Pandemia COVID-19 a făcut multe victime în rândul companiilor. Una dintre cele mai afectate industrii, HoReCa, a găsit în online modalitatea de a rezista în fața crizei actuale.

Companii mari sau IMM-uri, restaurante sau hoteluri, cu toate au apelat la două mari opțiuni și anume, șomaj tehnic sau mutarea activității în online. Din fericire, cea de-a doua modalitate îi ajută pe unii dintre ei să supraviețuiască acestei perioade.

Contactat de Wall-Street.ro, Lucian Mândrilă, Co-Founder Oriel Beer, un brand de bere artizanală cu specific belgian, o unitate de nișă, așadar, a declarat că activitatea companiei este foarte afectată și se bazează doar pe vânzările online, în prezent.

”Activitatea noastră este foarte afectată, vânzările au scăzut dramatic. Sunt închise restaurante, baruri, cafenele, practic zona noastră de expoziție, dacă mă pot exprima astfel. Ce ne-a rămas în prezent este doar shop-ul online, pentru care oferim transport gratuit, astfel încât să mai ridicăm puțin nivelul cererii”, spune Lucian Mândrilă.

Perioada este foarte dificilă, iar ceea ce panichează, pe lângă lipsa unui antidot clar, este durabilitatea noului coronavirus.

”Nu știu când ne vom reveni și cât va mai dura această situație”, a declarat Lucian.

De altfel, Gault&Millau România, ghid gastronomic internațional prezent pe piața locală, devine Go-Mio, cel mai mare restaurant online din România. Începând de acum și până la finalul acestei crize cauzate de Covid-19, toate platformele sale digitale (Facebook, Instagram, website) se transformă într-un restaurant colectiv digital - echipa care gătește fiind compusă din toți bucătarii din comunitatea Gault&Millau care livrează sau care împărtășesc rețete pe platformele lor digitale. Termenul „restaurant online” este suma experiențelor de a lua masa împreună cu cineva care se află la o adresă diferită, felurile de mâncare fiind pregătite de către un bucătar sau pe baza indicațiilor unui bucătar prin intermediul unui video cu o rețetă.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri