Planul privind sprijinirea companiei aeriene germane Lufthansa cu nouă miliarde de euro a trecut de o etapă crucială, după ce Guvernul german şi Comisia Europeană au ajuns la un acord cu privire la principalele condiţii ale acestei operaţiuni, transmite AFP.

Compromisul, la care au ajuns negociatorii Berlinului şi Comisiei Europene, prevede că Lufthansa va ceda concurenţilor până la 24 de sloturi orare de decolare şi aterizare utilizate de opt avioane staţionate la aeroporturile din Frankfurt şi München. Lufthansa a precizat că aceste sloturi vor putea fi preluate de un concurent european care nu a beneficiat de ajutoare de stat din cauza pandemiei de coronavirus, scrie Agerpres.

"Conducerea companiei a acceptat concesiile, a căror amploare este redusă comparativ cu ceea ce a fost evocat într-o primă fază şi aşteaptă acum aprobarea de către consiliul de supraveghere" a informat Lufthansa într-un comunicat de presă.

Precedentele condiţii includea cedarea de către Lufthansa 72 de de sloturi orare de decolare şi aterizare utilizate de 12 din cele 300 de avioane ale companiei staţionate la aeroporturile din Frankfurt şi München.

Retail jobs

Guvernul de la Berlin va prelua o participaţie de 20% în Lufthansa

Cea mai mare operaţiune de salvare a unei companii demarată de Guvernul german de la debutul crizei coronavirusului prevede că Guvernul de la Berlin va prelua o participaţie de 20% în Lufthansa, în schimbul sumei de 300 milioane de euro. De asemenea, executivulgerman va injecta în Lufthansa 5,7 miliarde de euro iar banca de dezvoltare KfW şi alte bănci vor acorda companiei un împrumut de trei miliarde de euro, pe trei ani. Va fi pentru prima dată de la privatizarea completă a Lufthansa, în 1997, când statul german va redeveni acţionar la compania aeriană.

Şi alte mari companii aeriene cum ar fi Air France-KLM, American Airlines, United Airlines şi Delta Air Lines au cerut ajutor de la stat ca urmare a efectelor economice ale pandemiei.

La începutul lunii mai, Comisia Europeană a permis Franţei să acorde un sprijin în valoare de şapte miliarde de euro pentru compania aeriană Air France, ajutorul va fi compus dintr-un împrumut în valoare de patru miliarde de euro acordat de un sindicat de şase bănci, şi garantat de statul francez în proporţie de 90%, precum şi de un împrumut direct de trei miliarde de euro acordat de statul francez.

Citeste si:
Florin Cîțu despre PNRR: Nimic nu e respins de Comisia Europeană
Florin Cîțu despre PNRR:...
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri