa a disponibilizat capacităţi suplimentare pentru a transporta mărfuri şi pentru ca lanţurile de furnizare pentru multe companii să nu se întrerupă.

"Cu cât va dura mai mult această criză, cu atât va fi mai probabil ca viitorul transportului aerian să nu mai poată fi garantat fără ajutoare de stat", a avertizat el.

Din grup fac parte companiile aeriene Lufthansa, Eurowings, Swiss, Austrian Airlines, Brussels Airlines şi Edelweiss.

Lufthansa va aplica măsuri de economisire în tot concernul, o reducere drastică a capacităţii, program de lucru redus şi va renunţa la plata dividendelor pentru 2019.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri