Grupul educațional elvețian winsedswiss, cu filiale în România, Elveția și Serbia, al cărui obiectiv principal îl reprezintă oferirea oportunităților de învățare pe tot parcursul vieții, prin derularea de cursuri de scurtă și lungă durată, în domeniul ospitalității și al serviciilor conexe, lansează traininguri online dedicate managerilor și angajaților din această industrie, puternic afectată de pandemia de coronavirus care a dus la scăderea drastică a veniturilor și la un procentaj mare de persoane intrate în șomaj tehnic.

Grupul a fost înființat de către Dușan Wilms, unul dintre oamenii de afaceri din România și fost director general al Metro Cash&Carry Romania, și de către profesorul Ray F. Iunius de la Ecole hotelière de Lausanne, instituție de învățământ în domeniul ospitalității din lume. Diplomele profesionale și universitare obținute de cursanții winsedswiss vor fi oferite cu licență, sub egida Ecole hotelière de Lausanne (EHL), Business School Lausanne și Luxury School of Paris.

„Credem că industria ospitalității are mare nevoie de ajutor în aceste momente, iar noi, ca instituție de învățământ, dorim să contribuim prin facilitarea accesului la know-how relevant în acest domeniu. Prin urmare, facem două lucruri în această perioadă: formăm angajații care stau acasă și le oferim din experiența unor specialiști, așa cum sunt cei de la Ecole hotelière de Lausanne (EHL). Dorim să acordăm angajaților cel mai înalt nivel de educație, iar industriei – consultanță, în acest sens stabilind un parteneriat cu Federația Industriei Hoteliere din România (FIHR) și Asociația Patronală a Restaurantelor din România (HORA)”, a explicat Ray F. Iunius.

Potrivit lui Dușan Wilms, învățământul dual reprezintă astăzi, mai mult ca oricând, modelul spre care trebuie să se îndrepte toate sistemele de educație.

Profesorul Ray F. Iunius estimează că după această criză numărul locurilor de muncă din domeniu va scădea, iar cei care lucrează în hoteluri și restaurante vor concura cu forța de muncă adusă din străinătate, dar și cu românii din diaspora întorși în țară în timpul pandemiei, situație în care vor avea de câștigat persoanele cu o mai bună pregătire profesională.

Citeste si:
Cum se pregătește "La Mama" pentru redeschiderea teraselor și...
Pandemia Coronavirus și Big...

În acest context, grupul educațional elvețian winsedswiss lansează traininguri online destinate managerilor și angajaților din hoteluri și restaurante, denumite Hospitality Resilience Talks și Hospitality Resilience Journey. În luna aprilie, acestea vor fi susținute de specialiști internaționali, în limba engleză. Luna mai va continua cu o nouă serie de webinare, prezentate și în limba română.

Sub denumirea de Hospitality Resilience Talks se vor desfășura în mediul online interviuri cu lideri din industria internațională a ospitalității și din lumea afacerilor. Aceștia vor prezenta modul în care s-au adaptat organizațiile pe care le conduc la situații de blocaj economic, soluțiile identificate pentru relansarea afacerilor și cele propuse pentru depășirea impactului acestei perioade asupra industriei hoteliere și cea a serviciilor conexe.

Primul interviu va fi transmis în data de 10 aprilie, ora 18:00, fiind realizat cu Jean-Claude Biver, director executiv TAG Heuer. În data de 17 aprilie, de la aceeași oră, va putea fi urmărit interviul cu Elie Vannier, președinte Hovione Holding Ltd. și partener responsabil cu biroul european la Chevrillon & Associés SCA. Precizăm că cei doi experți sunt membri ai Consiliului Consultativ al grupului winsedswiss.

Fiecare interviu va fi urmat, la trei zile de la publicarea sa, de o discuție online găzduită de către profesorul Ray F. Iunius și de invitații săi. Pentru a putea viziona interviurile online și participa la discuțiile create în jurul acestora, este necesară înscrierea pe site-ul https://winsed.swiss/hospitality-resilience-talks.

Citeste si:
Opt soluții pentru angajații care și-au pierdut jobul pe timp de criză
Pași pentru revenirea la...

Cea de-a doua componentă a Hospitality Resilience Program, Hospitality Resilience Journey, constă într-o serie de traininguri, derulate sub forma unor webinare, destinate middle și executive managerilor din industria ospitalității, care vor fi susținute de către traineri din întreaga lume, pe teme precum managementul riscului, repoziționarea brandurilor, regândirea strategiilor de marketing. Primul webinar va avea loc în data de 21 aprilie, ora 17:00, avându-l ca invitat pe Paul Dubrule, fondatorul lanțului hotelier ACCOR și membru al Consiliului Consultativ al winsedswiss. Persoanele interesate să participe la webinarele winsedswiss se pot înscrie pe site-ul oficial al companiei, începând cu data de 14 aprilie, prin accesarea link-ului: https://winsed.swiss/.

Grupul educațional elvețian winsedswiss va oferi cursuri de scurtă și lungă durată, în domeniul ospitalității și cel al serviciilor conexe, la toate nivelurile de învățământ, și cursuri de formare continuă. Diplomele profesionale și universitare sunt oferite cu licență, sub egida Ecole hotelière de Lausanne (EHL), Business School Lausanne și Luxury School of Paris.

Sursa foto: Shutterstock

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Turism »



Citește și
Mischie: Terasele se vor deschide pe 1 iunie, iar sezonul estival pe 15 iunie
Setari Cookie-uri