Compania aeriană low-cost Ryanair a cerut Uniunii Europene să blocheze pachetul de salvare de 3,4 miliarde de euro acordat de guvernul olandez operatorului aerian KLM.

"Cerem Comisiei Europene să blocheze această subvenţie-dopaj către KLM, care va reduce şi mai mult concurenţa şi posibilităţile de alegere ale consumatorilor pe pieţele din Olanda şi Franţa", a afirmat directorul general al Ryanair, Michael O'Leary, potrivit Agerpres. "Subvenţia Guvernului olandez este de asemenea o veste proastă pentru concurenţă şi interesele consumatorilor, deoarece va întârzia şi mai mult reformarea Air France-KLM", a adăugat şeful companiei irlandeze.

Vineri, Guvernul Olandei a anunţat că va furniza KLM un pachet de asistenţă financiară de 3,4 miliarde de euro, pentru a o ajuta să supravieţuiască în timpul pandemiei de coronavirus (COVID-19). Pachetul este format din împrumuturi bancare garantate de 2,4 miliarde de euro şi un credit direct de un miliard de euro, a precizat ministrul olandez de Finanţe, Wopke Hoekstra. Şi Franţa a anunţat în aprilie un acord de salvare de şapte miliarde de euro pentru Air France.

În mai, O'Leary anunţa că Ryanair va contesta pachetul de salvare de nouă miliarde de euro acordat de Guvernul german operatorului aerian Lufthansa. Sprijinul guvernamental va permite Lufthansa "să se implice în vânzări sub preţul de cost", devenind astfel mai dificil să concureze pentru Ryanair, subsidiara sa Laudamotion şi rivala low-cost easyJet, a explicat O'Leary.

"Ryanair va face apel la acest cel mai recent exemplu de ajutor ilegal de stat pentru Lufthansa, care va distorsiona în mod masiv concurenţa", a declarat şeful operatorului aerien irlandez. Ryanair, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa după numărul de pasageri, operează 21 de rute de pe aeroporturile din România, respectiv Bucureşti şi Craiova.

Sursa foto: Dmitry Birin / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri